Cu binecuvântarea și povățuirea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, sâmbătă 21 octombrie a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru stavrofora Meletina Buganu, stareță a Mănăstirii Dragomirna în perioada 1992 – 2002.
Decretul 410 din anul 1959 a pus sub semnul întrebării existența Mănăstirii Dragomirna. Pericolul de a fi închisă, după alungarea călugărilor a fost înlăturat prin acceptarea de către oficialități ca mănăstirea să fie transformată în mănăstire de maici. Stavrofora Meletina Buganu a fost a 4 a maică stareță a Dragomirnei după stavroforele Meropia Gheorghiu, Olimpiada Isailă și Iulia Aramă.
La eveniment au fost invitate maicile starețe de la mănăstirile Tarnița și Rătești în care maica Meletina a fost viețuitoare; de la mănăstirile Teodoreni, Bălinești și Sihăstria Voronețului în care maicile starețe și-au început noviciatul în Mănăstirea Dragomirna și de la mănăstirile Sucevița și Durău, care au în obștile lor viețuitoare cu metanie de Dragomirna.
Nepoții și strănepoții maicii starețe Meletina au venit de la mari distanțe pentru a aduce o floare, o lacrimă, un prinos de recunoștință pentru cea care le-a fost soră, mătușă dar mai ales un rugător pentru neam și sfătuitor de nădejde.
Programul evenimentului a inclus Sfânta Liturghie, slujba de parastas, Trisaghion la mormântul maicii starețe și vernisarea expoziției – ”Stavrofora Meletina Buganu a țesut din firul durerii stofa bucuriei”.
După slujba de pomenire, stavrofora Parascheva Mardare, stareța schitului Sihăstria Voronețului a dat citire unei scurte biografii a maicii starețe Meletina, un cuvânt adunat din amintirile trăite în aceiași chilie cu maica stareță.
Maica Stareță Meletina – Mina Buganu a văzut lumina zilei la 28 septembrie 1933 în satul Mireni din raionul Bârlad, ca al doilea prunc al familiei Vasile și Victoria Buganu. După promovarea celor 7 clase elementare la școala din sat, o vreme și-a ajutat părinții în gospodărie iar în anul 1950, la vârsta de 18 ani a pășit spre Mănăstirea Tarnița. În anii noviciatului a învățat toate rucodeliile legate de gospodăria mănăstirii și de rânduiala de la strană. De la început s-a așezat cuminte în mâna maicii starețe, tăindu-și voia și priceperea.
Fiind dăruită de Dumnezeu cu multă ascultare, semerenie și răbdare a primit binecuvântare pentru a depune voturile monahale. De sărbătoarea Sfântului Nicolae a anului 1958 sora Mina a fost călugărită, primind la tăierea părului, numele Meletina. În simplitatea sa monahia Meletina a făcut ascultare deplină în mănăstire, ceea ce i-a dat curăția minții în Hristos. Chiar dacă în mănăstire erau ispite și încercări, noua călugăriță nu putea să perceapă lucrurile decât curat, fără să se complice cu argumente și îndreptățiri.
Nu s-a bucurat mult de liniștea și buna rânduială din mănăstire. Datorită Decretului 410 din anul 1959 prin care au fost alungați în „producție” mulți viețuitori din mănăstiri, monahia Mina a trebuit să-și facă boceluța și să meargă „unde îi este drumul”, părăsind Mănăstirea Tarnița.
După anul 1960, monahia Mina a mers la casa părintească și a țesut ștergare, a făcut cuverturi în foi, în mai multe ițe, care se lucrau foarte greu dar la care maica era foarte pricepută. Maica Meletina scria în autobiografia sa „Fostă viețuitoare în Mănăstirea Tarnița, județul Vrancea din anul 1951 până în anul 1960 când am plecat conform ordinelor în vigoare la casa părintească”. Dorul după cele sfinte și rugăciunea cu lacrimi au ajutat-o să fie angajată cântăreață la strană la parohia Bălțătești, după cum își amintea: „Acasă am stat până în anul 1968, de unde am venit în Comuna Bălțătești, Jud. Neamț, unde m-au angajat ca îngrijitoare la biserică”. Un timp s-a bucurat de apropierea de biserica de parohie, dar ardea de dorul după mănăstire – „voiesc a mă retrage într-o mănăstire cu viață de obște așa cum am făgăduit lui Dumnezeu”.
