Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților continuă să îi cinstească pe cei care au dăruit poporului român și întregii lumi o moștenire cultural-artistică extraordinară. La împlinirea a 170 de ani de la naștere și 140 de la trecerea la cele veșnice, Ciprian Porumbescu este omagiat în Bucovina printr-o serie de evenimente pe parcursul întregului an 2023, declarat de Guvernul României ca „Anul cultural Ciprian Porumbescu și Dimitrie Cantemir”, și în contextul Anului comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești în Patriarhia Română”.
În perioada 10 octombrie – 10 noiembrie 2023, Centrul Eparhial Suceava organizează o serie de manifestări care poartă titlul „Ciprian Porumbescu, promotor al culturii române și al valorilor religioase”. Programul, desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, prin Sectorul Cultural, beneficiază de sprijinul financiar al Secretariatului General al Guvernului României, prin Serviciul Dezvoltare Comunitară.
Unul dintre cele mai importante evenimente dedicate compozitorului român desfășurate în eparhia Sucevei a avut loc în seara zilei de luni, 30 octombrie, la Teatrul „Matei Vișniec” din Suceava, când Geniul Baladei românești a fost comemorat de către Grupul Psaltic „Dimitrie Suceveanu”.
Sub bagheta dirijorală a arhid. Ilie Leonte, momentul religios artistic prin care publicul a primit în dar adevărate bucurii duhovnicești a debutat cu interpretarea următoarelor compoziții: „Triadicale sau Tropare Treimice” , „Toată suflarea” și „Stihologii” la Laude. Concertul a continuat cu „Slavă… Și acum… Paraclisul Maicii Domnului”, „Iubi-te-voi Doamne”, „Axion” și „Pre Tine Dumnezeule”.
Invitata specială a serii a fost artista Alexandra Dan, care a interpretat priceasna „Ridicat-am ochii mei la ceruri”. Ca semn al prețuirii și recunoștinței pentru meritele deosebite în promovarea și susținerea valorilor creștin-ortodoxe românești, Alexandra Dan a primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ordinul „Crucea Bucovinei” pentru „remarcabila activitate în slujirea Bisericii și Comunității”. Distincția a fost înmânată de către pr. Constantin Oprea, consilier eparhial al Sectorului Cultural.
Cea de a doua parte a concertului a adus în atenția publicului muzica polifonică tradițională într-o interpretare cu adevărat deosebită. Astfel, înveșmântați în frumosul port popular, membrii Grupului Psaltic „Dimitrie Suceveanu” au interpretat: „Odă Poporului Român”, „Corul robilor evrei din Opera Nabuco”, „Sara bună, bade Ioane”, solist arhidiacon Ieremia Sărmaș, și „Sus inima, Români!”.
Nu au lipsit, bineînțeles, compozițiile renumitului Ciprian Porumbescu. Au fost interpretate „Tatăl nostru”, „Cade-se cu adevărat”, „Pe-al nostru steag e scris Unire” și „În codru”.
Între cei care s-au bucurat de acest cadou muzical s-au numărat Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, stareți ai mănăstirilor bucovinene, slujitori de la Catedrala Arhiepiscopală, clerici din cele cinci protopopiate ale eparhiei, dar și slujitori din Arhiepiscopia Iașilor, dascăli, angajați ai Centrului Eparhial Suceava, precum și iubitori ai muzicii, cel mai tânăr spectator având vârsta de numai patru săptămâni.
Concertul, transmis LIVE pe pagina oficială de Facebook a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților de către Sectorul Media și Comunicare al Centrului Eparhial Suceava, a încununat un concurs de interpretare muzicală la vioară, menit să valorifice și să contribuie la conștientizarea operelor marelui compozitor în spațiul bucovinean.
Tineri violoniști din cuprinsul eparhiei s-au întrecut în a cânta cu măiestrie la scripcă. Artista Alexandra Dan, în calitate de președinte, Constantin Irimie, profesor de muzică, și Daniel Aneculăesei, director al Palatului Copiilor Suceava, au făcut parte din juriu. Aceștia au punctat calitatea interpretării, valoarea artistică a repertoriului ales și autenticitatea acestuia, precum și prezența scenică. Redăm, în cele ce urmează, clasamentul competiției:
Premiul special al juriului – Teodora Nicolau;
Mențiunea a III-a – Valentin Gavrilovici;
Mențiunea a II-a – Mihaela Stroeștean;
Mențiunea I – Nicoleta Macoveiciuc;
Mențiunea I – Elena Vasilcovici;
Premiul III – Răzvan Botoșan;
Premiul III – Adriana Petrovan;
Premiul II – Robert Ungureanu;
Premiul II – Georgiana Polonic;
Premiul I – Mădălina Muntean.
Întregul eveniment reprezintă un omagiu adus compozitorului de geniu care s-a remarcat prin aportul pe care l-a adus muzicii întregii lumi, creațiile sale evocând, între altele, sufletul satului bucovinean, dar și prin împlinirea misiunii patriotice pe care a desăvârșit-o prin nemăsurata dragoste față de neamul său.