„Și le-a spus lor această pildă, zicând: Unui om bogat i-a rodit din belșug țarina. Și el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele? Și a zis: Aceasta voi face: Voi strica jitnițele mele și mai mari le voi zidi și voi strânge acolo tot grâul și bunătățile mele; Și voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te. Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Și cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Așa se întâmplă cu cel ce-și adună comori sieși și nu se îmbogățește în Dumnezeu” (Luca 12, 16-21).
Iubiți credincioși,
- Contextul biblic al rostirii acestei pilde
Mântuitorul nostru Iisus Hristos se adresează ucenicilor Săi, fiind de față „mulțime de mii și mii de oameni”, să se ferească de fățărnicie, „pentru că nimic nu este acoperit care să nu se descopere și nimic ascuns care să nu se cunoască” (Luca 12, 1-2).
Iisus Hristos atenționează mulțimea că „Domnul cunoaște gândurile oamenilor” (Psalmi 93, 11). De aceea le spune, să nu cugete cele deșarte, să nu se teamă a mărturisi pe Fiul Omului înaintea oamenilor, să nu se lepede de El, să nu se îngrijească ce vor răspunde când vor fi aduși la dregători și la stăpâniri, pentru că vor fi inspirați de Duhul Sfânt ce să răspundă, să nu se teamă de cei ce ucid trupul, ci de cel ce are putere să arunce sufletul în gheenă, pentru că și perii capului, toți sunt numărați, întrucât omul este mai de preț decât orice pe lume (Luca 12, 4-9).
La auzul acestor sfaturi minunate și încredințat că Dumnezeu totul are în grija sa, cineva din mulțime îi cere lui Iisus să intervină la fratele acestuia, pentru a rezolva o problemă de moștenire în familia sa. Mântuitorul refuză, spunând că nu a venit pentru a fi judecător și împărțitor peste noi și drept urmare, dă următorul sfat către toți cei prezenți: „vedeți și păziți-vă de toată lăcomia, căci viața cuiva nu stă în prisosul avuțiilor sale” (Luca 12, 15).
În acest context biblic, Iisus Hristos rostește Parabola bogatului căruia i-a rodit țarina, inspirată dintr-o întâmplare reală.
- Istorisire și interpretare
Prima Duminică din Postul închinat Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos (a 25 a după Rusalii), Sf. Părinți au rânduit parabola Samarineanului milostiv (Luca 10, 25-37). Această pildă ne învață cum să acționăm, atunci când vedem pe cineva, indiferent de religie sau de neam, aflat în suferință, în boală, rănit, tâlhărit, și abandonat de semenii noștri. Cel ce face milă cu cel aflat în aceste situații dificile, devine aproapele lui.
Evanghelia din Duminica a 26-a după Rusalii ne arată că și gândurile omului lacom și avar sunt pedepsite de Dumnezeu, chiar dacă, încă, nu sunt transpuse în fapte, ci doar în intenția lui; ne învață cum trebuie să privim bogăția; cum să ne raportăm viața noastră față de bunurile pe care ni le dă Dumnezeu, fără să ne lipim inima de ea, „chiar dacă ar curge” (Psalmi 61, 10); și cum să adunăm comoară în cer prin îmbogățirea în Dumnezeu.
În pildă, Iisus ne istorisește cum un agricultor cugeta în sinea sa, după o recoltă foarte generoasă, pe când bogățiile sale erau încă pe câmp, cum și unde să adune roadele sale, „strânse pentru mulți ani” și să ducă o viață fără grijă, cu odihnă, cu mâncare și băutură aleasă, cu multă veselie, asemenea bogatului nemilostiv, care se comporta fără milă față de săracul Lazăr, „desfătându-se în fiecare zi în chip strălucit”(Luca 16, 19).
Agricultorul, ca un bun gospodar, își făcea planuri pe termen lung și „cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele? Și a zis: Aceasta voi face: Voi strica jitnițele mele și mai mari le voi zidi și voi strânge acolo tot grâul și bunătățile mele” (Luca 12, 17-18). Bogatul vorbea la viitor: voi strica, voi zidi, voi strânge. El transforma virtual bogăția neadunată încă, de pe câmp, într-un viitor iluzoriu, dându-i o eternitate pământească.
Întrucât „din prisosul inimii grăiește gura” (Matei 12, 34), deducem că toată comoara agricultorului consta din bunurile materiale închipuite doar în mintea lui, în jurul cărora gravita inima lui, așa cum spune Mântuitorul Hristos, în cuprinsul aceluiași capitol (Luca 12, 34): „unde este comoara voastră, acolo este și inima voastră”, chiar dacă este doar râvnită.
Bogatul crezând că sufletul se hrănește cu cele materiale, continuă dialogul cu sine însuși: „Și voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te” (Luca 12, 19). Și-a „materializat” sufletul pentru a simți din plin deliciul acelor bunătăți și plăceri, crezându-se nemuritor.
Bogatului nu-i trecuse prin gând să-i mulțumească lui Dumnezeu pentru prisosul roadelor, precum odinioară Iacob (Facere 32, 10), sub binecuvântarea Căruia îi rodise țarina, nici să cugete la cei cărora țarina nu le rodise, sau nu aveau țarine, sau la cei care erau săraci și flămânzi, sau la hambarele goale ale celor bolnavi, care nu au putut lucra pământul, ci se gândea doar la el, excluzându-L pe Dumnezeu și pe toți din ecuația vieții sale, idolatrizând recolta bogată, plănuind sufletului și vieții lui o eternitate pământească (Pr. Prof. Dr. Stelian TOFANĂ, Evanghelia lui Iisus. Misiunea Cuvântului,ed. Mega, Cluj Napoca, 2018, p. 250).
2.1. Dialog sau doar sentință divină fără de veste?
Dumnezeu văzând intenția egoistă și lacomă a bogatului, îl mustră fără să poarte un dialog efectiv cu acesta, rostind sentința morții. Vedem că bogatul nu reacționează, deoarece el nu aude cuvintele lui Dumnezeu: „Nebune! În noaptea aceasta vor cere de la tine sufletul tău. Și cele ce ai pregătit ale cui vor fi?”. Oare dacă ar fi auzit supărarea lui Dumnezeu, ar fi cerut iertare, îndurare, și timp de pocăință?
Expresia „nebunule” constituie cel mai puternic contrast cu cele pe care le-a cugetat înainte, într-un mod „înțelept”, anume, acela de a-și strica hambarele și a ridica altele noi. Am putea spune că este un mod înțelept, dacă ne raportăm doar la gândirea economică, la gândirea lumească, seculară. Însă, bogatul a uitat că, atunci, când noi plecăm din viața aceasta pământească, nu luăm cu noi nimic, așa cum auzim în cântările de la slujba înmormântării: „nu merge cu noi bogăția, nu ne însoțește mărirea, căci venind moartea, toate acestea pier”.
Cuvintele, chiar dacă erau adresate bogatului, care nu avea urechi de auzit (Luca 14, 35) anunțau pe demonii, care i-au robit inima, că pot lua sufletul lui în noapte iubirii sale de bogăție, spune Sf. Teofilact al Bulgariei (Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Luca, p. 170).
Dumnezeu nu-i dă sentința zicând: „eu îți voi cere sufletul”, deoarece Dumnezeu nu dorește suflete lacome, ci demonii, care „umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită” (1 Petru 5, 8), vor cere de la el sufletul. Demonii, mereu „pe fază”, cu îngăduința lui Dumnezeu, intră în posesia sufletului bogatului, așa cum vedem că s-a petrecut cu demonizații din Gadara, când demonii intră în turma de porci, cu acordul lui Iisus Hristos (Matei 5, 2-15).
Întrucât „judecata este fără milă pentru cel care n-a făcut milă. Și mila biruiește în fața judecății” (Iacob 2, 13), Dumnezeu nu intră în dialog cu bogatul când dă sentința și nici nu i se arată preventiv, „noaptea în vis […], așa cum a procedat când „a venit Dumnezeu la Abimelec și i-a zis: Iată, tu ai să mori pentru femeia, pe care ai luat-o […] și vei fi viu doar dacă o vei da înapoi pe Sara femeia lui Avraam. (Facere 20, 3-14).
Deci, în acest context, Dumnezeu nu-i face nici o nedreptate bogatului, pentru faptul că nu-i acordă nici o șansă, deoarece bogatul s-a autocondamnat, din cauza lipsei de milă și a lăcomiei sale. Astfel, i-a venit fără de veste înfricoșatul ceas al morții.
Mântuitorul îl întreabă retoric pe bogat: „și cele ce ai pregătit ale cui vor fi” (Luca 12, 20). Răspunsul îl dă Eclesiastul (6, 2): „Omului căruia Dumnezeu i-a dat averi și bunuri, iar sufletului lui nu-i lipsește nimic din ceea ce ar putea să dorească, Dumnezeu nu-i îngăduie însă să se bucure de ele, ci un străin le va mânca”. Iar Solomon concluzionează magistral: „Aceasta este soarta celor lacomi de câștig; lăcomia le aduce pierderea vieții” (Pildele lui Solomon 1, 19), în timp ce „omul milostiv își face bine sufletului său” (Pildele lui Solomon 11, 17).
Anunțarea morții este doar pentru demoni, care înțeleg că Dumnezeu a hotărât să-i scurteze viața celui fără milă și fără dragoste față de aproapele. Această sentință este o atenționare pentru toți cei care „își adună sieși comori și nu se îmbogățesc în Dumnezeu” (Luca 12, 21).
2.2. Cum ne putem îmbogăți în Dumnezeu?
Dumnezeu nu ne vrea săraci, ci vrea ca noi să avem o viață din belșug: „Eu am venit ca lumea să aibă viață și încă din belșug” (Ioan 10, 10), dar cu condiția ca mai întâi să cautăm Împărăția Lui și dreptatea Lui și toate cele de trebuință vieții, ni se vor adăuga nouă (Matei 6, 19-34; Luca 12, 22-31).
Din pilda Semănătorului înțelegem că în noi Cuvântul Domnului poate rodi însutit, adică, ne îmbogățim în Dumnezeu, dacă, „cu inimă curată și bună, auzim cuvântul, îl păstrăm și rodim întru răbdare” (Luca 8, 15).
Îmbogățirea cea mai mare o primim prin dragostea față de aproapele, care „nu cade niciodată” (1Corinteni 13, 8). Sf. Apostol Petru spune că „dragostea dintre voi acoperă mulțime de păcate” (1 Petru 4, 8), iar „credința este lucrătoare prin iubire” (Galateni 5, 6), concretizată în milostenia față de aproapele, care se îndreaptă direct către Dumnezeu, deoarece „cel ce are milă de sărman împrumută Domnului și El îi va răsplăti fapta cea bună” (Pildele lui Solomon 19, 17). Sfântul Apostol Luca îndeamnă: „trebuie să ajutați pe cei slabi și să vă aduceți aminte de cuvintele Domnului Iisus, căci El a zis: Mai fericit este a da decât a lua” (Faptele Apostolilor 20, 35).
2.3. Este bogăția rea în sine? Argumentare biblică și patristică
Dumnezeu nu condamnă bogăția sau pe bogați, ci pe cei lacomi și nemilostivi, care reduc lumea doar la sinele egoist. „Bogăția trebuie privită ca o șansă […], deoarece prin milostenie îți faci mulți prieteni aici, dar și Dincolo” († IPS Calinic, Trilogia Cuvântului. Predici la Duminicile de peste an, Ed. Crimca, Suceava, 2022, p. 195).
În Sf. Scriptură există 2350 de versete cu temă economică (Howard DAUTON, Studiu Biblic Financiar, Ed. Crown Financiar Ministries, 2004), prin care Dumnezeu ne învață cum trebuie să ne administrăm bunurile și să înmulțim talanții(Matei 25, 14-30).
Atât în Sfânta Scriptură, cât și în scrierile Sfinților Părinți abundă ideile legate de gândirea economică și de bogăție, care este bună atunci când ai adunat-o cinstit (Iisus Sirah 13, 24; Proverbe 10, 2; 11, 16-18; 14, 31) și nu devine un scop, ci un mijloc de a trăi demn și în iubire milostivă față de aproapele.
Bogăția nemilostivă face pe bogat opresiv, dându-i false sentimente de securitate și de speranță. Progresul și bunăstarea economică trebuie să fie ca un rezultat al bunăstării duhovnicești și al ajutorului divin: „Dumnezeu nu vine în ajutorul celor ce dorm, în al acelora ce trândăvesc, ci în ajutorul acelora care se ostenesc și muncesc pentru binele lor și al altora”, spune Sf. Ioan Gură de Aur. (Nicolae MOLDOVEANU, Dicționar de înțelepciune patristică, Ed. Casa Școalelor, București, 1997, p.21; vezi și Prof. Univ. Costea MUNTEANU, Gândirea patristică și gândirea economică, în ziarul „Lumina”, 16, mai 2010).
Aceste învățături biblice și patristice au fost transpuse și în viața liturgică și cultică a Bisericii, prin formularea unor frumoase „rugăciuni ce conțin aspecte economice, cu referire la economia agrară, la comerț, la proprietăți, agenți economici, la factori de producție naturali etc.”, (Radu MARIN, Implicații economice în învățătura Sfintei Tradiții a Bisericii Ortodoxe, în: https://www.academia.edu/5931710/IMPLICATII_ECONOMICE_%C3%8EN%C3%8ENVATATURA_SFINTEI_TRADITII_A_BISERICII_ORTODOXEemail_work_card=interaction_paper).
În aceste rugăciuni se invocă ajutorul lui Dumnezeu, „pentru buna întocmire a văzduhului, pentru îmbelșugarea roadelor pământului și pentru vremuri pașnice”, pentru ca omul să fie sănătos, să poată munci, pentru a fi bogat și milostiv, iar „cel ce nu vrea să muncească, acela nici să nu mănânce” (2 Tesaloniceni 3, 10).
- Mesajul spiritual al Pildei
Iubiți credincioși,
Una din învățături ar fi aceea că, indiferent de starea noastră socială sau materială, de binecuvântările și binefacerile pe care ni le dă Dumnezeu, niciodată nu trebuie să uităm de Dumnezeu. Personajul din Evanghelia de astăzi a uitat total de Dumnezeu și de semenii săi.
Dacă se gândea să-i mulțumească lui Dumnezeu pentru rodul primit și apoi să împartă cu dărnicie și săracilor, după care constata că roadele rămase nu vor încăpea în hambarele lui, atunci cu siguranță, Dumnezeu ar fi lăudat inițiativa lărgirii hambarelor și i-ar fi înmulțit și în anii următori, roadele câmpului. Însă, nemulțumitorului și nerecunoscătorului Dumnezeu îi ia darul. Sf. Apostol Pavel îi spune ucenicului său Timotei: „dacă avem cu ce să ne hrănim și cu ce să ne îmbrăcăm, să fim mulțumiți” (1 Timotei 6, 8).
Lui Dumnezeu îi datorăm toate întrucât „nici cel ce sădește nu e ceva, nici cel ce udă, ci numai Dumnezeu care face să crească”, spune Sf. Apostol Pavel (1Corinteni 3, 7). De aici deducem că nu putem spune bunătățile mele, ci bunătățile lui Dumnezeu, deoarece „toată darea cea bună și tot darul desăvârșit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor” (Iacob 1, 17)
Desigur, roadele bogate se datorau și muncii lui, îngrijind pământul bine și la timp, îngrășându-l, tăindu-i buruienile, udându-l când era nevoie, etc. Însă, ceea ce nu și-a dat seama, a fost că l-a exclus total pe Dumnezeu și pe aproapele său, din sufletul și din viața sa.
Dacă extindem această parabolă și la îmbogățiții lacomi ai lumii actuale, vom constata că există asemănări izbitoare cu acest bogat neînțelept. România, din păcate, a pierdut controlul național asupra economiei, devenind o anexă de consumm, prin faptul că au dărâmat hambarele părinților noștri și le-au făcut mai mari pentru hrăpăreții lumii globalizate. Am convingerea că Dumnezeu va cere cândva socoteală, de felul cum a fost gestionată avuția țării, așa cum a procedat și cu iconomul nedrept din Evanghelie, când îi spune: „dă-mi socoteală de iconomia ta, căci nu mai poţi să fii iconom” (Luca 16, 1-12).
Nu cred că putem să ne înfățișăm la judecată lui Dumnezeu în postură de sclavi, ci să îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne ajute să venim cu slava și cinstea neamului nostru (Apocalipsa 21, 260) și bogați în Dumnezeu.
Să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru toate! Să fim cu slujire frățească unii pentru alții și toată viața noastră lui Hristos să o dăm!
Să-L cinstim pe Dumnezeu din averea noastră și din pârga tuturor roadelor noastre (Pildele lui Solomon 3, 9-10), pentru ca să se adeverească în mod practic și real cuvintele liturgice: „ale Tale dintru ale Tale, Ție îți aducem de toate și pentru toate”. Amin.
Pr. Prof. Dr. Emanuel VALICĂ
foto credit: doxologia.ro