Răspunsul ierarhului – 10 februarie 2023 – Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

“

„Doamne, ajuta, Înaltpreasfințite Calinic, mă iertați, am o nelămurire, am citit acest răspuns. Vreau să vă întreb cum se poate da binecuvântare de către un ierarh ca un eretic ce trăiește necununat să poată fi naș de cununie, având în vedere că cel care cere această binecuvântare este catolic/eretic și trăiește necununat/în concubinaj cu o ortodoxă, cununia catolică nu este taină validă. Eu știu că Biserica Ortodoxă Română a făcut un pogorământ necanonic ca un ortodox să se cunune cu un eterodox doar cu condiția să fie cununie ortodoxă, deși și această cununie nu este validă, ei trăind în continuare necununați, pentru că, conform canoanelor și învățăturii ortodoxe, oricâte pogorăminte am da noi, nu poate exista unitate între un eretic și un ortodox. Observ cu durere că în ultima vreme tot mai multe astfel de pogorăminte se dau în Eparhia Sucevei. De ce nu aveți curajul (mă iertați) să spuneți, aici se poate, asta NU?

Printr-un astfel de pogorământ se dă senzația unora că și ereticii au Sfinte Taine, că nu se află în rătăcire, destul că se dau pogorăminte nejustificate pentru botezuri prin stropire sau turnare, destul că se fac tot felul de pogorăminte cu falsele cununii mixte, destul că s-a făcut pogorământul necanonic cu cununia în zi de POST anul trecut, destul că se fac tot felul de compromisuri față de eretici, acum dezlegăm și la nășit, când în mod normal ar fi trebuit ca acestu-i om să i se spună clar „Frate, nu se poate așa ceva, chiar dacă nu-ți convine ție”, poate într-un mod mai diplomatic decât am spus eu, dar trebuie mărturisit adevărul ADEVĂRAT, nu cel pe placul lumii, să nu se supere unii. Bine zicea Sfântul Ioan Maximovici că o să dispară fermitatea cu curajul mărturisirii. De ce a dispărut curajul ierarhilor de azi din secolul XXI, curaj de a apară Ortodoxia cu prețul vieții, fără niciun fel de compromis, cum făceau ierarhii din vechime care se luptau și cu împărații; acum în secolul acesta numai compromisuri și niciun răspuns clar de genul „NU SE POATE ȘI PUNCT”, fără alte explicații. LE DĂM APĂ LA MOARĂ NEPOMENITORILOR CARE ZILNIC VĂ ACUZĂ DE COMPROMIS și uitați, prin aceste gesturi chiar sunt întăriți în afirmațiile lor. Pe mine numai puțin de acum 3 zile m-a zăpăcit un „preot” nepomenitor ce voia să mă tragă după el, zicând ca ierarhii Bisericii Ortodoxe Române sunt „eretici” și numai compromisuri fac în favoarea eterodocșilor. Poate dumneavoastră și ceilalți ierarhi nu aveți aceeași presiune pe cap cum o avem noi, cei de jos și neînsemnați, cu nepomenitorii și ereticii cu care avem contact zilnic. IERTAȚI-MĂ. Părintele de acolo a procedat corect că nu vrea să accepte o astfel de cununie și ar trebui susținut nu să se pună presiune cu pogorământ ierarhic împotriva propriei lui conștiințe și a canoanelor.

Aștept o lămurire de la Înaltpreasfințitul Calinic și nu de pe la vreun consilier.

Mulțumesc. Încă o dată, iertați-mă.”

M.G.E.

Doamne, ajută!

Problema căsătoriilor mixte este una complexă, care se cere analizată cu mult discernământ și prudență, fără „mânie și părtinire”. Astfel, în momentul în care a considerat necesar, Biserica a aplicat iconomia, atât ca acrivie, atunci când a existat pericolul prozelitismului, dar și ca pogorământ, atunci când circumstanțele pastoral-misionare au arătat că este neapărat nevoie de îngăduință. Dintotdeauna, în Biserica Ortodoxă iconomia a fost înțeleasă ca o lucrare a iubirii părintești, având menirea să salveze, prin rigoare sau pogorământ, tot ceea ce poate fi lucrător în desăvârșirea fiilor duhovnicești. Prin urmare, analizând nedumeririle dumneavoastră, facem următoarele precizări:

Exercitându-și în eparhia sa întreaga slujire în comuniune cu Sfântul Sinod, în deplinătatea harului, chiriarhul locului are prerogativa acordării dispenselor bisericești de căsătorie și recăsătorie pentru credincioșii mireni [a se vedea Statutul pentru Organizarea și Funcționarea Bisericii Ortodoxe Române – art. 88, alin. (23) – și următoarele canoane: 12 al Sinodului I Ecumenic, 16 al Sinodului IV Ecumenic, 102 al Sinodului VI Ecumenic, 2, 5, 7 ale Sinodului de la Ancira, 6, 43 ale Sinodului de la Cartagina, 1 al Sfântului Vasile cel Mare, 4, 5, 7 ale Sfântului Grigorie de Nyssa].
Canoanele 31 al Sinodului de la Laodiceea și 14 al Sinodului IV Ecumenic vorbesc despre acceptarea căsătoriilor mixte, doar în condițiile în care partea neortodoxă făgăduiește intrarea în Biserica Ortodoxă. Facem precizarea că, potrivit acestor prescripții canonice, interdicția absolută pentru primirea Sfintei Taine a Cununiei de către cei care nu fac parte din Biserica Ortodoxă se referă doar la necreștini. Mai mult, o abordare echilibrată a realității pastoral-misionare, luând în considerare chiar și cele mai restrictive canoane, ne impune evidențierea importanței angajării pe calea Bisericii din partea viitorilor miri, depășind nuanțele prohibitive ale unui fundamentalism religios. Aceste dispense se acordă după o analiză riguroasă a fiecărui caz în parte, identificându-se soluțiile cele mai bune, în conformitate cu canoanele și legiuirile bisericești.
Pe lângă disponibilitatea și angajamentul mirilor de a întemeia o familie creștină, există și condiția sine qua non a botezării și educării copiilor în credința ortodoxă [a se vedea hotărârea Comisiei Preconciliare Ortodoxe de la Chambesy (1982), precum și declarațiile reuniunilor de consultare panortodoxe de la Rhodos (1961) și Chambesy (1968, 1971)].
Disponibilitatea acordării dispenselor pentru căsătoria mixtă nu trebuie înțeleasă ca o relativizare a conștiinței apartenenței religioase, ci ca un mijloc pastoral, foarte necesar în societatea contemporană, având în vedere particularitățile socio-culturale ale momentului în care trăim, mobilitatea persoanelor și nevoia de a răspunde, în duhul Sfintelor Canoane, la provocările tot mai crescânde ale unei lumi aflate într-o permanentă schimbare.
De remarcat că în diaspora există foarte multe comunități ortodoxe care săvârșesc Sfânta Liturghie și Sfintele Taine în bisericile romano-catolice, depășindu-se, din raționamente practico-misionare, unele interpretări unilaterale și exclusiviste ale prescripțiilor canonice (a se vedea canonul 64 apostolic și altele). Fără doar și poate discernământul a fost o calitate care nu a lipsit niciodată adevăratului creștin ortodox.

Așadar, apreciem interesul duhovnicesc al dumneavoastră pentru păstrarea intactă a tezaurului de credință și spiritualitate transmis din generație în generație de către înaintașii noștri, dându-vă asigurarea că aspectele semnalate în mesajul pe care l-ați trimis sunt analizate de noi cu echilibru și responsabilitate, atât din punct de vedere al implicațiilor doctrinare, cât și al celor canonice.

Cât despre pogorămintele făcute în eparhia care mă privește, mi se pare că exagerați privind numărul acestora. Sunt suficient de responsabil privind administrarea eparhiei, respectând Canoanele și Statutul Bisericii Ortodoxe Române. Și, desigur, nu trebuie uitat cuvântul Sfântului Apostol Pavel: „Deşi sunt liber faţă de toţi, m-am făcut rob tuturor, ca să dobândesc pe cei mai mulți […] Tuturor toate m-am făcut, ca, în orice chip, să mântuiesc pe unii. Dar toate le fac pentru Evanghelie, ca să fiu părtaş la ea.” (I Corinteni 19, 22-23).

Pace și bucurie!

“

„Înaltpreasfinției Sale, Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților.

Am 23 de ani și îmi doresc foarte mult să ridic o mănăstire în cinstea Maicii Domnului. Ce trebuie să fac?

Binecuvântați și iertați!”

N.G.

Doamne, ajută!

Faceți o adresă în acest sens către exarhatul eparhiei din care faceți parte, în care să explicați ceea ce intenționați să faceți.

An binecuvântat!

“

„Sărut mâna, Înaltpreasfinția Voastră. Am fost zilele acestea în vizită la Mănăstirea Voroneț. După ce ne-am închinat în biserică mănăstirii, am dorit să mergem și la mormântul fostei maici starețe. Toate bune și frumoase, până ce după noi a venit în fuga portarul care ne-a alungat de acolo, pe principiul faptului că este proprietate privată. Nu vreau să fac rău nimănui, dar atitudinea aceluia a lăsat mult de dorit. Maica stareță fiind înhumată pe o proprietate privată, cum putem noi, „muritorii de rând” să putem să ne închinăm și să ne rugăm la mormântul acesteia?”

C.F.

Doamne, ajută!

Vă prezint punctul de vedere al maicii starețe privind cele expuse de dumneavoastră:

„Mulțumim, Înaltpreasfinția Voastră, că ne-ați adus la cunoștință, pe aceasta cale, comportamentul inacceptabil al paznicului angajat al mănăstirii, pentru care a primit sancțiune cu avertisment, deocamdată. Obștea mănăstirii este profund recunoscătoare fiecărei persoane care-și aduce aminte de întâia noastră stareță, Stavrofora Irina, și dorește să-i aducă un omagiu. În anul care a trecut am avut și grupuri de pelerini, cu preoți, care s-au rugat la mormântul sfinției sale. Cerem noi scuze pentru atitudinea salariatului și îi așteptăm cu bucurie pe toti!”.

Cu nădejdea că veți accepta scuzele, vă dorim un an cu cât mai puține ispite!