Seria conferințelor preoțești continuă în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților cu întâlnirea din Protopopiatul Fălticeni. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, întrunirea pastoral-misionară a avut loc astăzi, 1 noiembrie 2022, la Mănăstirea Sihăstria Râșcăi. La evenimentul a cărui temă a fost dată de specificul anului 2022 în Patriarhia Română, „Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului” și „Anul comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”, au participat toți clericii din cuprinsul Protopopiatului Fălticeni.
Începutul zilei a fost petrecut în rugăciune, la ivirea zorilor săvârșindu-se Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica Mănăstirii Sihăstria Râșcăi cu hramul „Sfântul Ierarh Ioan de la Râșca și Secu” de către preoții Protopopiatului Fălticeni, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, alături de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar, arhim. Paraschiv Dabija, vicar administrativ, și pr. Adrian Dulgheriu, protoiereu.
La momentul rânduit, cei doi ierarhi ai Eparhiei Sucevei au hirotonit întru ierodiacon pe monahul Iustin (Ilie) Ungureanu și întru ieromonah pe ierodiaconul Nectarie (Robert) Șuhan.
La finalul slujbei, ierarhul a hirotesit întru iconom stavrofor pe pr. Cojocaru Daniel, de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Lămășeni și pe pr. Agafiței Mihail, de la Parohia Siliștea Nouă, Dolhasca.
A urmat evidențierea clericilor care s-au remarcat printr-o activitate pastoral-misionară deosebită, pr. Constantin Oprea, consilier al Sectorului Cultural, citind titlurile distincțiilor oferite de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic. Ordinul „Crucea Bucovinei”, cea mai înaltă distincție a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a fost oferit părintelui Adrian Dulgheriu, protoiereu.
Ordinul „Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava”, înmânat de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, a fost oferit unor vrednici slujitori ai sfintelor altare, precum și câștigătorilor Concursului Eparhial „Cel mai îngrijit cimitir”, întrucât au urmat exemplul oferit de „tânărul înțelepțit de Dumnezeu, care și-a îndeplinit cu devotament slujirea sa și și-a fundamentat credința ortodoxă pe înțelegerea Evangheliei, mărturisind-o curajos semenilor săi prin faptă și cuvânt”. Pr. Dimitrie Horga a prezentat clasamentul, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic oferind premiile preoților: Pavel Norocel, de la Parohia „Sfântul Ilie” Suha, Vasile Lupu, de la Parohia Găinești și Adrian Pintilie, de la Parohia „Sfinții Împărați” Lămășeni. Între cei care au fost distinși cu acest ordin se numără și pr. Georgian Rotar, parohul Bisericii „Sfinții Mucenici Ecaterina și Mercurie” și secretar în cadrul Cancelariei Protopopiatului Fălticeni, pr. Dănuț Maftei, de la Parohia Mănăstioara, și pr. Florin Grigorescu, de la Parohia Uncești.
Alături de cei care au luat parte la Sfânta Liturghie, în cadrul conferinței prezidate de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, s-au alăturat reprezentanții sectoarelor de resort ale Centrului Eparhial Suceava, în Sala „Sfântul Ioan de la Râșca” din incinta așezământului monahal.
După rostirea rugăciunii a urmat apelul nominal și cuvântul de bun venit al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic. Conferința clericilor din Protopopiatul Fălticeni a debutat cu prezentarea lucrării părintelui Iustin-Vasile Vrabie de la Parohia „Cuvioasa Paraschiva” – Dolheștii Mari, „Învățătura Sfântului Paisie de la Neamț – despre rugăciune”. Referatul a adus în atenție cele mai importante momente din viața Sfântului Paisie Velicicovschi, îndeosebi învățătura acestuia despre Rugăciunea lui Iisus, cuprinsă într-o epistolă concepută în șase capitole, adresată celor potrivnici Bisericii. Totodată, au fost enumerate metodele prin care rânduiala din obștile de monahi pe care Sfântul le-a condus de-a lungul timpului a dat roade în ceea ce privește împroprierea Rugăciunii inimii.
„Prin această luare-aminte a minții din sfințita rugăciune, mulți dintre purtătorii de Dumnezeu, Părinții noștri, aprinzându-se de focul serafimic al dragostei către Dumnezeu și după Dumnezeu, către aproapele său, s-au făcut cei mai înverșunați păzitori ai poruncilor lui Dumnezeu și, curățindu-și sufletele și inimile de toate păcatele omului celui vechi, s-au învrednicit să fie vase alese ale Sfântului Duh. Umplându-se de felurite daruri dumnezeiești ale Lui, ei s-au arătat în viața lor ca niște luminători și stâlpi de foc pentru lumea întreagă și, făcând nenumărate minuni, cu lucrul și cu cuvântul au adus către mântuire o mulțime de suflete omenești. Mulți dintre ei, anume fiind mânați de o tainică insuflare dumnezeiască, au scris despre această rugăciune a minții cărți cu sfintele lor învățături pline de înțelepciunea Sfântului Duh, după puterea Dumnezeieștilor Scripturi ale Vechiului și Noului Testament. Și aceasta s-a întâmplat dintr-o deosebită pronie a lui Dumnezeu, ca nu cumva în vremurile cele de pe urmă să ajungă această lucrare dumnezeiască în uitare. Multe dintre aceste cărți, prin îngăduința lui Dumnezeu, pentru păcatele noastre, au fost stârpite de saracinii care au robit împărăția grecilor, unele însă prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu se păstrează până în timpurile noastre.”
Întâlnirea a continuat cu referatul intitulat „Rugăciunea în Sfânta Scriptură. Principalele rugăciuni prezentate de Sfântul Evanghelist Luca în Evanghelia a III-a”, susținut de pr. George Constantin Balmoș de la Parohia Roșcani. Sfinția sa a adus în atenție rugăciunea Sfintei Fecioare Maria, rugăciunea de laudă a îngerilor, rugăciunea Dreptului Simeon, Rugăciunea Domnească, rugăciunea din grădina Ghetsimani, rugăciunea tâlharului de pe cruce, dar și importanța statorniciei în rugăciune.
„Când facem rugăciune particulară ne putem folosi și de propriile noastre cuvinte, spunându-i lui Dumnezeu în mod liber ce avem pe suflet. Rugăciunea este respirația sufletului. De aceea trebuie să apelăm la ea cu o anumită ritmicitate. Să ne rugăm dimineața, să ne rugăm seara, să ne rugăm când ne așezăm la masă. O rugăciune cât de scurtă, dar ritmică, ne ține într-o stare sufletească bună. Rugăciunea constituie una dintre armele creștinului împotriva ispitelor și a necazurilor pe care el le trăiește, devenind comuniunea permanentă cu Dumnezeu și act de deschidere asupra dragostei divine pe care Hristos ne-o revarsă la orice invocare a numelui Său. Așadar, aceasta umple viața omului de harul dumnezeiesc, încât el ajunge să trăiască totul ca pe o rugăciune, are o atitudine liturgică față de tot ceea ce-l înconjoară care ajunge să vadă prin lumina duhovnicească a rugăciunii adevărate, gândește în logica rugăciunii, trăiește în duhul și respirația rugăciunii. Rugăciunea este considerată piscul sau culmea vieții și a desăvârșirii, măsura apropierii sau depărtării noastre de Dumnezeu, izvorul vieții și al iubirii.”
A urmat proiecția filmului „Rugăciunea în viața Bisericii și a creștinului”, material, realizat de TRINITAS TV, care prezintă o serie de interviuri cu personalități marcante din țara noastră și din Sfântul Munte Athos, atât din sfera teologiei, cât și din alte domenii de activitate precum medicina, jurnalismul și sportul. Mărturii ale revărsării în mod miraculos a harului lui Dumnezeu în diferite momente ale vieții au fost aduse la lumină de cadre didactice de la Facultățile de Teologie Ortodoxă din țară, între care pr. conf. Ioan Bizău, pr. lect. Paul Siladi, Pr. Petru Moga, arhid. lect. Sorin Mihalache, conf. Adrian Lemeni și arhim. prof. Teofil Tia. Între cei care au vorbit despre puterea salvatoare a rugăciunii și despre împlinirea cererilor celor care se roagă împreună pentru omul/sufletul aflat la nevoie s-au numărat și medicii neurochirurgi acad. Leon Dănăilă și prof. Alexandru Vlad Ciurea, jurnalistul Răzvan Bucuroiu, precum și fostul fotbalist Mihai Neșu. Stareți, starețe și clerici au împărtășit din întâmplările și trăirile extraordinare cu care Dumnezeu i-a binecuvântat pe cei care și-au deschis inima pentru a primi daruri mântuitoare, dobândite în urma înălțării rugăciunilor cu smerenie și credință: pr. Petru Moga, arhim. Melchisedec Velnic, stavrofora Ambrozia Rucăreanu, pr. Ionuț Butoiu, pr. Vasile Gavrilă și nu în ultimul rând arhim. Efrem Vatopedinul, starețul Mănăstirii Vatopedi din Muntele Athos.
