Procesiunile organizate în ajunul Duminicii Floriilor reiterează în actualitate momentul intrării Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Ierusalim.
- Pelerinajul, scripturistic vorbind, îşi are originea în chemarea adresată de Dumnezeu lui Avraam: „Ieşi din pământul tău, din neamul tău şi din casa tatălui tău şi vino în pământul pe care ţi-l voi arăta Eu.” (cf. Facerea 12, 1).
- Procesiunile organizate astăzi reiterează în actualitate momentul intrării Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Ierusalim.
- Grecii, în antichitate, călătoreau în toată Elada cu ocazia Jocurilor Olimpice şi făceau pelerinaje la oracolele de la Dodon sau Delphi, la templele zeilor sau la mormintele eroilor.
- Romanii călătoreau şi ei mult, din dorinţa de a vizita cele mai frumoase locuri din lume. Adesea se odihneau în staţiunile cu ape termale din Italia ori Galia sau din Dacia, de la Băile Herculane.
- Egiptenii practicau pelerinajul în masă din considerente religioase, culturale sau turistice, atraşi fiind atât de marile festivaluri religioase, cât şi de dorinţa de a vedea piramidele sau farul din Alexandria, care se numărau între cele şapte minuni ale lumii antice.
- Pelerinajul care se făcea în Israelul biblic avea o profundă dimensiune religioasă.
- Interesant este faptul că, la evrei, orice copil care împlinea vârsta de 12 ani era obligat să meargă în pelerinaj, cel puţin o dată pe an, la templul din Ierusalim, fie la Paşti (Pesah), fie la Rusalii (Şavuot), fie la Sărbătoarea Corturilor (Sucot). Așa se și explică prezența Copilului Iisus în templu, la sărbătoarea Paștilor evreiești, în mijlocul învățătorilor de lege cărora le-a tâlcuit Scripturile ce vorbeau despre El cu atâta înțelepciune încât aceștia „se minunau de priceperea și de răspunsurile Lui” (Luca 2, 47).
- Drumul spre Ierusalim era în permanenţă aglomerat, după cum reiese din Psalmul 121, versetul 4: „Că acolo s-au suit seminţiile, seminţiile Domnului, după legea lui Israel, ca să laude numele Domnului”; pelerinii, formând grupuri mari, îşi împărtăşeau tristeţile, dar mai ales bucuriile.
- Aşa se face că, în primele secole creştine, se întreprindeau pelerinaje la locurile sfinte, mai ales la acele locuri din Ţara Sfântă legate de viaţa şi activitatea Mântuitorului: Betleem, Nazaret, Ierihon, Cana, Grădina Ghetsimani, Golgota ori Sfântul Mormânt și altele.
- De asemenea, pelerinaje se mai făceau şi la mormintele martirilor sau ale sfinţilor cu moaşte.
- Reținute de istorici sunt și pelerinajele în Pustia Sketică sau a Palestinei, la locurile de nevoinţă ale unor călugări cu viaţă aleasă, sau la Biserica „Sfânta Sofia” din Constantinopol.
- Pelerina Egeria, în jurnalul ei de călătorie datând de la sfârșitul secolului al IV-lea, consemnează drumurile lungi şi obositoare ale acestor pelerinaje, dar şi locurile vizitate, în care trăiau călugări îmbunătăţiţi, cu care s-a întâlnit. Nu lipsesc nici referirile la bisericile în care a intrat şi evenimentele religioase la care a participat.
- În Evul Mediu, pelerinajele au intrat într-un con de umbră din cauza circumstanţelor politice, a calamităţilor naturale, a epidemiilor şi a năvălirilor barbare, excepţie făcând pelerinajele la Sfântul Mormânt.
- Călătoriile din perioada cuprinsă între secolele al XIV-lea și al XVII-lea aveau drept scop împlinirea evlaviei pentru locurile sfinte, dar şi a dorinţei de a cunoaşte cât mai multe tărâmuri, popoare, culturi şi civilizaţii.
