Vreme de câteva ceasuri, azi, la Mănăstirea Orata, la sorocul unei jumătăți de veac de la strămutarea în cămara cerească a vrednicului de pomenire Episcop Vicar Irineu Suceveanul, copii și profesori, preoți și autorități locale au putut asculta împărtășiri despre singurul fiu al Sadovei Bucovinei, „satul cu oameni frumoși”, învrednicit a primi taina hirotoniei întru arhiereu.
A fost o activitate a Cercului pedagogic al profesorilor de religie din zona Câmpulung Moldovenesc, susținută de pr. prof. drd. Ionuț Ionescu, de la Școala Gimnazială „Dimitrie Gusti” Fundu Moldovei, căsătorit cu nepoata surorii Preasfințitului Irineu Crăciunaș, inițiator, de altfel, al unei serii de trei volume omagiale, în format academic, închinate ierarhului, ce vor fi publicate curând cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, prin strădania părinților de la Mănăstirea Putna.
S-au rememorat timpuri parcă desprinse din limonarii, fiecare dintre cei care l-au cunoscut pe Episcopul Irineu așezând în cuvinte dintr-acelea cu care se rostesc rugăciunile și afecțiune, și înaltă admirație, și prețuire adâncă și mereu repetată recunoștință că un dar ca cel de-a face parte și din viața lor le-a fost dat.
Între cei dintâi, ne-a vorbit doamna Rodica Constantinescu, mezina familiei Crăciunaș, sora cu 17 ani mai mică a Episcopului Irineu: „Era un om blând, i se spunea blândul Irineu, care căuta întotdeauna mai întâi la sufletul omului. Îi plăcea să stea de vorbă cu oricine, dar mai ales cu cei în vârstă, ca să le afle poveștile de viață și să învețe, spunea, cum să dea la rândul lui povețe. În fiecare vară, în vremea studenției, își făcea timp să vină acasă, la Sadova, să ajute la cosit și la clăi. Apoi, cât timp a fost episcop la Iași și era hram de Sfânta Cuvioasă Parascheva, se ocupa în mod personal de sadovenii lui iubiți, aflați în pelerinaj.”
Se-nnoadă-ntr-un răstimp cuvintele în pieptul surorii care-și amintește mai mereu jalea zilei de 19 al lui Gerar, 1973: „Mult l-am mai plâns cu toții. Atât în drumul către Mănăstirea Neamț, unde a fost înmormântat, cât și la întoarcere. Și era un frig de înghețau și lacrimile pe obraz. Am ajuns în timpul Sfintei Liturghii la mănăstire. Cu noi era și nepotul Nicolai Crăciunaș, care îmbrăcat în straie populare, cum îi era drag Părintelui Episcop, s-a oprit în mijlocul bisericii și-a izbucnit în plâns sfâșietor: Bădiță, cui ne lași?.”
Mărturisesc și azi cei ce l-au cunoscut că cel mai bine-l dezvăluiau în înțelesul lor cuvintele „Bunul Irineu”, așa cum îl numea pe-atunci Mitropolitul Iustin Moisescu. Călugăr cu o viață exemplară, un om al binelui și-al rugăciunii, cu chipul blând și senin, învățat, studios, bun, milostiv, veghetor și harnic.
S-a săvârșit apoi trisaghionul și – cu rugăciunea murmurată în suflete și cu făgăduința că-l vom mai pomeni – ne-am risipit spre tumultul zilei fiecare, și-am luat cu noi un gând, ca pe o carte mică de rugăciuni: Așa era Vlădica Irineu Suceveanul…
prof. Daniela Ceredeev, inspector școlar pentru religie