La fel ca în cadrul conferinței preoțești din cadrul Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc, și la Fălticeni au fost expuse propuneri, sugestii și solicitări ale sectoarelor de resort din cadrul Centrului Eparhial Suceava privitoare la activitatea parohiilor, în a doua parte a conferinței.
Sectorul Administrativ-Bisericesc, reprezentat de pr. Dimitrie Horga, consilier eparhial, a vorbit, printre altele, despre respectarea procedurilor privind angajarea personalului neclerical în cadrul unităților de cult, precum și despre depunerea, în timp util, a documentelor care vizează rezolvarea unor probleme de ordin administrativ.
Arhid. Ionuț Isopescu, consilier la Sectorul Educațional-Teologic (Învățământ), a anunțat că va solicita sprijinul preoților parohi pentru a promova cele două specializări noi de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolit Dosoftei” Suceava, precum și specializarea Teologie Pastorală. Alături de alte aspecte legate de activitățile desfășurate de sectorul de resort, a fost prezentat și faptul că, în ceea ce privește Ora de religie, se recomandă dezvoltarea unei colaborări prietenoase și calde cu profesorul sau profesorii de Religie de pe raza parohiei, privind activitățile inițiate de Inspectoratul Școlar Județean, în parteneriat cu Centrul Eparhial Suceava. De asemenea, au fost aduse în atenție aspecte administrative legate de cursurile pentru obținerea gradelor profesionale clericale.
Din partea Sectorului Cultural, condus de pr. Constantin Oprea, a fost încurajată publicarea unor studii sau articole științifice ale clericilor care au susținut lucrări de doctorat, precum și cooptarea lor pentru a colabora la revista Candela. De asemenea, s-a propus ca pe viitor o cât mai mare parte a personalului clerical și neclerical să se perfecționeze prin cursuri de specialitate sau să urmeze cursurile de licență sau de masterat privind restaurarea de textile și icoane.
În continuare, reprezentantul Sectorului de Misiune Pastorală și Actualitate Creștină, pr. consilier Filaret Ruscan, a adus un gând de apreciere și de recunoștință pentru primirea plină de dragoste, în cuprinsul protopopiatului, a delegației care a însoțit racla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava în timpul procesiunii prin eparhie. De asemenea, a fost evidențiată importanța intensificării lucrării pastorale și misionare în contextul actual, încurajând-se pregătirea predicii preotului, precum și îngrijirea bisericii, locuinței și cimitirului.
Pr. Laurențiu Stamatin, inspector eparhial bisericesc, a recomandat acordarea unei atenții sporite în ceea ce privește corectitudinea săvârșirii serviciilor divine și i-a îndemnat pe clericii parohi să pună în rânduială obiectele de cult în locașurile de rugăciune.
Consilierul Sectorului Media și Comunicare, pr. Ștefan Mihalcea, a recomandat o sporită atenție asupra conținutului materialelor postate pe rețelele de socializare ale unităților de cult, precum și necesitatea obținerii arhiereștii binecuvântări în cazul aparițiilor în mass-media, din proprie inițiativă sau la invitația unui trust de presă.
Sectorul Catehizare, Tineret și Educație pentru viață, coordonat de prof. Cristi Gabriel Hurjui, a prezentat cele mai importante proiecte desfășurate în cele 12 luni de activitate și a invitat parohiile să se alăture în cadrul proiectelor viitoare ale eparhiei, destinate tinerilor dornici să se implice în activități de voluntariat, în organizarea unor cercuri de studiu biblic și sesiuni catehetice, tabere și alte acțiuni social-caritabile, desfășurate în cadrul proiectelor viitoare ale eparhiei.