- În Anglia, un tânăr – de obicei aparţinând elitei sociale – nu era considerat intelectual dacă nu făcuse cel puţin o călătorie în Franţa, Elveţia, Spania, Italia, Germania, Austria şi Olanda. Astfel, în jurul anului 1700 s-a cristalizat aşa-numitul Grand Tour, primul itinerar turistic educativ, parcurs, alături de tinerii englezi, şi de alţi călători din diferite state europene.
- Demersul scriitorului francez Jean Jacques Rousseau (1712-1778), în lucrarea sa Julie sau Noua Eloiză(1761), a descoperit oamenilor plăcerea de a călători spre regiunile muntoase şi de a se delecta admirând frumuseţile naturii alpine.
- Războaiele Mondiale şi împărţirea lumii au închis posibilitatea dezvoltării pelerinajelor internaţionale, favorizând pelerinajele interne. Astfel, s-au creat instituţii specializate, sprijinite şi orientate de stat, vizele reprezentând tot mai mult un „instrument de politică protecţionistă”.
- Pelerinajele în România au o vechime considerabilă, mărturie stând jurnalele de călătorie ale unor călători străini cu privire la Ţările Române, precum Ibn-Battuta (călător arab din secolul al XIV-lea), Giovanni Andrea Gromo (călător italian ce a vizitat Transilvania pe la 1550), Pierre Lescalopier (călător francez prin Ţara Românească şi Transilvania pe la 1574), Franco Sivori (secretarul genovez al domnului Petru Cercel, 1583-1585), Paul de Alep (secretarul sirian al Patriarhului Macarie al III-lea al Antiohiei, care a vizitat Ţara Românească şi Moldova între anii 1652-1659), Anton Maria del Chiaro (secretarul florentin al lui Constantin Brâncoveanu între anii 1710 şi 1714) şi alții.
- Informaţiile oferite de aceștia constituie o sursă importantă privind modul de viaţă, înfăţişarea şi comportamentul locuitorilor, viaţa la curte, detaliile geografice, viaţa economică, evenimentele sociale, dar şi obiceiurile şi tradiţiile locurilor.
- După anul 1989 s-au folosit multiple strategii de organizare, atât pe verticală, cât şi pe orizontală, a pelerinajelor, respectiv turismului pe scară largă. Au apărut nenumărate agenţii de turism a căror ofertă este foarte diversificată, acestea propunând călătorilor pelerinajul religios, turismul cultural, istoric, de studiu, de relaxare etc.
- Biserica, la fiecare slujbă, îi pomeneşte pe toţi cei care doresc să plece sau sunt plecaţi deja în călătorie. Din păcate, nu tot timpul Dumnezeu ne ascultă. Fiecare bucurie are riscurile ei. Noi însă, îndiferent de situaţie, trebuie să ne rugăm ca Dumnezeu să ne trimită înger împreună-călător, precum a trimis pe Rafael lui Tobie (Tobit 12, 14-15).
- Să fim aşadar, potrivit îndemnului lui Tobit (Tobit 5, 7), gata de drum şi să plecăm cu bine în astfel de pelerinaje care ne cresc duhovniceşte, căci Dumnezeu Care locuieşte în ceruri va îndrepta calea noastră, iar îngerul Lui va merge împreună cu noi.
- Cât despre istoria Pelerinajului stâlpărilor în Cetatea Iaşilor, începuturile acestuia se pierd în negura timpului.
- Pelerinajul, sau mai bine spus procesiunea de Florii, dacă ar fi să ne raportăm întru totul la sensul termenilor, era în mod special o mare sărbătoare a şcolilor ieşene, la care se adăugau autorităţile şi intelectualii ieşeni.
- Evenimentul era precedat de Sfânta Liturghie la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” Bărboi, iar cei care se spovediseră, se împărtăşeau.
