Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, alături de Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” și Protopopiatele Suceava I și Suceava II, vă invită sâmbătă, 8 aprilie 2023, în ajunul praznicului „Intrării Domnului în Ierusalim”, la Pelerinajul de Florii, eveniment la care vor lua parte ierarhii eparhiei, preoți, monahi, monahii, dar și credincioși, între care copii și tineri care și-au anunțat deja prezența.
Procesiunea va începe la Catedrala „Nașterea Domnului” Mărășești – Suceava, la ora 15:30, când un sobor de clerici, condus de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, va oficia slujba Vecerniei Floriilor și va binecuvânta ramurile de salcie, care vor fi împărțite apoi credincioșilor prezenți. Răspunsurile la strană vor fi date de corul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava.
În continuare, se va pleca de la Catedrala Mărășești în pelerinaj către Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae”, unde va avea loc prima oprire a procesiunii, pe Strada Mărăști și Strada Mihai Eminescu. Apoi traseul va continua pe Strada Nicolae Bălcescu și Bulevardul Ana Ipătescu, următoarea oprire fiind Biserica „Învierea Domnului”. Procesiunea se va îndrepta pe Strada Ion Vodă Viteazul către Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” – Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, alaiul fiind întâmpinat aici de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, care va rosti rugăciunea de binecuvântare a pelerinilor. Răspunsurile liturgice vor fi date Grupul Psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale.
Irina Ursachi