Cuvintele Evangheliei de astăzi ne pun înainte condițiile necesare urmării lui Hristos. Mai întâi, Domnul dorește ca urmarea Sa să fie o alegere liberă. Împărăția făgăduită de El este mai presus de tot ce ar putea oferi lumea, iar cel care va intra în ea va fi mai fericit decât cel care ar stăpâni lumea întreagă. Darurile Sale sunt covârșitoare, lumea vine cu „oferta” ei imediată, dar trecătoare. Alegerea este liberă. O altă condiție este lepădarea de sine, adică tăierea voii – într-o exprimare specifică mediului monahal – golirea de egoism, părăsirea voii firii – după cuvântul Sf. Varsanufie – și urmarea voii lui Dumnezeu. Până unde trebuie să meargă lepădarea de sine? Până la luarea crucii; adică chiar până la moarte. Să ai necontenit înaintea ochilor moartea și să fii pregătit în fiecare zi de jertfă, spunea Sf. Ioan Gură de Aur. Să fii mort pentru lume, pentru ca viața să fie ancorată în ceruri; să nu pui nimic din această lume mai presus de dragostea față de Hristos. Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos – spunea Apostolul Pavel – prin care lumea este răstignită pentru mine, și eu pentru lume! (Gal. 6, 14). Împlinind acestea, creștinul Îl poate urma pe Mântuitorul, păzind poruncile Sale în toate căile vieții și nerușinându-se de El în fața lumii, pentru că știe pe Cine urmează.
O atenție deosebită necesită cuvintele Mântuitorului: Cine va voi să-și scape sufletul îl va pierde; iar cine-și va pierde sufletul pentru Mine, acela îl va mântui. Grecescul ψυχή, din textul original, se traduce prin suflet, viață sau persoană. Sensul din textul de față este legat de viața aceasta pământească, de bunăstarea în lume și s-ar putea înțelege astfel: „Cel ce ține cu orice preț să-și salveze viața, acela își va pierde sufletul; iar cel ce-și va pierde viața pentru Mine, acela își va mântui sufletul”. Pentru o înțelegere adecvată a traducerii termenului putem apela la textul de la Luca 12, 19, în care regăsim acest termen în cuvintele bogatului căruia i-a rodit țarina, care spune: Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te. Este evident că bogatul avea în vedere prosperitatea în această lume, care îi oferea un fel de confort psihic.
Mântuitorului a învățat prin cuvânt, dar a și împlinit cuvântul prin faptă, garantând astfel, tuturor celor care-L vor urma, veridicitatea cuvintelor Sale. Așa se întâmplă și în Evanghelia de astăzi. Vorbește despre slava Sa, iar, mai apoi, adaugă: Sunt unii dintre cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu, adică „nu vor muri înainte a Mă vedea împărățind”, după spusele Fericitului Ieronim. Și într-adevăr, unii dintre cei care erau de față L-au văzut pe Hristos Domnul împărățind, fie că ne referim la Învierea sau la Înălțarea Sa, fie că ne referim la Schimbarea la Față, eveniment care va urma imediat acestui episod, căci „Schimbarea la Față a fost chip al slavei celei de sus, care va să fie” (Sf. Teofilact). Cuvintele Sale sunt o garanție a faptului că, urmându-L, vom ajunge în a Sa Împărăție.
Arhid. prof. dr. Bogdan – Mihai HRIȘCĂ
