„Doamne, ajută!
Este adevărat că ….., preot paroh al ….. din ……, gestionează și alte biserici, fiind șef peste ele? În vremea predecesorului dumneavoastră erau biserici care erau în subordinea acestui influent preot, care a fost …. pe vremea fostului său șef arhiepiscop.
….. era în subordinea lui, în ce ține de unele parohii. ….. un venit constant pentru acest paroh/ parohie. Nu știu însă dacă ……. (…. din câte auzisem, dar oricum, sigur erau și alte biserici aflate în subordinea acestui …., mai mare peste preoții din zonă).
De ce nu pensionați acești ……? Unii dintre ei sunt deja la vârsta pensionării, lăsați-i să se mai odihnească puțin. Aveți consilieri, inspectori, personal eparhial care slujește pe scenă la Sfântul Ioan de 2 ani de zile, iar alți ….. stau până la 100 de ani șefi (parohi) și ocupă posturile în continuare, fără justificare…
Observați cu atenție și salarizarea personalului neclerical din parohii, dacă își ridică toți banii, sau dacă se umblă la acel venit și așa mic, până ajunge la personalul neclerical salariat ?
Sănătate și bucurie să aveți.”
Doamne, ajută!
Post binecuvântat!