În prima vineri a Postului Mare, 3 martie 2023, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a săvârșit Liturghia Darurilor mai înainte sfințite la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava – Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Numită și Liturghia Sfântului Grigorie Dialogul, Liturghia Darurilor mai înainte sfințite se poate săvârși de luni până vineri în perioada Postului Mare, cu excepția zilelor aliturgice și a Praznicului Bunei Vestiri.
În cadrul slujbei, teologul Vasile Diaconu a fost hirotonit în treapta diacon pe seama Catedralei Arhiepiscopale cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Putătorul de Biruință”.
Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul Psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei.
Mâine, 4 martie 2023, în prima sâmbătă a Postului Mare, potrivit rânduielii, la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” se va face pomenirea celor adormiți.
Potrivit tradiției, Liturghia Darurilor mai înainte sfințite a fost sistematizată de Sfântul Grigorie Dialogul, pornind de la variante mai vechi aflate în circulaţie în zona Ierusalimului ori a Antiohiei Siriei. Cel mai probabil este o operă colectivă. Apariţia acestei Liturghii este strâns legată de dorinţa de a oferi credincioșilor posibilitatea să primească Sfânta Împărtășanie, Trupul și Sângele Mântuitorului, și în zilele de post în care nu se săvârșea una dintre cele două Sfinte Liturghii uzuale, a Sfântului Ioan Gură de Aur ori a Sfântului Vasile cel Mare.
În cadrul Liturghiei Darurilor sunt folosite Daruri sfinţite (Sfântul Agneţ înmuiat în Sfântul Potir) la Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur sau a Sfântului Vasile cel Mare, săvârşite în sâmbăta, respectiv duminica precedentă.
Irina Ursachi