„Bună ziua,
Mai zilele trecute răspundeați unei doamne care era nemulțumită că preotul paroh din localitate e slab pregătit în ceea ce privește buna desfășurare a slujbelor, iar dumneavoastră ați adus ca argument CV-ul preotului care avea o înșiruire de titluri, facultăți, mastere și doctorat. Oare ce importantă are doctoratul dacă respectiva persoana nu are nicio pricepere în ceea ce privește preoția? Fapt concret, și la mine în parohie sunt 2 preoți, ambii destul de tineri, cu doctorate bine-nțeles, că e la modă, dar în realitate nu au capacitatea de a vorbi liber în fața oamenilor nici două cuvinte fără foița copiată de pe internet. Și așa am decis să las „doctorii“ cu ale lor și să merg ori de câte ori este nevoie la o mănăstire din apropiere, unde chiar simți că este săvârșită Sfânta Liturghie.
La săvârșirea Sfântului Maslu sau alte rugăciuni pot chema alți preoți decât cei din parohia din care fac parte? Sau dacă în parohie sunt mai mulți preoți, la o înmormântare, cununie, botez, pot să chem doar unul?
Există o taxă pentru înmormântare, botez sau cununie? Sfântul Sinod prin Hotărârea 13.842 din 22 decembrie spune că preotul care cere bani de înmormântare riscă să și piardă parohia, este adevărat? Mulțumesc!”
Doamne, ajută!
An bun!
„Sărut Dreapta, Înaltpreasfinția Voastră, binecuvântați!
Cum să facem să avem smerenie în fiecare clipă și noi cei din lume. Iată există o continuitate a acestei vieți și vrem și noi să ne mântuim, deși sufletele pe care noi le avem și trupul, nici acestea nu sunt ale noastre, ci ale Lui Dumnezeu, noi fiind răspunzători doar de cele ce facem cu sufletul, Dumnezeu fiind Stăpânul și Cel Care dă sentința finală.
Cum să facem cu lupta împotriva stăpânirilor și începătorilor acestor veacuri ale diavolilor. Port cruce, mă spovedesc și mă împărtășesc des cu slava mila și îndurarea lui Dumnezeu.
Să dea Bunul Dumnezeu să ne vedem cu toții în Rai și să ne judece după mila și îndurarea Lui pe noi pe toți, să fie iadul gol.
Bunul Dumnezeu să nu ne uite și să ne dea smerenie să știm toți că nimic sunt nimic pot nimic am.
Binecuvântați, Înaltpreasfinția Voastră!”
Doamne, ajută!
Smerenia este o prerogativă a marilor trăitori, astfel că, pentru a vă putea lămuri cum este cu această virtute, vă recomand să citiți Filocaliile. Desigur, Mântuitorul Hristos este modelul desăvârșit de smerenie.
Pace și bucurie!
„Doamne, ajută!
Înaltpreasfințite Părinte Calinic, doresc să vă povestesc câte puțin din viața mea de bun creștin ortodox… De la vârsta de 3 ani părinții mei s-au despărțit, eu urmând să stau cu bunicii mei de pe mamă. După ceva timp, bunicii mei m-au purtat la grădiniță și la școală împreună cu mama mea Am urmat de mic Sfânta Biserică și am fost un bun paracliser și cântăreț la parohia din care aparțin. Îmi pare rău că nu am putut urma Teologia, ca să pot deveni diacon sau preot de mir. Cunosc toată rânduiala bisericească și câte puțin din viața sfinților. Din păcate, bunica a decedat pe 24 iunie 2022 la doar 69 ani, într-un cumplit accident. Slavă Bunului Dumnezeu și tuturor sfinților că am putut trece peste pierderea bunicii. Aș dori, dacă se poate, să mă ajutați să fiu hirotonit diacon la o mănăstire, eu fiind de mir, căsătorit. Nu știu dacă am vreo șansă de a sluji ca diacon la o mănăstire din Comuna … sau din județ. Nu am multe studii, dar vreau să învăț multe despre Sfânta Biserică și viețile sfinților.
Mulțumesc mult pentru timpul acordat la acest mesaj.
Doamne, apără și mântuiește.
Mulțumesc mult, Înaltpreasfințite Părinte Calinic! La mulți ani!”
Doamne, ajută!
Parohia la care faceți referire aparține de Arhiepiscopia Iașilor, de aceea cel mai potrivit ar fi – ce-i drept, așa cum singur spuneți, fără prea mulți sorți de izbândă, nefiind licențiat în teologie – să vă adresați ierarhilor locului.
Și, totuși, dacă vă doriți atât de mult, înscrieți-vă la Facultatea de Teologie.
Mult succes și Dumnezeu să vă ajute!
,,Înaltpreasfintia voastră,
Vă mulțumesc că ați avut intenția bună să îmi rezolvați cazul cu mormântul. Dar să știți că nu s-a ajuns la nicio rezolvare. Părintele a zis că așa este proiectul muncitorului și noi să îl facem așa cum este. Sunt foarte dezamăgită că în ziua de astăzi nu mai este credință, dreptate, încredere din partea unora care umblă să facă numai rău, să fie pentru interesul lor. Nu ne rămâne decât să dăm în judecată pentru profanare de morminte.
Vă mulțumesc mult pentru răspuns, multă sănătate și o duminică binecuvântată!”
Doamne, ajută!
Din raportul preotului paroh reiese că nemulțumirile dumneavoastră au fost analizate. Vă redau textul:
„Referitor la speța prezentată de doamna N.C. cu privire la mormântul părinților ei din cimitirul parohial, vă aduc la cunoștință următoarele:
– În urma cercetării la fața locului am constatat că între mormintele familiilor C. și U. încă de la început (în urmă cu peste 20 de ani) distanța era foarte mică.
– În toamna anului 2022, familia U., respectiv, M.U. a renovat mormântul familiei, iar persoana care a efectuat lucrările ( P.D. din … …) mi-a adus la cunoștință că a respectat vechea poziție fără a muta la stânga sau la dreapta noua temelie. Singura noutate este că intervalul dintre cele două morminte, circa 10 cm, a fost betonat.
– Din mărturia domnului R. Ș. (pălimar de 18 ani), care are mormântul familiei sale în vecinătatea celor două morminte sus menționate, reiese că familia U. a respectat vechea poziție .
– M-am deplasat cu doamna N.C. în cimitir și am stabilit la fața locului modul în care (în eventualitatea în care va renova mormântul familiei) să execute acest lucru fără a mai elimina acea margine de beton care se află între mormintele celor două familii și prin urmare s-a soluționat.”
Post binecuvântat!