- După primirea Trupului și Sângelui Domnului, participanţii se încolonau, purtând ramuri sfinţite în mâini şi, împreună cu preoţii din oraş veniţi cu enoriaşii lor, porneau într-o pioasă ceremonie, purtând icoana Mântuitorului Iisus Hristos și cântând Catavasiile Floriilor, către Catedrala Mitropolitană, unde îi întâmpina mitropolitul, binecuvântându-i şi adresându-le un cuvânt de învăţătură.
- În anul 1947 procesiunea a fost interzisă de autorităţile comuniste, fiind reluată în aprilie 1990, în Sâmbăta lui Lazăr și nu în Duminica Floriilor, pentru ca participarea preoţilor şi credincioşilor să fie posibilă într-un număr cât mai mare.
- Reluarea la Iaşi a acestei frumoase tradiții se datorează părinţilor Constantin Andrei, Matei Corugă, Ionel Roată, Grigorie Timoftescu şi Vasile Nechita.
- Astăzi, o astfel de procesiune care anticipează Intrarea Domnului în Ierusalim, sau Floriile, se organizează în toată Patriarhia Română şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, în 2022, prin implicarea părinţilor consilieri, protopopi, exarhi, a preoţilor, monahilor şi monahiilor, a credincioşilor şi credincioaselor şi cu bunăvoinţa și sprijinul conducătorilor instituţiilor Municipiului Suceava, s-a organizat şi în Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor. Din păcate, din cauza condițiilor meteo mai puțin prietenoase, procesiunea de Florii din această zi, organizată până în cele mai mici amănunte, nu a mai putut avea loc; totuși, în Duminica Intrării Domnului în Ierusalim, se vor organiza procesiuni la nivel de parohie în toată eparhia, după Sfânta Liturghie. Nădăjduim că anul viitor vom trăi din nou bucuria Procesiunii de Florii, așa cum a fost gândită dintru început.
- Dumnezeu să binecuvânteze urcușul nostru, împreună cu Mântuitorul Hristos, spre Ierusalimul cel ceresc!
Rugăciune pentru binecuvântarea călătoriei pelerinilor
Doamne, Dumnezeul nostru, Care în nemărginita Ta îndurare, nu i-ai părăsit în pustie pe cei din seminția lui Israel și stâlpul de nor n-a încetat să-i călăuzească, ziua, iar stâlpul de foc să le lumineze, noaptea, drumul; mană din cer le-ai dat spre mâncare, iar setea lor cu apă din piatră le-ai astâmpărat-o; patruzeci de ani, i-ai hrănit în pustie, încât nimic nu le-a lipsit; hainele lor nu s-au învechit și nici încălțămintele lor nu s-au rupt (Neemia 9, 19-22), pe Tine acum Te rugăm, binecuvântează și pe robii Tăi (N) care cu credință se roagă Ție, prin noi smeriții și nevrednicii Tăi slujitori, și precum l-ai binecuvântat pe Tobie cu înger împreună-călător spre Ragheșul Mediei (Tobit 5, 3-4), așa călăuzește-le pașii pentru ca toate ieșirile și intrările lor să fie bineplăcute Ție.
Ocrotește-i cu îngeri împreună-călători și îi povățuiește, precum i-ai povățuit și ocrotit de orice primejdie pe toți patriarhii, prorocii și pe apostoli în călătoriile lor și îndreptează-le căile lor (Înțelepciunea lui Isus Sirah 1, 6), căci calea drepților este ca zarea dimineții ce se mărește mereu până se face ziua mare, iar calea celor păcătoși este ca întunericul (Pilde 4, 18-19).
Ocrotește-i cu harul și cu îndurările și cu iubirea de oameni ale Unuia-Născut Fiului Tău, cu Care ești binecuvântat, și cu Preasfântul și Bunul și de viață Făcătorul Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.