Zilele dedicate anul acesta sărbătorii Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava se vor încheia duminică, 25 iunie, cu Taina Sfântului Maslu, slujbă săvârșită pentru primirea harului vindecării trupești și sufletești, precum și pentru dobândirea iertării păcatelor
Vă așteptăm cu bucurie, începând cu ora 17:00, la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” – Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, pentru a fi împreună la Taina Sfântului Maslu de obște săvârșită de cei doi ierarhi ai eparhiei, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar.
Ierarhii vor înălţa rugăciuni către Preamilostivul Dumnezeu pentru sănătatea celor prezenţi, dar şi a celor ce se află în spitale sau în casele lor, pe patul de suferinţă. Mai mult, aceștia vor citi și rugăciuni pentru dezlegare.
Evenimentul va fi transmis live pe pagina oficială de Facebook a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și a partenerilor media.