În contextul Zilei Mondiale a Sindromului Down, cu binecuvântarea și susținerea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, azi, 21 martie 2023, începând cu ora 18,00, se va desfășura, în Sala „Pimen Arhiepiscopul” a Centrului Eparhial Suceava, Conferința Viață pentru „copiii soarelui”.
La eveniment, organizat de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin Sectoarele Cultural și Media și comunicare ale Centrului Eparhial și Societatea Femeilor Ortodoxe „Maria de Mangop”, va conferenția dna prof. dr. Maria Stamatin, medic primar pediatru-neonatolog, Profesor Emerit, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași. Vor fi prezenți mai mulți copii și tineri cu sindrom Down, din județ, însoțiți de familiile lor, și vor susține momente artistice și mini-ateliere de dezvoltare a abilităților de viață.
Programul mai cuprinde:
- AtelierDezvoltarea abilităților de viață ale copiilor cu sindrom Down și integrarea lor socială, asistent social și terapeut Anastasia Ceredeev, Asociația Română de Terapii în Autism și ADHD¸
- Program muzical„copii pentru copii” – Să însorim „copiii soarelui”!:
Yuri-Iustinian Boico, Academia de Arte Modus Vivendi;
Grupul vocal „Petale de flori”, cl. I E, Școala Gimnazială Nr. 3 Suceava, coordonator. prof. Elena-Lăcrămioara Teodorescu.
Conferința va fi transmisă live, pe pagina oficială de Facebook a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
prof. Daniela Ceredeev, inspector școlar, coordonator de eveniment