Cercurile Pastorale din Protopopiatul Suceava I desfășurate în luna decembrie 2022

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, sub îndrumarea sectorului de Misiune pastorală și actualitate creștină al Centrului eparhial – Suceava, în toate protopopiatele eparhiei s-au desfășurat în luna decembrie întâlniri ale cercurilor pastorale.

CERCUL PASTORAL NR. 1
„SFÂNTUL IERARH IACOB PUTNEANUL”

 

În data de 05.12.2022, ora 15:00 la Parohia cu hramul ,,Înălțarea Sfintei Cruci”, păstorită de către Părintele Ciornovalic Mihai din Suceava, Protopopiatul Suceava II, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar Nr. 1, așezat sub patronajul ,,Sfântului Ierarh Iacob Putneanul”, coordonat de către Părintele Onesim Cezar.

După binecuvântarea de început a întâlnirii, a urmat meditația cu titlul Isihasmul, o alternativă în fața secularizării” susținută de către Părintele Ciornovalic Mihai din Suceava.

La întâlnirea cercului pastoral a participat un număr de 11 preoți.

Au luat cuvântul următorii preoți: Pr. Onesim Cezar (Președinte al Cercului Pastoral) și Pr. Lăzăreanu Cristian.

Părintele Misionar Protopopesc, Cîmpulungeanu Răzvan, din cadrul Protopopiatului Suceava II, care a și moderat întâlnirea, a adus un plus de interes participanților prin întrebări motivante și discurs interactiv.

Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:

„Isihastul este chip al îngerului pe pământ, care prin hârtia doririi și slovele sârguinței și-a izbăvit rugăciunea sa de lenevie și trândăvie. Isihast este cel care strigă cu tărie: «Gata este inima mea, Dumnezeule» (Psalmi 56, 10). Isihast este acela care zice: «Eu dorm, dar inima îmi priveghează» (Cântarea Cântărilor 5, 2). Isihasmul constituie cea mai adecvată metodă de concentrare și de înălțare a sufletului la comuniunea cu Dumnezeu; în afara isihasmului, nu se poate ajunge la această comuniune.”

Au urmat discuții pe marginea temei abordate și s-au accentuat următoarele aspecte:

  1. Să tindem a ne apropia cât mai mult de trăirea isihastă pentru a oferi pildă de învățare și celor din jurul nostru în fața secularizării;
  2. Să practicăm rugăciunea inimii pe deplin astfel încât să ne detașăm de cele lumești spre a le dobândi pe cele duhovnicești;
  3. Să ne căutăm pacea și liniștea interioară atât de folositoare mai ales în vremurile pe care le trăim.

Ne-am bucurat de asemenea, de prezența grupului de colindători al Asociației Studenților Creștini-Ortodocși Români Filiala Suceava, care ne-a încălzit sufletele prin frumoasele colinde alături de fetițele părintelui paroh Ciornovalic Mihai.

În încheiere, părintele misionar protopopesc Răzvan Cîmpulungeanu, a mulţumit părintelui paroh Ciornovalic Mihai pentru organizarea cercului pastoral și pentru prezentarea temei, iar la final a mulțumit tuturor preoților pentru participare și tuturor colindătorilor.

 

CERCUL PASTORAL NR.  2
„SFÂNTUL IOAN IACOB DE LA NEAMȚ”

 

În data de 12.12.2022, ora 15:00, la Parohia cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, păstorită de către Părintele Onea Valentin din Securiceni, Protopopiatul Suceava II, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar Nr. 2, așezat sub patronajul ,,Sfântului Ioan Iacob de la Neamț”, coordonat de către Părintele Brahariu Mihăiță-Dănuț.

După binecuvântarea de început a întâlnirii, a urmat meditația cu titlul: ,,Isihasmul, o alternativă necesară în fața secularizării” susținută de către Părintele Onea Valentin de la Parohia mai sus amintită.

La întâlnirea cercului pastoral a participat un număr de 11 preoți.

Au luat cuvântul următorii preoți: Pr. Brahariu Mihăiță-Dănuț (Președinte al Cercului Pastoral), Pr. Păstrăv Ciprian, Pr. Romega Ionel, Pr. Mihoc Mihai, Pr. Rusu Toader, Pr. Alexandriuc Mihai, Pr. Bujorean Ioan, Pr. Bărghier Adrian, Pr. Marișca Gheorghe.

Părintele Misionar Protopopesc, Cîmpulungeanu Răzvan, din cadrul Protopopiatului Suceava II, care a și moderat întâlnirea, a adus un plus de interes participanților prin întrebări motivante și discurs interactiv.

Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:

„Sfinții Părinți ai Bisericii au înțeles pericolul boala duhului lumesc, de aceea ei au fugit din lume, nu pentru că lumea (cosmos) ca și creație al lui Dumnezeu este rea în sine, ci au fugit de păcăt, de patimi, după cum spune Sfântul Isac Sirul: Când vrem să numim toate patimile, le numim lume. Când te îndepărtezi de lume, afli, că rău miroase ea. Dacă însă nu te îndepărtezi, nu afli cât de rău miroase, ci dimpotrivă te îmbraci cu putoarea ei ca un miros prea dulce, și goliciunea ta rușinoasă, o socotești ca o haină prea slăvită, iar Cuviosul Teolipt al Filadelfiei cel care l-a inițiat în isihasm și rugăciunea minții pe tânărul Grigorie Palama  spune: Prin <<lume>> numesc prietenia lucrurilor sensibile și a trupului. Cel care se eliberează de acestea în recunoașterea adevărului ajunge familiar cu Hristos dobândind iubirea Lui.

Au urmat discuții pe marginea temei abordate și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:

  1. Să scoatem la lumină valorile creștine și să oferim pildă de învățare pentru a face față cu succes secularizării;
  2. Să combatem orice tendință de denigrare a bisericii și a valorilor moral-religioase din cadrul parohiilor păstorite;
  3. Să renunțăm la orice patimi și comportamente aflate în contradicție cu morala creștină.

În încheiere, părintele misionar protopopesc, Răzvan Cîmpulungeanu, a mulţumit părintelui paroh Onea Valentin, pentru prezentarea temei și pentru organizarea cercului pastoral, iar la final a mulțumit tuturor preoților pentru participare.

 

CERCUL PASTORAL NR. 3
„SFÂNTUL IERARH PETRU MOVILĂ”

 

În data de 07.12.2022, ora 15:00, la Parohia cu hramul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vornicenii Mari, păstorită de către Părintele Țercovnic Adam, Protopopiatul Suceava II, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar Nr. 3, așezat sub patronajul ,,Sfântului Ierarh Petru Movilă”, coordonat de către Părintele Ungureanu Marius.

După rugăciunea de binecuvântare a întâlnirii, a urmat meditația cu titlul ,,Isihasmul, o alternativă necesară în fața secularizării”, susținută de către părintele Țercovnic Adam de la Parohia mai sus amintită.

La întâlnirea cercului pastoral a participat un număr de 6 preoți.

Au luat cuvântul următorii preoți: Pr. Ungureanu Marius (Președinte al Cercului Pastoral), Pr. Țuțuianu Gheorghe, Pr. Ungureanu Gheorghe, Pr. Druță Ionel, Pr. Cormoș Mircea.

Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:

„Mintea, unită cu inima, accede la o formă înnoită de înţelegere, la o gândire plină de pace şi de dragoste, purtată de rugăciune, căci de acum înainte aceasta nu se mai întrerupe în timpul gândirii. Practica invocării Numelui lui Iisus nu are, contrar unor păreri, nimic antiintelectual: ea răstigneşte şi învie mintea. Inima eliberată fiind de închipuiri ajunge să producă în ea însăşi tainice şi sfinte gânduri, aşa cum pe o mare liniştită vezi peştii mişcându-se şi delfinii dănţuind. În rugăciunea curată este vorba de unirea minţii (nous) cu inima. Nu trebuie ca mintea să rămână singură, nici ca inima să rămână singură. O rugăciune care se face numai cu mintea este o rugăciune rece; o rugăciune care se face doar cu inima este pur sentimentală care ignoră tot ceea ce Dumnezeu ne-a dat, ceea ce ne dă şi ne va mai da în Iisus Hristos”.   

Au urmat discuții pe marginea temei abordate și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:

  1. Să fim cu băgare de seamă la modul în care ne rugăm și îi îndemnăm și pe ceilalți să o facă;
  2. Să folosim mijloacele și tehnicile inovatoare în scopuri bune și folositoare duhovnicește pentru a nu cădea în capcana societății actuale aflată în plin proces de secularizare;
  3. Să ne păstrăm libertatea, ca dar al lui Dumnezeu și să viețuim creștinește și nu după interesele și tendințele secularizante ale societății.

În încheiere, părintele misionar protopopesc Răzvan Cîmpulungeanu, a mulţumit părintelui Țercovnic Adam, pentru prezentarea temei și pentru organizarea cercului pastoral, iar la final a mulțumit tuturor preoților pentru participare.

                                                  

CERCUL PASTORAL NR. 4
„SFÂNTUL DIONISIE ERHAN EPISCOPUL CETĂȚII ALBE-ISMAIL”

și

CERCUL PASTORAL NR. 5
„SFÂNTUL APOSTOL ȘI EVANGHELIST IOAN”

 

În data de 13.012.2022, ora 17:00, la Parohia cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului” din Mănăstirea Humorului, păstorită de către Părintele Velniciuc Gheorghe, din Protopopiatul Suceava II, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar Nr. 4, așezat sub patronajul „Sfântului Dionisie Erhan Episcopul Cetății Albe-Ismail”, coordonat de Părintele Aldea Florin și din Cercul Pastoral Misionar  Nr. 5, așezat sub patronajul „Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan”, coordonat de Părintele Nuțu Mircea.

 După binecuvântarea de început a întâlnirii, a urmat meditația cu titlul: ,,Isihasmul, o alternativă necesară în fața secularizării” susținută de către Părintele Velniciuc Alexandru de la Parohia cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului” din Mănăstirea Humorului.

La întâlnirea cercurilor pastorale care s-au reunit în Parohia cu hramul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Gura Humorului, păstorită de către Părintele Ilișoi Viorel, din Protopopiatul Suceava II a participat un număr de 22 preoți.

Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:

„Rugăciunea isihastă îl menţine pe om şi mintea acestuia în permanentă legătură cu Dumnezeu, înfrumuseţându-l atât sufleteşte cât şi trupeşte, devenind un punct de sprijin pentru aproapele său, aşa cum spune părintele Placide Deseille. El afirmă că această rugăciune este folositoare nu numai pentru monahi ci şi pentru omul încărcat şi confruntat cu diferite probleme.”  

Au urmat discuții pe marginea temei abordate și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:

  1. Să viețuim în tăcere și liniște pentru a ne menține mintea în legătură permanentă cu Dumnezeu;
  2. Să nu lăsăm grijile lumești să pună stăpânire pe mintea și inima noastră;
  3. Să nu lăsăm tendințele și practicile postmoderne să ne îndepărteze de Dumnezeu ci să viețuim în pace și simplitate pentru a gusta din bucuriile duhovnicești.

Spre finalul întâlniri cercului pastoral, fiica satului, Corlățan Ancuța-Georgeta interpreta de muzică populară ne-a transmis din suflet către suflet frumoasele colinde specifice Sărbători Nașterii Domnului.

Părintele Misionar Protopopesc, Cîmpulungeanu Răzvan,, care a și moderat întâlnirea, a adus un plus de interes participanților prin întrebări motivante și discurs interactiv după care a mulțumit părintelui Nuțu Mircea (Președinte al Cercului Pastoral Nr. 5) și părintelui Aldea Florin (Președinte al Cercului Pastoral Nr. 4).

În încheiere, părintele misionar protopopesc Răzvan Cîmpulungeanu, a mulţumit părintelui Velniciuc Alexandru, pentru prezentarea temei și pentru organizarea cercului pastoral, iar la final a mulțumit tuturor preoților pentru participare și doamnei Corlațan Ancuța-Georgeta pentru frumoasele colinde.

 

A consemnat, Arhid. Maloș Constantin