Răspunsul ierarhului – 26 noiembrie 2022

raspunsul_ierarhului_cu_email_7

„Binecuvântaţi, Înaltpreasfinţite Părinte.

Facem cunoscut dragostei voastre că la Praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la cinstita biserică din zona …… (având hramurile …….), în timpul predicii de la Sfânta Liturghie, Părintele …… s-a aflat propovăduind o învăţătură nouă şi nemaiauzită, anume că „să ne încredem în vise, că sunt de la Dumnezeu”. „Eu când am un vis, ştiu că a doua zi o să se întâmple ceva”. „Când avem un vis, îngerul ne vesteşte”. …… zice invers faţă de cele ce se mărturisesc şi sunt statornicite de 2.000 de ani, anume că nu trebuie să ne încredem în vise.

Deoarece o asemenea învăţătură străină poate produce o vătămare grozavă, propun că acest părinte să fie chemat la sediul Arhiepiscopiei Sucevei, unde să i se aducă la cunoştinţă ceea ce Sfinţii Părinţi mărturisesc (în cor), adică faptul că nu trebuie crezute visele. Sunt sigur că puteţi să-i aduceţi o căruţă de argumente şi citate de la Sfinţii Părinţi. De asemenea, acest părinte trebuie obligat (aveţi această prerogativă) ca la predica din următoarea duminică (27 noiembrie 2022) să spună clar oamenilor că nu trebuie crezute visele. N-ar strica să mai repete învăţătura, pentru că ştiu pe cineva din acea parohie care era foarte hotărât că el este anunţat prin vise de cele ce au să se-ntâmple. Aşa că treaba asta s-ar putea să fie mai veche acolo.

Deoarece este preot, trebuie să formuleze în mod strategic (diplomatic) rectificarea, pentru că el are de apărat şi demnitatea preoţiei. Aşa că poate spune ceva de genul: „Data trecută la predică v-am spus că îngerii ne vorbesc prin vise. Este posibil, dar sunt cazuri foarte rare. În ce ne priveşte pe noi, cel mai bine este să nu credem viselor. Noi nu suntem aşa de curaţi ca să ne facă Dumnezeu descoperiri prin vis. Chiar dacă Dumnezeu ne trimite un vis dovedit, nu se supără dacă nu-l vom crede. Nouă ni s-a spus clar de către Duhul Sfânt prin Sfinţii Părinţi să nu ne încredem în vise. Dacă Dumnezeu vrea să ne comunice un lucru, are şi alte metode decât prin vis (prin vedenie trează, prin duhovnic, prin semne, prin alţi oameni necunoscuţi, deschizi Sfânta Scriptură exact la cuvântul care te interesa pe tine etc.)”.

De ce nu trebuie crezute visele?

Exemplul 1 (real): am un văr care mi-a zis că la 9 ani a avut un vis din care „a înţeles că nu trebuie să cinstim icoanele”. Mai apoi persoana a ajuns la …… care sunt nişte eretici cu foarte multe învăţături greşite.

Exemplul 2 (ipotetic, dar foarte probabil să se întâmple şi în viaţa reală): un bărbat căsătorit „are un vis”, în care „i se arată” că „soţia lui este cu altcineva”. Desigur că dacă omul e în această înşelare, s-ar putea să creadă visul; că doar Dumnezeu îl anunţă pe el prin vis, el ducând o viaţă neprihănită. De la o „încredere în vis” se poate distruge fericirea a patru-cinci oameni, pe toată viaţa.

Cum ajungi la balamuc prin vise?

Pentru fraţii care citesc acest mesaj, aducem la urechile frăţiilor voastre faptul că poţi să ajungi la balamuc dacă începi să te încrezi în vise. Sfântul Ioan Scărarul spune clar: „Pe cei ce se încred în vise, dracii i-au făcut înţelepţi, şi au înnebunit cei care au crezut în vise”. Când ai un vis, numai faptul că după ce te trezeşti continui să te gândeşti la el, deja prin acest lucru se plantează o sămânţă în direcţia nebuniei, deoarece tu te ocupi de un lucru care (în cele mai multe cazuri) nu-i real.”

–––-

Doamne, ajută!

Sesizarea dumneavoastră a fost trimisă spre verificarea informațiilor în vederea luării măsurilor ce se impun. Post cu folos!

Completare la răspunsul din 25 noiembrie 2022:

Doamne, ajută! În urma contactării părintelui vizat de sesizarea transmisă, sfinția sa a oferit următorul răspuns:

„Ca urmare a reclamației adresate pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, la rubrica «Răspunsul Ierarhului», cu privire la afirmația „să ne încredem în vise, că sunt de la Dumnezeu” rostită în cadrul cuvântului de învățătură rostit la sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică, cu smerenie fac următoarele precizări:

În cuvântul rostit după Sfânta Evanghelie am dorit să arăt faptul că Maica Domnului, ca cea care a devenit Sfânta Sfintelor prin întruparea Mântuitorului Iisus Hristos din ea, Arhiereul cel Veșnic și Fiul lui Dumnezeu, este un îndemn pentru noi de a duce o viață curată. De aceea, Postul Crăciunului are ca scop curățirea de patimi pentru a-L putea primi pe Pruncul Hristos în ieslea sufletelor noastre.

De asemenea, am îndemnat credincioșii să citească în această perioadă a postului rugăciuni adresate Maicii Domnului, dar și Canonul către îngerul păzitor, motivat de faptul că îngerul Domnului a fost cel care, cu voia Lui Dumnezeu, s-a arătat în vis dreptului Iosif: „După plecarea magilor, iată, îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul și pe Mama Sa, fugi în Egipt și stai acolo până ce-ți voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca să-L omoare. Iar el, sculându-se, a luat noaptea Pruncul și pe Mama Sa și au plecat în Egipt.” (Matei 2, 13). Astfel, Dreptul Iosif s-a încredințat cu adevărat de purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Am arătat, așadar, că uneori Dumnezeu poate să ne arate voia Sa față de noi, doar dacă noi trăim și facem voia Lui, iar diavolul, prin vise, ne poată încredința cunoașterea unor fapte viitoare, dar pentru a ne pierde și nu pentru a ne mântui.

Mai mult, am oferit exemple și din viața noastră, mai ales în momentele mai dificile, cu încercări peste măsura puterilor noastre, când, dacă ne încredem cu totul în voia Lui Dumnezeu, îngerul păzitor este cel care ne călăuzește spre bine. Toate gândurile mele adresate credincioșilor nu au avut ca scop învățătura greșită de a crede în visele avute, ci atenționarea că de cele mai multe ori ele sunt înșelări de la diavol. Amintesc îndemnurile părintelui Cleopa Ilie, legat de vise: „… sunt vise de la demoni care vizează plăcerile lumești (patimile)”. Niciodată de la amvon sau la scaunul de spovedanie nu am sfătuit credincioșii să creadă în vise; dimpotrivă, i-am îndemnat să discute cu duhovnici încercați anumite vise care pot deveni uneori obsesive, pentru a putea ști cum să le percepem.

Am punctat și faptul că doar un tâlhar s-a mântuit și nu toți cei din vremea Mântuitorului. Deci, trebuie să fim foarte apropiați de Dumnezeu pentru a ne învrednici ca Acesta să vorbească direct cu noi prin vise. În încheiere, dacă am adus tulburare în aceste zile sfinte ale Postului Nașterii Domnului, îmi cer IERTARE.”

Acesta este răspunsul părintelui.

Post binecuvântat!