,,În vremea aceea, venind la Iisus, cei doisprezece I-au spus: Dă drumul mulțimii să se ducă prin satele și prin orașele dimprejur, ca să poposească și să-și găsească hrană, că aici suntem în loc pustiu. Iar El a zis către ei: Dați-le voi să mănânce. Iar ei au zis: Nu avem mai mult decât cinci pâini și doi pești, afară numai dacă, ducându-ne noi, vom cumpăra merinde pentru tot poporul acesta. Căci erau ca la cinci mii de bărbați. Dar El a zis către ucenicii Săi: Așezați-i jos, în cete de câte cincizeci. Și au făcut așa și i-au așezat pe toți. Iar Iisus, luând cele cinci pâini și cei doi pești și privind la cer, le-a binecuvântat, a frânt și a dat ucenicilor ca să pună mulțimii înainte. Și au mâncat și s-au săturat toți și au luat ceea ce le-a rămas, douăsprezece coșuri de fărâmituri. Și când Se ruga Iisus îndeosebi, ucenicii Săi erau împreună cu El.’’
Avem de a face, cel mai probabil, cu cea mai celebră dintre minunile Mântuitorului Hristos, singura minune relatată de toți evangheliștii. Imaginea descrisă este una din cele mai fidele icoane ale Bisericii: o comunitate de oameni liberi ce sărbătorește faptul că în mijloc îl are pe Hristos.
Hrănirea minunată este o prevestire a Euharistiei (Împărtășirii), taina centrală a creștinismului, ,,Taina Împărăției’’ (Al. Schmemann), taină la a cărei împărțire vor sluji ulteriror tot Apostolii și urmașii acestora.
Gesturile ce însoțesc minunea sunt de o mare relevanță: ,,luând cele cinci pâini și cei doi pești și privind la cer, le-a binecuvântat, a frânt și a dat…’’. În context biblic, binecuvântarea are o însemnătate aparte: a binecuvânta mâncarea sau orice alt lucru înseamnă, între altele, și a-l recunoaște ca dar al lui Dumnezeu, gest ce implică mulțumire (euharistie).
Mesajele cuprinse în această minune sunt multiple. Pe de o parte, faptul că Hristos le spune Apostolilor: ,,Dați-le voi să mănânce!’’, poate fi un mesaj adresat urmașilor Sfinților Apostoli, episcopii și preoții, de a nu lăsa flămând spiritual omul ce îl caută pe Hristos .
Pe de altă parte, minunea aceasta este un exemplu de ortopraxie ce arată că viața autentic creștină conține și grija pentru lucrurile prezente, mundane, cotidiene, nu doar pentru cele cerești, cele ce țin de ,,viața de apoi’’. În grija pentru cei ce se află în nevoi, în dificultăți de tot felul, stau ascunse faptele ce vor face diferența între a sta de-a dreapta sau de-a stânga la Judecata de Apoi. Biserica din care toți cei botezați facem parte are nu doar menirea de a oferi merinde pentru viața veșnică, ci și o responsabilitate pentru cei urgisiți de soartă. ,,Întrucât ați făcut așa unuia dintre acești frați ai Mei cei mai neînsemnați, Mie Mi-ați făcut!“ ne încredințează Hristos (Mt. 25,40).
Faptul că Hristos cere ucenicilor să împartă mulțimii pâinile și peștele ce se înmulțeau arată un alt aspect important despre Biserică: Dumnezeu dorește să împartă darurile Sale prin noi. Creștinii sunt chemați să fie mâinile lui Dumnezeu în lumea în care trăiesc, răspânditori ai iubirii Sale. Au destinul binecuvântat de a fi cei prin care Dumnezeu lucrează în lume.
Atât Apostolii, cât și cei ce citesc despre această minune, învață că intrarea în Împărăția lui Dumnezeu este legată de grija pentru aproapele nostru, de dărnicia noastră, de milostenie.
Cei doisprezece apostoli, dăruind cinci pâini și doi pești mulțimii, ajung să strângă douăsprezece coșuri cu fărâmituri, câte un coș pentru fiecare dintre ei. Fiind darnici, cu binecuvântarea lui Hristos, obțin mai mult decât au avut și au dăruit dezinteresat. Asemenea lor, numai ,,dăruind vom dobândi’’ (N. Steinhardt).
Pr. Prof. Dr. Adrian DUȚUC