Desfășurată în premieră la Suceava, la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei”, Olimpiada Națională de Religie pentru Seminarii și Licee Teologice Ortodoxe din cuprinsul Patriarhiei Române va avea loc în dulcea Bucovină în perioada 6-9 aprilie 2023.
Cu acest prilej, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, zilele acestea sunt așteptați în Cetatea Sucevei aproximativ 100 de elevi participanți și 30 de profesori însoțitori ai loturilor olimpice, din 34 de unități de învățământ teologic preuniversitar ortodox din țară.
Alături de testarea aptitudinilor specifice prin proba scrisă destinată elevilor din ciclul liceal cu profil teologic, au fost pregătite și momente speciale prin care oaspeții sunt invitați să cunoască mai multe despre istoria acestor locuri, programul zilelor în care se desfășoară olimpiada fiind unul complex, divers, cu valențe atât educaționale, cât și culturale și duhovnicești.
Pregătirile pentru acest eveniment deosebit sunt în plină desfășurare, organizatorii, Ministerul Educației Naționale prin Inspectoratul Școlar Județean, împreună cu partenerii, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei”, exprimându-și dorința ca această competiție să contribuie la formarea lor ca viitori slujitori ai Bisericii și ai societății de mâine, iar experiența descoperirii acestei zone a României să rămână în sufletele tuturor, chiar și în aceste zile în care iarna își face simțită prezența.
Comisia centrală a olimpiadei naționale se va întruni începând cu seara aceasta pentru elaborarea subiectelor în acord cu tematica generală a fiecărei clase, pentru fiecare din cele patru discipline de concurs, Studiul biblic al Vechiului Testament, pentru clasa a IX-a, Studiul biblic al Noului Testament, pentru clasa a X-a, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, pentru clasa a XI-a, și Dogmatică Ortodoxă, pentru clasa a XII-a.
Deschiderea competiției va avea loc mâine, 6 aprilie, începând cu ora 18:00, la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”, Catedrala Arhiepiscopală din Suceava. Aici, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar, va săvârși o slujbă de Te Deum în prezența elevilor participanți, a Comisiei Centrale și a profesorilor însoțitori. Toți cei prezenți vor primi în dar din partea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic Ediția Jubileu a Cărții de Rugăciuni apărute la Editura Crimca a eparhiei, urmând ca în zilele următoare să fie oferite participanților mai multe pachete cu cărți, dar și alte daruri.
Programul loturilor participante în competiție va continua vineri, 7 aprilie 2023, cu proba scrisă desfășurată la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava.
După susținerea probelor de concurs, elevii și însoțitorii acestora vor păși pragul mai multor mănăstiri ale eparhiei, în această perioadă Ținutul Mănăstirilor din Bucovina putând fi votat ca Destinație a anului 2023 la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”.
După vizitarea Mănăstirii Sucevița, la Mănăstirea Putna va fi organizată o activitate dedicată Anului comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești.
Ziua se va încheia cu Rugăciunea de seară la Mănăstirea Sihăstria Putnei, loc în care loturile olimpice vor fi întâmpinate de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul.
În cea de-a treia zi pe care o vor petrece în Bucovina, elevii și profesorii însoțitori vor putea vizita Cetatea de Scaun a Sucevei, Muzeul Satului Bucovinean, Muzeul Bucovinei, Biserica „Sfântul Gheorghe” Mirăuți, precum și alte biserici-monument și obiective culturale din municipiu.
Un moment inedit va fi participarea la Procesiunea de Florii organizată de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, urmată de festivitatea de premiere, când cei mai buni elevi vor fi răsplătiți pentru efortul depus de către cadrele didactice care vor coordona desfășurarea olimpiadei și evaluarea lucrărilor scrise. Comisia îl are ca președinte de onoare pe Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, și este compusă din reprezentanți ai Ministerului Educației, profesori universitari de teologie, inspectori de specialitate din cadrul inspectoratelor școlare județene, directori și profesori de teologie de la seminariile și liceele teologice din țară.
Ceremonia de premiere va avea loc sâmbătă după-amiaza în Sala Pimen Arhiepiscopul a Centrului Eparhial Suceava, când va fi marcat și Anul cultural Ciprian Porumbescu, prin organizarea unui moment artistic deosebit, cu participarea corului Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” Suceava și a unor instrumentiști de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava.
Pentru a încununa bucuria acestor zile, duminică, 9 aprilie, oaspeții vor putea participa la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la praznicul împărătesc al Intrării Domnului în Ierusalim la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”, slujbă săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic.