„Binecuvântați, Înaltpreasfințite Părinte Calinic,
Din câte am observat, în urma unor sesizări repetate adresate dumneavoastră privind taxele datorate de enoriași pentru locurile de veci, am înțeles că veți implementa o taxă standard universală pentru toate cimitirele.
Dar, dacă veți binevoi să analizați și stabilirea unor taxe de „bun simț” și pentru serviciile religioase ce țin de înmormântarea credincioșilor.
Mai exact, în mediul urban, cât și în cel rural, să existe un plafon maxim care poate fi aprobat prin consiliile parohiale referitor la aceste taxe ca o sumă totală ce poate fi solicitată (preot, cântăreț, paracliser etc. ).
După cum probabil bine știți, se exagerează în unele locuri, fiind suprataxe pentru serviciile funerare ale unor parohii. La fel, și în cazul cununiilor sau a botezurilor de exemplu, se taxează pe alocuri per naș, 3 perechi de nași – 900 lei. O plafonare a tuturor taxelor (dacă poate fi numită așa), probabil ar fi apreciată de către enoriași.
Este doar o sugestie, o idee. Nimic mai mult!
Doamne, ajută!”
Doamne, ajută!
În ședința Permanenței eparhiale din 20 decembrie s-au discutat cele semnalate de dumneavoastră. În acest sens a fost numită o comisie care să analizeze situația la nivel de eparhie și să facă propunerile cele mai potrivite.
Sărbători cu multă liniște sufletească!