Cea mai veche biserică păstrată dintre ctitoriile Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, Mănăstirea Pătrăuți, s-a bucurat astăzi, 17 noiembrie 2022, de un eveniment îndelung așteptat, recepția lucrărilor de consolidare realizate asupra sfântului locaș și a clopotniței în ultimii doi ani.
Ansamblul Bisericii „Înălțarea Sfintei Cruci”, datând din secolele XV-XVIII, a beneficiat de un proiect de restaurare finanțat prin Compania Națională de Investiții, realizat de firma suceveană RESTACO. Proiectul a vizat restaurarea bisericii, ctitorie voievodală, și a clopotniței, monument ridicat în prima jumătate a secolului al XVIII-lea.
La recepția lucrărilor de la Mănăstirea Pătrăuți au fost prezenți specialiști din colectivul de restaurare, reprezentanți CNI și din partea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, precum și obștea așezământului monahal.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, Mănăstirea Pătrăuți, cel mai vechi lăcaș de cult păstrat în forma iniţială gândită de ctitorul său, Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, a fost redeschisă în primăvara acestui an. Hotărârea reînceperii vieții monahale la acest așezământ a fost luată în ședința Permanenței Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților din data de 31 martie 2021.
Biserica, așezată sub ocrotirea Sfintei Cruci, a fost construită în anul 1487 și face parte dintre primele patru ctitorii ale Sfântului Voievod Ștefan cel Mare. Până în vremea lui Petru Rareș mănăstirea a avut obște de maici. Aceasta a fost desființată de către Imperiul Austriac la începutul secolului al XIX-lea, iar în anul 2021 a revenit la statutul de mănăstire, fiind numită stareță stavrofora Alexandra Bădrăgan.
În ultimii 35 de ani, ansamblul a cunoscut trei etape importante de restaurare. Cea dintâi, începută în anul 1988, a vizat preponderent exteriorul bisericii. Cea de-a doua perioadă importantă de restaurare, ale cărei lucrări a debutat în anul 2003, a avut în centru restaurarea picturii interioare. În ciuda acestor demersuri extraordinare, prin care biserica Mănăstirii Pătrăuți și-a recăpătat culoarea veșmântului pictural, a fost constatată infiltrarea apei din precipitații și influența factorilor climatici și biologici. În acest caz, a fost necesară intervenția de urgență pentru a asigura conservarea prin îndepărtarea factorilor de deteriorare interiori și exteriori, precum și refacerea detaliilor originare de protecție, atât în cazul bisericii, cât și în cel al clopotniței.
În cadrul proiectului de restaurare început în anul 2020, cea mai veche biserică ortodoxă Monument UNESCO din România a beneficiat, între altele, de schimbarea integrală a acoperișului, de înlocuirea pardoselii, precum și de ample lucrări de consolidare a clopotniței.
Potrivit restauratorilor, „soluția de intervenție a urmărit stoparea procesului de degradare, prin înlăturarea cauzelor acestuia, readucând imobilul, pe cât posibil, la starea inițială. Ca lucrări de intervenție putem enumera: consolidarea conform concluziilor tehnice, refacerea învelitorii de șiță și a șarpantei, refacerea tâmplăriei din lemn, a pardoselilor interioare din cărămidă și a trotuarelor perimetrale de piatră cu rigolă. La clopotniță s-au realizat lucrări de înlocuire a învelitorii, de revizuire a tuturor elementelor de lemn prin înlocuirea celor degradate, precum și de consolidare a zidăriei de piatră a soclului. S-a avut în vedere și refacerea instalației electrice și a dotărilor necesare siguranței la foc și anti-efracție, precum și iluminatul exterior arhitectural.”
Încă din anul 2003, pr. Gabriel Herea, actualmente inspector în cadrul Sectorului Monumente, Patrimoniu și Arhitectură Bisericească al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, s-a îngrijit de această moștenire dăruită de strămoșii noștri, fiind paroh al Bisericii Pătrăuți până în anul 2021, când sfântul locaș a redevenit mănăstire. Între altele, în această perioadă, sfinția sa a studiat felul în care planul bisericii de la Pătrăuți și iconografia acesteia au fost generate în deplină armonie cu mersul Soarelui pe bolta cerească. Prin activitatea pastoral misionară și prin analizele realizate de-a lungul timpului, părintele Gabriel Herea și-a propus să redea monumentului strălucirea de care a avut parte în vremea Voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt, dar și să aducă în atenția cercetătorilor români observații asupra mai multor aliniamente ce se petrec între spații simbolice ale bisericii și razele Soarelui, în zile importante ale calendarului bisericesc și solar. Prin râvnă și dragoste de Dumnezeu, respectând memoria înaintașilor, în cei 19 ani de păstorire, părintele, sprijinit de credincioșii Parohiei Pătrăuți II, a reușit să facă numele acestei bijuterii a Moldovei cunoscut pretutindeni, implicându-se direct în promovarea și demararea amplelor lucrări de restaurare și consolidare a acestui loc încărcat de istorie și artă.
La împlinirea a 535 de ani existență, Biserica Mănăstirii „Înălțarea Sfintei Cruci” din Pătrăuți continuă demersurile pentru punerea în valoare a celei mai vechi biserici construite în stil moldovenesc, cu cea mai veche pictură interioară şi exterioară din Moldova, urmând ca în anul 2023, cu ajutorul Preamilostivului Dumnezeu și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, sfântul locaș să primească darul resfințirii.
Irina Ursachi