După alți 10 ani se închinoviază în Mănăstirea Dragomirna, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Iustin. La Dragomirna s-a implicat foarte mult în activitățile economice, fără însă să lipsească de la slujbele bisericii. Pentru că a lucrat darul ascultării, a primit în dar și smerita cugetare care a ajutat-o să simtă că ruga îi este ascultată. Maica stareță Iulia Aramă o descria a fi „demnă, supusă, ascultătoare, sănătoasă și corespunzătoare vieții monahale”.
Atunci când a fost chemată la Mănăstirea Rătești de o maică bolnavă care fusese împreună nevoitoare cu sfintia sa la mănăstirea Tarnița, Maica Meletina a cerut binecuvântare pentru a ajuta, întorcându-se după o perioadă de 5 ani definitiv în Mănăstirea Dragomirna.
În anul 1992, după ce Stavrofora Iulia Aramă a primit binecuvântare pentru a se retrage din responsabilitatea de stareță a Mănăstirii Dragomirna, soborul maicilor a ales-o stareță pe Maica Meletina care era maică econom, propunere acceptată și binecuvântată de Înaltpresfințitul Părinte Pimen.
Pentru maica Meletina nevoința cea mai mare era să se țină de rânduiala dată de duhovnic, fără a lăsa să treacă o zi fără să-și împlinească datoria de monah. Această nevoință se vedea cel mai mult în postul mare, când în prima săptămână nu gusta nimic și mergea la toate slujbele bisericii. În cursul săptămânii, indiferent de greutatea rucodeliei de peste zi, se trezea la ora 3,00 pentru a avea suficient timp ca să-și facă rugăciunile personale până la utrenie.
Pe vremea stăreției sale erau multe necesități în mănăstire, obște mare, lipsă de chilii, de resurse materiale și financiare și cu multe maici în vârstă obișnuite cu viața de sine de la mănăstirile lor de metanie. Când resursele se împuțineau, maica Meletina le spunea maicilor că „Leacul poftei este răbdarea”. Aceste restricții au fost primite de surori uneori cu responsabilitate, alteori cu împotrivire. Maica Meletina a suferit durerile nașterii după cum spunea Sfântul Apostol Pavel pentru fiecare dintre surorile care veneau și plecau din mănăstire pentru că se ruga și avea nădejde că „Hristos va lua chip în ele”.
Stareția a fost o cruce grea pentru maica Meletina, nu a dorit-o, a primit-o doar din ascultare și cu promisiunea maicii Iulia că o va ajuta și susține. Citise la Ava Dorotei că „voia noastră este mai păgubitoare decât orice demon” de aceea căuta să facă totul cu sfat și cercetare. Monahia Meletina a iubit mult viețile sfinților, le citea zilnic pentru a se întări în lupta cu ispitele ce-i veneau fie de la cel rău, fie de la oameni, fie de la trup.
După ce a îmbătrânit și s-a îmbolnăvit și nu mai putea să se implice în activitățile administrative, încerca să ajute unde nu era nevoie de forță fizică, rugându-se și împletind șosete pentru maici. Își luase canon să nu treacă o zi fără să facă ceva pentru mănăstire.
Maica Meletina a fost convinsă spre finalul vieții că doar Dumnezeu i-a dat putere să-și ducă crucea călugăriei și trăia numai în Dumnezeu. S-a mutat la cele veșnice, chemată de Maica stareță Iulia Aramă, în același an 2003, la 20 octombrie, la 7 luni după moartea stareței ei.
Stavrofora Meletina a fost o maică smerită care nu și-a căutat pentru sine a strânge ceva, puține lucruri materiale au rămas după sfinția sa pentru că nu și-a adunat comori pe pământ.
Din aceste fărămituri, pentru a-i cinsti memoria, obștea dragomirițelor a realizat o expoziție cu titlul „Stavrofora Meletina Buganu a țesut din firul durerii, stofa bucuriei”. În mica chilie din muzeul mitropolit Anastasie Crimca au fost așezate țesături lucrate de mâna maicii starețe și alte obiecte de cult, expoziție ce a fost vernisată după Trisaghionul de la mormânt.
Maica Meletina a iubit munca, a iubit pravila și canonul, dar mai mult decât orice, L-a iubit pe Dumnezeu. Cu sfinția sa se împlinește cuvântul Sfântului Dimitrie al Rostovului „De îi iei îngerului aripile se face fecioară. Iar de-i dai fecioarei aripi, se face înger”
Stavrofora Maria Magdalena Gherghina
Stareța Mănăstirii Dragomirna
