În cadrul Săptămânii Europei, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop CALINIC, în zilele de 10 și 11 mai, în localitatea Augsburg din Germania, Corala Preoțească „Ștefan Nosievici” a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților au susținut concerte în două părți, de muzică corală bisericească și de cântări din repertoriul folcloric.
Evenimentul acesta a fost primul proiect comun din cadrul acordului de colaborare dintre Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Institutului Bukowina al Universității Augsburg, parteneriat încheiat prin strădania PC Pr. Mihai Cobziuc, Consilier Eparhial în cadrul Biroului Relațiilor cu Minorități. Au fost interpretate cântări din Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur de Gheorghe Danga, reprezentative ca muzicalitate în cântarea românească bisericească, Ectenia Mare, Heruvicul, Ca pe Împăratul, Răspunsurile Mari și Pe tine Te Lăudăm, în limba slavonă. De asemenea au fost interpretate cântări din repertoriul internațional, în limba germană, dar și cântări folclorice, pe aranjamente corale pentru voci bărbătești.
Corala a fost dirijată de coordonatorul grupului, PC părinte Protoiereu Ionel-Doru BUDEANU, dar și de PC părinte Ciprian CURCĂ, împreună cu Pr. Florin MELINTE, Pr. Ionuț LUPAȘCU, Pr. Mihai COBZIUC, Pr. Iulian BORGOVAN, Pr. Bogdan ȚARCĂ, pr. George APETREI, Pr. Petru ILINCĂI, Pr. Ioan COLBAN, redând auditoriului, pe de o parte, frânturi din spiritualitatea românească, iar pe de alta, solidaritatea față de poporul Ucrainean, prin interpretarea piesei Пливе кача по Тисині. Acest cântec tradițional ucrainean reprezintă momentul despărțirii dintre mamă și fiul ei care merge la război, cuprinși fiind de gândul că nimeni nu va ști dacă se va mai întoarce viu.
Concertele au avut loc miercuri, 10 mai, în Biserica Barfüßerkirche din Augsburg, iar joi, 11 mai, la Mănăstirea Thierhaupten. În cadrul discursului oficial, părintele consilier Mihai COBZIUC a transmis binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop CALINIC și mulțumirea față de deschiderea pe care colaboratorii din Augsburg au avut-o față de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Părintele COBZIUC a mulțumit în mod special doamnei Katharina HABERCORN, expert pentru regiunea Bucovina și doamnei Kristina EIDEN, curator al Institutului. Deopotrivă, mulțumirile au fost transmise și doamnei Iana OSTERKAMP, directorul Institutului Bukowina a Universității Augsburg. La rândul ei, doamna director a precizat faptul că Institutul este podul științific între Şvabia și Bucovina și faptul că Bucovina poate fi o pildă pentru conviețuirea diferitelor popoare, așa după cum românii și ucrainenii, evreii și germanii, polonezii, armenii și multe alte popoare au trăit împreună în pace.
Biroul de presă al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților