200 de ani de la naştere 9 martie 1823 – 9 martie 2023
La împlinirea a 200 de ani de la naşterea părintelui Iraclie Porumbescu, cuvine-se dar să ne amintim de cel ce a fost pe drept cuvânt considerat, pentru opera sa, un apostol rural şi luminător al poporului.
S-a născut la 9 februarie 1823 în satul Suceviţa, în familia primarului comunal Atanase şi Varvara Golembiowski, descendentul unei familii de emigranţi polonezi, descinşi în Bucovina cu două generaţii în urmă. De la vârsta de 2 ani este dus la Mănăstirea Putna, jertfit fiind de mama sa Fecioarei Maria , cum avea să menţioneze într-una din paginile Amintirilor sale mai târziu.
La 5 ani, egumenul mănăstirii Putna, Ghenadie Platenchi îl învăţa bucoavna şi cititul ceaslovului, iar la 6 ani descifrează Psaltirea. În 1833, când împlinise 10 ani, este înscris la Şcoala Trivială din localitatea Karlsberg – Gura Putnei de astăzi şi apoi urmează cursurile clasei a III -a la o şcoală similară din Suceava. Îşi completează studiile la Gimnaziul din Cernăuţi (1843 – 1847), unde l-a avut profesor pe Aron Pumnul. Apoi urmează cursurile Seminarului diecezan (1847 – 1850). Încă din anii de şcoală începe să folosească grafia latină în detrimentul celei chirilice, ceea ce nu-i era pe plac episcopului Bucovinei din acea vreme, Eugen Hacman, care-l şi dojeneşte pentru această îndrăzneală.
Începând din 1848 a fost secretar de redacţie al ziarului Bucovina din Cernăuţi, editat de cunoscuta familie Hurmuzachi, în casa cărora l-a cunoscut pe Vasile Alecsandri, care l-a îndemnat să culeagă folclor din satele bucovinene, spunându-i Scrie, să împărtăşeşti şi neamului dumitale şi al nostru ceea ce ai şi ceea ce ştii dumneata. Aşa se cade, aşa e bine să facem cu toţii după puterile noastre.
În 1850 se căsătoreşte cu Emilia Klodnitzki din satul Voivodeasa de lângă Suceviţa, după care este hirotonit preot, la început pentru Şipot, apoi Boian, Stupca şi Frătăuţul Nou. În perioada când se afla la Stupca îndeplineşte şi funcţia de învăţător.
În vremea când era preot la Stupca, mai precis în 1866, an de foamete cumplită, un ţigan bătrân a venit la uşa lui cerând de mâncare şi i-a vândut o vioară veche, pe care preotul Iraclie a dus-o la Lemberg la lutierul Martin Richter să o restaureze, în interior având o etichetă pe care se putea citi Nicolò Amati 1626[1].
La 5 aprilie 1881 îşi schimbă oficial numele polonez, astfel din acel moment se va semna Iraclie Porumbescu.
Moare la 13 februarie 1896, puţină vreme după numirea ca egumen al Mănăstirii Putna. A fost înmormântat în cimitirul de lângă bisericuţa de lemn din Frătăuţul Nou, iar în 1971, când s-a inaugurat complexul muzeal de la Stupca, rămăşiţeţe sale pământeşti au fost reînhumate lângă mormântul fiului său Ciprian şi al soţiei sale Emilia.
Încă din anii de şcoală avea să dovedească faptul că stăpâneşte bine condeiul şi începe să aştearnă pe hârtie fel de fel de întâmplări, punând un mare accent pe rolul terapeutic al amintirilor. Putem afirma fără a exegera că a fost cu adevărat un precursor al lui Ion Creangă.
La bătrâneţe – scria într-o însemnare – trăieşte omul din amintiri. Timpul de faţă îi este greoi, cel viitor îl îngrijeşte, şi ferice de el dacă are amintiri, pe care cu plăcere le reînvie în gândul său. Ele sunt drept o carte bună ce ai citit-o cândva şi te-a mulţumit, o iai apoi după o vreme iarăşi şi o mai citeşti, găsindu-i plăcerea de odinioară.
În Amintirile sale, publicate spre sfâşitul vieţii, majoritatea în Gazeta Transilvaniei, se arată în permanenţă preocupat să înfăţişeze veridic climatul epoii, al vremurilor de atunci. Iată spre exemplu un fragment intr-o amintire atât de asemănătoare ca stil cu Amintirile lui Ion Creangă : ei, eram, cum zic, ca de şaptesprezece ani; tatăl meu, Dumnezeu ierte-l, se bolnăvise şi zăcea acum de vreo trei -patru săptămâni în pat. Mama, biata, ierte-o şi pe dânsa Dumnezeu, îl căuta zi şi noapte ca o soţie cinstită, cu o priinţă şi osteneală ca şi cum ar fi fost luaţi numai de săptămână -două, măcar că erau acum amândoi cărunţi, căci eu eram copilul lor cel mai mic şi aveam două surori mai mari decât mine, măritate şi cu copii. Dusu-s-au şi ele în cea lume, şti-va înduratul Dumnezeu de ele, că aicea şi-au lăsat şi ele nume cinstit şi de găzdoaie cumsecade.
A scris şi poezii publicate în Foaie pentru minte, inimă şi literatură, câteva versificaţii morale, în metrica populară, identificate în Lepturariu lui Aron Pumnul. A fost şi un adevărat culegător de folclor sub influenţa lui Vasile Alecsandri.
A colaborat la Bucovina, Candela, Albina, Gazeta Transilvaniei, Telegraful român, Tribuna, Revista politică (a iscălit şi cu pseudonimul un sătean şi un bucovinean )
Scrierile lui Iraclie Porumbescu adunate şi însoţite de o schiţă biografică au fost publicate într-un volum pentru prima dată prin purtarea de grijă a lui Leonida Bodnărescu, la Cernăuţi în 1898. Lucrarea Amintiri a apărut în ediţia din 1943, îngrijită de Ion Ştefan, apoi ediţia din 1978 îngrijită de Nicolae Oprea.
Prin opera sa, părintele Iraclie Porumbescu se înscrie în descendenţa cronicarilor, continuând arta narativă a lui Ion Neculce, anunţă sinteza povestitorilor din literatura modernă Ion Creangă şi mai apoi Mihail Sadoveanu
[1] Nicolò Amati este unul dintre marii lutieri italieni născut în Cremona la 3 sept. 1596 – †12 aprilie 1684