Centrul Eparhial Suceava, prin Sectorul Educațional-Teologic, cu sprijinul financiar al celor cinci Protopopiate ale Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, i-a premiat pe elevii suceveni care au obținut media 10 la Evaluarea Națională pentru clasa a VIII-a și la Examenul Național de Bacalaureat în anul școlar 2022-2023. Evenimentul a fost aprobat în Permanența Consiliului Eparhial Suceava, prin temeiul cu nr. 5.129 din 19.07.2023.
În anul școlar 2022-2023, în județul Suceava s-au înregistrat 17 medii de 10 la Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a, după cum urmează:
- Boicu Raluca – Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” – Rădăuți
- Bordianu Bogdan Ionuț – Școala Gimnazială „Teodor Balan” – Gura Humorului
- Crăciun Daria Alexandra – Colegiul Național „Ștefan cel Mare” – Suceava
- Cruț Sebastian Ioan – Școala Gimnazială „Ioan Vicoveanu” – Vicovu de Jos
- Dincu Constantin – Școala Gimnazială Nr. 1 – Suceava
- Dorneanu Denis Daniel – Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” – Fălticeni
- Fetcu David – Colegiul Național „Ștefan cel Mare” – Suceava
- Gogan Maria Veronica – Școala Gimnazială „Nicolae Labiș” – Mălini
- Macoveiciuc Sabrina Giulia – Colegiul Național „Ștefan cel Mare” – Suceava
- Maloș Maria Sofia – Liceul Tehnologic „Ion Nistor” – Vicovu de Sus
- Mariei Ecaterina – Școala Gimnazială Nr. 3 – Suceava
- Pascaniuc Ioana Giorgiana – Școala Gimnazială „Regina Elisabeta” – Rădăuți
- Petrescu Matei George – Școala Gimnazială Nr. 1 – Suceava
- Polonic Mircea – Școala Gimnazială Nr. 1 – Gura Humorului
- Tiron Alessia Maria – Școala Gimnazială „Teodor Balan” – Gura Humorului
- Țicu Rianna – Colegiul Național „Petru Rareș” – Suceava
- Zaharia Ilinca – Școala Gimnazială „Ion Creangă” – Suceava
De asemenea, elevele Calancea Emilia și Beatrice Juravle de la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” au obținut media 10 la Examenul Național de Bacalaureat, fiind singurele medii de 10 din județul Suceava în anul școlar 2022-2023.
Evenimentul a avut loc la Mănăstirea Putna, după săvârșirea Sfintei Liturghii prilejuită de hramul istoric al ctitoriei ștefaniene, de către Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcop Ortodox Român al Europei de Nord și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, împreună cu un numeros sobor de preoți și diaconi.
Elevii evidențiați au primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților,Ordinul Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava cu insignă și Cartea de Rugăciuni – Ediția Jubileu, apărută la Editura Crimca a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, dar și premii în bani. Părintele arhimandrit Dosoftei Dijmărescu, exarh cultural al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a dat citire Ordinului Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, timp în care elevii prezenți au primit binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic, precum și darurile menționate.
După momentul festiv, elevii de 10 au vizitat muzeul Mănăstirii Putna, unde au fost întâmpinați de monahul Alexie Cojocaru și au primit alte daruri din partea starețului Mănăstirii Putna, arhim. Melchisedec Velnic.
Elevii prezenți au fost încântați de evenimentul la care au luat parte, exprimându-și recunoștința pentru că au avut posibilitatea de a se cunoaște și de a se împrieteni. Ei au schimbat impresii cu privire la experiența examenului absolvit cu privire la facultățile și liceele la care s-au înscris. Totodată, absolvenții clasei a VIII-a și-au făgăduit că se vor întâlni în aceeași formulă și peste patru ani, după absolvirea Examenului Național de Bacalaureat.
Eleva Maria Veronica Gogan de la Școala Gimnazială „Nicolae Labiș” din Mălini, i-a mulțumit Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților pentru această inițiativă și pentru prilejul de a se afla la Mănăstirea Putna chiar în ziua hramului: 15 August 2023 a fost pentru mine, o zi minunată, de neuitat, încărcată de emoție și entuziasm, petrecută într-un colț de rai, unde domnește în liniște Ștefan cel Mare. Nu ar fi fost posibil acest lucru dacă oameni cu suflet mare nu și-ar fi îndreptat gândurile și spre cei mici, elevi care au reușit să obțină rezultate remarcabile la obstacolele de la finalul gimnaziului și liceului, în anul școlar care tocmai s-a încheiat. Mulțumim tuturor celor care ne-au oferit aceste momente deosebite, pline de zâmbete și nemăsurată bucurie. Mulțumim pentru apreciere și prețuire, pentru că ați sporit încrederea în Dumnezeu și în propriile puteri, pentru sfânta și înălțătoarea rugăciune la care am participat. Mulțumesc din inimă Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților pentru inițiativa extraordinară, pentru clipele pline de frumos pe care ni le-a prilejuit, pentru dăruirea și interesul acordat educației și elevilor dedicați ei, precum și pentru faptul că a ales un moment atât de important pentru a pune în valoare această reușită. Nu în ultimul rând, mulțumesc pentru distincția valoroasă pe care am primit-o. Este destul de dificil să exprim în cuvinte bucuria pe care am simțit-o atunci când cântecul sfânt al preoților s-a întâlnit cu aplauzele mării de credincioși aflați în fața noastră, într-un loc mirific, într-o zi plină de lumină, la Mănăstirea Putna.
De asemenea, domnișoara Beatrice Juravle, absolventă a Colegiului Național „Eudoxiu Hurmuzachi” și a Examenului Național de Bacalaureat cu media 10, a afirmat următoarele: A fost o experiență frumoasă, prima oară la Mănăstirea Putna. Mi-a plăcut modul în care a fost totul organizat, cu atenție la detalii și programul care s-a desfășurat. Atmosfera a fost una foarte plăcută, iar oamenii pe care i-am întâlnit – binevoitori și bucuroși să ajute. Desigur, nu pot decât să felicit din suflet Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților pentru această inițiativă care motivează tinerii să obțină rezultate bune. Eu, personal, m-am bucurat foarte mult să văd un interes așa de mare pentru educație. Nu am primit doar cadouri, ci și o amintire minunată.
În final, aducem mulțumiri Înaltpreasfintitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, care a binecuvântat acest demers și a conferit Ordinul „Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava” celor 19 elevi premiați. Totodată, mulțumim părinților protopopi ai celor cinci protopopiate din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților: Pr. Doru Ionel Budeanu – Protopopiatul Suceava I; Pr. Minu Mititelu – Protopopiatul Suceava II; Pr. Adrian Dulgheriu – Protopopiatul Fălticeni; Pr. Aurel Goraș – Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc și Pr. Ionel Constantin Maloș – Protopopiatul Rădăuți, care au sprijinit financiar această inițiativă, desfășurată în premieră în eparhia noastră.
Arhid. Ionuț Isopescu
Consilier Sectorul Educațional – Teologic