Venirea Noului An a adus bucurie în sufletele tinerilor filialelor ASCOR de la nivel național. Astfel, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților și cu susținerea Sectorului Catehizare, tineret și educație pentru viață al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților s-a organizat tabăra națională de iarnă de la Mănăstirea Putna.
Sub îndrumarea părintelui stareț Melchisedec Velnic, Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români, filiala Suceava a adunat, în perioada 29 decembrie 2022 – 02 ianuarie 2023, 150 de voluntari ai A.S.C.O.R., filialele Suceava, Iași, București, Craiova și Sibiu, S.P.V. filialele Iași și București, A.T.O.R. filiala Iași și N.E.P.S.I.S. .
Joi, 29 decembrie 2022, membrii ASCOR Suceava, gazdele taberei, i-au primit cu bucurie pe toți studenții care au călcat pragul Mănăstirii Putna. Spre seară, a avut loc deschiderea taberei, moment în care reprezentanții fiecărei filiale au luat cuvântul exprimându-și gândurile de bun-început al taberei.
Ziua de vineri, 30 decembrie, a început prin participarea voluntarilor la Sfânta Liturghie. A urmat apoi vizitarea chiliei Sfântului Daniil Sihastrul, unde gazdă ne-a fost părintele Dosoftei Dijmărescu, care ne-a fost ghid în descoperirea frumuseților locului. A urmat, apoi, un dialog studențesc cu temă liberă, unde părintele Hrisostom Ciuciu a răspuns tuturor întrebărilor participanților.
După lăsarea întunericului, a început Seara Luminilor, unde tinerii au colindat celelalte filiale într-o atmosferă foarte caldă, desprinsă ca din povești și înmiresmată cu cetină la lumina lumânărilor, iar zâmbetele participanților asigurând buna dispoziție a fiecărui student.
Focul de tabără a reprezentat momentul care a încheiat ziua într-un mod cu totul deosebit.
Sâmbătă, 31 decembrie, după participarea la Sfânta Liturghie, Alaiul Colindătorilor au străbătut satul Putna, colindând biserica satului și apoi ulițele din apropierea mănăstirii.
În a doua parte a zilei, domnul scriitor Adrian Alui Gheorghe a susținut conferința cu tema Ce se înnoiește când anul se înnoiește?, unde tinerii au putut adresa întrebări diverse, domnul Adrian răspunzând în modul său unic, cald, prietenos și impresionant.
Trecerea dintre ani a fost petrecută în biserica mănăstirii Putna, toți studenții participând la slujba prilejuită de acest moment.
Ziua de duminică, 1 ianuarie 2023, a început specific vieții unui creștin, participând la Sfânta Liturghie, după-masă urmând colindarea obștii mănăstirii Putna de către tinerii participanți din tabără, împărțind zâmbete și bucurie în jurul lor.
Luni, 2 ianuarie, în ultima zi a taberei, tinerii au participat la Sfânta Liturghie la mănăstirea Sihăstria Putnei, cu ocazia sărbătorii Sfântului Serafim de Sarov, slujba fiind oficiată de către Preasfințitul părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Mulțumim voluntarilor pentru participare și deschidere, Înaltpreasfințitului Părinte Calinic pentru binecuvântarea de a organiza această tabără și pentru sprijinul părintesc oferit în demersul nostru, părintelui stareț Melchisedec Velnic pentru găzduire și obștii mănăstirii Putna pentru ajutorul și îndrumarea primită.
Dăm slavă lui Dumnezeu pentru aceste zile binecuvântate petrecute în Ierusalimul Românesc, locul unde s-a scris istoria unui neam!
Nicoleta-Denisa Cristinaru – coordonator pe departamentul Relații Publice ASCOR Suceava.