La ultima mare sărbătoare a anului bisericesc, Tăierea cinstitului cap al Înaintemergătorului și Botezătorului Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, s-a aflat la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” – Catedrala Arhiepiscopală din Suceava. Ierarhul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, pe un podium special amenajat în incinta așezământului monahal. Din soborul slujitor au făcut parte slujitori ai mănăstirii, precum și clerici ai Centrului Eparhial Suceava, între care arhim. Paraschiv Dabija, vicar administrativ.
Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul Psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale.
La momentul rânduit, teologul Teofil Florariu a fost hirotonit întru diacon pe seama Mănăstirii Mirăuți, iar diaconul Constantin Dolhascanu a primit hirotonia întru preot pentru Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință” și „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”.
Cuvântul de învățătură a fost rostit în momentul împărtășirii clericilor de către pr. Tudorel Nicolau, de la Parohia „Sfântul Ilie” din Fălticeni. Sfinția sa le-a vorbit celor prezenți despre înțelesul duhovnicesc al acestei zile, evidențiind momentele care au precedat sfârșitul Sfântului Ioan Botezătorul, dar și dorința Irodiadei de a fi tăiat capul Înaintemergătorului Domnului.
Părintele Arhiepiscop Calinic i-a mulțumit părintelui oaspete pentru predică și i-a felicitat pe cei care au primit cu binecuvântarea Bunului Dumnezeu darul hirotoniei. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a prezentat lucrarea intitulată Sfântul Ioan Botezătorul – Pecetea celor două Testamente, apărută la Editura Crimca a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Cartea despre viața, activitatea și martiriul Sfântului Proroc Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului, scrisă de Înaltpreasfinția Sa, include și textul unui imn acatist deosebit, dar și detalii despre locurile care au fost binecuvântate de prezența cinstitului cap. „Anul trecut am publicat o broșură cu titlul Sfântul Ioan Botezătorul – Pecetea celor două Testamente. Broșura aceasta, chiar dacă nu este mare ca întindere, conține cam tot ce ar trebui să știe un credincios despre Sfântul Ioan Botezătorul. Și la sfârșitul acestei broșuri aveți Acatistul Icoanei făcătoare de minuni de la Mănăstirea Gorovei.”
Nu în ultimul rând, ierarhul i-a invitat pe cei prezenți să meargă să înalțe rugăciuni la icoana Sfântului Ioan Botezătorul de la Mănăstirea Gorovei, odor care a săvârșit de-a lungul timpului nenumărate minuni și în care este prezent un fragment din moaștele ultimului proroc al Vechiului Testament. Totodată, le-a adresat tuturor îndemnul de a vizita zilele acestea Mănăstirea Arbore, unde a fost adusă cu prilejul hramului racla cu părticele din cinstitele moaște ale Sfântului Nectarie de Eghina, de la Mănăstirea Radu Vodă din capitală.
La finalul slujbei au fost citite rugăciuni pentru sănătatea sufletului și trupului, precum și rugăciuni de dezlegare, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic binecuvântându-i pe cei prezenți prin stropire cu apă sfințită.
Ca de fiecare dată, credincioșii aflați la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, veniți din mai multe zone ale țării, au avut bucuria de a se închina la moaștele Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, mare făcător de minuni, grabnic ajutător și mângâietor. Între cei prezenți s-a numărat și o delegație a Societății Naționale a Femeilor Ortodoxe Române din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, alcătuită din profesori și elevi, aflați într-un itinerar cultural și spiritual în Bucovina, la invitația Societății Femeilor Ortodoxe „Maria de Mangop” din Suceava.
Irina Ursachi