Pr. Dan Gheorghiță, consilier al Serviciului Intern de Prevenire și Protecție, a subliniat importanța desfășurării activităților religioase în condiții de siguranță. Sfinția sa a anunțat și faptul că în perioada imediat următoare vor avea loc sesiuni de instruire și formare privind protecția și siguranța în muncă pentru conducătorii unităților de cult.
Sectorul Economic-Financiar, prin pr. Viorel Ilișoi, consilier eparhial, le-a transmis conducătorilor unităților de cult informații privind evidența contabilă, precum și a procedurilor de verificare a acesteia de către inspectorii de resort. Totodată, s-a sugerat identificarea, în parohiile eparhiei, a cazurilor în care perioada de iarnă pune în dificultate achitarea facturilor privind utilitățile.
Pr. Ion Bârsan, consilier al Sectorului Juridic și de Consultanță, a transmis informații cu privire la drepturile de proprietate asupra imobilelor parohiilor și la procedura de intabulare. Totodată, sfinția sa a recomandat colaborarea cu reprezentanții Centrului Eparhial pentru o bună desfășurare a activității sectorului și pentru o rezolvare cât mai rapidă a problemelor juridice.
Sectorul Juridic al Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, reprezentat de această dată de pr. consilier Bogdan Ionuț Pricop, a evidențiat avantajele efectuării inventarierii obiectelor mobile și imobile aflate în proprietatea parohiilor.
Sectorul Monumente, Patrimoniu și Arhitectură Bisericească, condus de arhid. Vasile Demciuc, a reiterat importanța respectării legislației privind protejarea patrimoniului cultural. Totodată, li s-a solicitat preoților să acorde o atenție deosebită monumentelor înscrise în lista patrimoniului național. Nu în ultimul rând, s-a adus în discuție importanța inventarierii bunurilor locașurilor de cult.
Pr. Adrian Popa, consilier în cadrul Sectorului Colportaj-Bisericesc, a vorbit despre comercializarea obiectelor de cult la pangare conform hotărârilor Statutului de Organizare și Funcționare a Bisericii Ortodoxe Române. De asemenea, s-a subliniat și faptul că prin achiziționarea produselor de colportaj se oferă suport și sprijin pentru întreaga activitate misionară a Bisericii.
Din partea Sectorului Editură și Tipografie, reprezentat de pr. consilier Ciprian Blaga, a fost amintită deschiderea Editurii Crimca a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților față de publicarea a diferite materiale semnate de clericii Protopopiatului Fălticeni.
Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, pr. Alexandru Flavian Sava, a recomandat decență și responsabilitate în postările de pe paginile personale ale platformelor de socializare, inclusiv în pozițiile față de anumite problematici actuale. Acestea vor trebui exprimate în conformitate cu hotărârile luate de către Consiliul Permanenței sau asumate de către chiriarh, pentru a nu induce credincioșii și opinia publică în eroare cu diverse puncte de vedere.
În cadrul evenimentului, clericii prezenți au fost invitați la Liturghia arhierească din data de 6 noiembrie 2022, eveniment care marchează încununarea seriei aniversare dedicate Anului Jubileu, „Moștenirea Mușatină – credință, cultură, istorie”.
La final, pr. protoiereu Adrian Dulgheriu a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul, membrilor permanenței Consiliului Eparhial, gazdelor, și tuturor slujitorilor prezenți la acest eveniment deosebit pentru Protopopiatul Fălticeni.
Fiecare participant a primit în dar două dintre cele mai recente volume apărute la Editura Crimca a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, „Rugăciunea – temelia vieții și a creșterii spirituale a omului”, lucrare care aduce împreună prelegerile clericilor din eparhie dedicate acestui an omagial, precum și cartea „Fericirea în nefericire. Un comentariu pentru omul grăbit” semnată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic.
În perioada 31 octombrie – 10 noiembrie 2022, în cele cinci protopopiate ale Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților se desfășoară conferințe preoțești pastoral-misionare.
Irina Ursachi
Album foto: AICI