Ajunul marelui praznic al Nașterii Domnului a fost sărbătorit cu multă bucurie la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava – Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”. Și în acest an, potrivit tradiției, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a primit vestea Întrupării Mântuitorului Iisus Hristos, atât prin colindă, povestită în glas de copil, cât și prin icoana care înfățișează smerita venire în lume a Fiului lui Dumnezeu.
După Sfânta Liturghie săvârșită de către Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou”, Preasfinția Sa, alături de clerici de la Centrul Eparhial Suceava, între care arhim. Paraschiv Dabija, împreună cu un sobor de slujitori ai mănăstirii, condus de starețul arhim. Serafim Grigoraș, a mers în procesiune cu icoana „Nașterii Domnului” la Reședința Arhiepiscopală, unde a fost întâmpinat de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic.
Aici a fost oficiat un Polihroniu, chiriarhul locului binecuvântându-i pe binevestitorii venirii în lume a Mântuitorului, nu înainte de a se închina la icoana praznicului.
La final, copiii și soțiile clericilor de la Centrul Eparhial Suceava și de la Catedrala Arhiepiscopală l-au colindat pe Înaltpreasfințitul Părinte Calinic. Ierarhul le-a mulțumit pentru împărtășirea bucuriei Nașterii Domnului, răsplătindu-i cu daruri pentru deosebitele colinde.
În cadrul Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, săvârșită astăzi, 24 decembrie 2022, răspunsurile liturgice au fost date de membri ai Grupului Psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale, care la momentul Chinonicului au susținut un recital de colinde românești. La momentul rânduit, diaconul Iulian Ștefan Apetrii a fost hirotonit preot pentru Așezământul „Sfântul Ierarh Leontie” de la Rădăuți, iar monahul Sofronie (Flavius) Nenciu a fost hirotonit ierodiacon pe seama Mănăstirii Arbore.
Mâine, 25 decembrie 2022, în ziua Slăvitului Praznic al Nașterii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic va săvârși Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”, pe un podium special amenajat în incinta așezământului monahal.
Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, va sluji Sfânta Liturghie la Catedrala „Nașterea Domnului” din Suceava.