Ziua internațională a Educației, 5 octombrie 2023, a fost prilej de aleasă bucurie pentru participanții la cea de-a treia ediție a Concursului național de recitare „Glas de copil – Maica Domnului, Darul lui Dumnezeu pentru oameni”.
Emoționați și nerăbdători, dar cu zâmbet și lumină pe chip, copiii, tinerii și îndrumătorii acestora au luat parte, în Sala „Pimen Arhiepiscopul” a Centrului Eparhial Suceava, la ceremonia de premiere a concursului organizat de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin Sectorul Media și Comunicare și respectiv Sectorul Catehizare, Tineret și Educație pentru Viață, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava.
Concursul de recitare, desfășurat cu binecuvântarea și la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, și-a propus să aducă în prim-plan literatura religioasă închinată Născătoarei de Dumnezeu, dar și să-i sensibilizeze pe toți participanții iubitori de poezie cu privire la tema abordată, să stimuleze creativitatea privind interpretarea, să contribuie la dezvoltarea capacității de exprimare, precum și la creșterea gradului de implicare în activitățile culturale ale eparhiei.
La eveniment au luat parte reprezentanți ai instituțiilor organizatoare, între care îi amintim pe prof. Daniela Luminița Ceredeev, inspector pentru disciplina religie în cadrul Inspectoratului Județean Suceava, și pr. Ștefan Mihalcea, consilier eparhial la Sectorul Media și Comunicare.
În cadrul festivității au fost acordate 6 categorii de premii și distincții, respectiv: Premiul „Theotokos”, Premiile I, II și III, Mențiuni și Premiul special pentru originalitate. Tuturor copiilor și tinerilor participanți le-au fost oferite daruri constând în cărți, icoane, produse cultural-eclesiale și diferite obiecte cu caracter religios. Atât cei mai mici, cât și cei mai mari au fost răsplătiți cu cărți specifice vârstei, cu tematici potrivite pentru folosul lor duhovnicesc. Premiile oferite de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților au fost înmânate de pr. Ștefan Mihalcea, care i-a felicitat și binecuvântat pe elevii și tinerii participanți.
Competiția, la care au trimis materiale video 138 de copii și tineri din județele Botoșani, Iași, Neamț, Sălaj, Vaslui, Vrancea și Suceava, județul organizator, s-a desfășurat pe trei categorii de vârstă: preșcolar, primar și gimnazial-liceal.
Comisia de jurizare a fost constituită din: prof. univ. dr. Mircea Diaconu, critic literar, eseist, filolog, membru al Uniunii Scriitorilor din România, prorector cu activitatea didactică și asigurarea calității – Universitatea „Ștefan cel Mare”, prof. Daniela-Luminița Ceredeev, inspector școlar pentru disciplina religie la Inspectoratul Școlar Județean Suceava, prof. dr. Mihaela Grădinariu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iași, și pr. Ștefan Mihalcea, consilier eparhial pentru Sectorul Media și Comunicare, din cadrul Centrului Eparhial Suceava. Membrii juriului au punctat fidelitatea față de învățătura de credință, calitatea interpretării, originalitatea, adecvarea poeziei la vârstă, creativitatea și sensibilitatea momentului artistic.
Și de această dată, evenimentul le-a oferit copiilor și un context de învățare experiențială multidimensional, participanții fiind invitați să descopere și să aprecieze galeria „Theotokos”, realizată de micii iconari de la Centrul catehetic școlar „Sfântul Stelian” al Școlii Gimnaziale Berchișești, Cercul de pictură „Prietenii Sfântului Pantelimon” al Școlii Gimnaziale Satu Mare și de elevi participanți la Concursul național de artă sacră „Icoana din sufletul copilului”, din calendarul Ministerului Educației, coordonat de Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava.
Totodată, elevii și profesorii au fost invitați să descopere și să-și însușească, ca pe un repetabil și liber angajament personal și profesional, un diptic al celor două decaloguri întocmite de Părintele Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, lansate de Ziua Internațională a Educației, Decalogul elevului și Decalogul profesorului, în care fiecare îndemn arhieresc se dovedește a fi un summum de principii, idei și valori referențiale în pedagogia împrietenirii cu Hristos.
Din programul evenimentului, care poate fi considerat un premiu în sine pentru copii, este de reținut și închinarea la racla Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, în Paraclisul Catedralei Arhiepiscopală a Sucevei.
Organizatorii amintesc faptul că premiile și diplomele celor care nu au reușit să participe la această festivitate vor putea fi ridicate de la sediul Inspectoratului Școlar Județean Suceava, biroul inspectorului de religie, de către părinții elevilor, de cadrele didactice coordonatoare sau de preoții din parohiile din care participanții fac parte.
La final, atât concurenții cât și organizatorii și-au exprimat dorința de a se implica și în cea de-a patra ediție a concursului de recitare, precum și la alte manifestări cultural-artistice.