În preajma zilei dedicate Bibliei, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin Sectorul Cultural, vă invită la un nou eveniment dedicat tuturor celor care doresc să afle din tainele celei mai importante cărți pentru credința ortodoxă, Sfânta Scriptură.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, luni, 14 noiembrie 2022, în Sala „Pimen Arhiepiscopul” a Centrului Eparhial Suceava, va fi organizată Conferința „Interpretarea Sfintei Scripturi în viziunea Sfântului Ioan Gură de Aur”.
De această dată, invitații speciali sunt domnul dr. Alexandru Prelipcean, lector universitar al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iași, și pr. prof. dr. Adrian Duțuc, cadru didactic în cadrul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava.
Evenimentul va fi transmis live atât pe pagina oficială de Facebook a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, cât și pe canalul de YouTube, începând cu ora 14:00.
Întâlnirea va fi moderată de către pr. Constantin Oprea, consilier eparhial în cadrul Sectorului Cultural al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Sunt invitați să se alăture întâlnirii toți cei care doresc să se îmbogățească duhovnicește din prezentarea tâlcuirilor Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului.