Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, sub îndrumarea sectorului de Misiune pastorală și actualitate creștină al Centrului eparhial – Suceava, în toate protopopiatele eparhiei s-au desfășurat în luna septembrie întâlniri ale cercurilor pastorale.
Cercul Pastoral Nr. 1
„Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți”
Întâlnirea membrilor Cercului Pastoral Misionar nr. 1, așezat sub patronajul Sfântului Ierarh Leontie de la Rădăuți și coordonat de părintele Prelipcean Nelu-Angel, s-a desfășurat luni, 19 Septembrie 2022, la Parohia Sfânta Parascheva din Municipiul Rădăuți. Ședința a fost precedată de oficierea Acatistului Sfântului Ierarh Teodosie de la Brazi. După săvârșirea slujbei, a urmat meditația cu titlul: „Sfântul Paisie de la Neamț (1722-1794) și contribuția acestuia la viața duhovnicească din Moldova”, care a fost susținută de către Părintele Coslujitor Vega Ioan Cătălin. Din cuprinsul meditației cităm următoarele aspecte:
Aproape în fiecare perioadă istorică, prin rânduiala lui Dumnezeu, au fost trimiși oameni providențiali care să păstreze și să întărească prin modelul lor credința ortodoxă. Despre un asemenea model amintim și astăzi și vom încerca să ne îmbunătățim viața noastră spirituală, urmând exemplul său. Deși la prima vedere tema aceasta pare mai potrivită a fi discutată în clerul monahal, cred că și noi, clerul de mir, am avea câte ceva de învățat.
Sfântul Paisie a văzut lumina zilei la data de 29 noiembrie 1722 la Poltava în Ucraina, cu numele de Petru, într-o familie numeroasă. Tatăl său, care era preot la catedrala din localitate, pleacă la Domnul nu după mult timp de la nașterea acestuia. Cu toate acestea, are parte de o educație religioasă aleasă fiind îndemnat de cum a învățat să citească, să aibă ca model Sfânta Scriptură, Viețile Sfinților, Scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur și ale Sfântului Efrem Sirul[1]. În anul 1735 se înscrie la Academia Movileană din Kiev, obținând rezultate bune la învățătură fără prea mare efort. În această perioadă își fixează anumite reguli de conduită ce le va respecta toată viața. Dintre acestea, amintim dorința lui de a nu judeca sau osândi aproapele, chiar dacă îl vezi păcătuind și să nu poarte ură în inima lui împotriva oricărei persoane indiferent de răul făcut și să o ierte. După trei ani petrecuți la academia din Kiev, preocuparea pentru studiile școlare a început să scadă, marele lui dor fiind chemarea monahală și retragerea din lume. Călătorește prin mai multe mănăstiri căutând duhovnici luminați de Dumnezeu și face mai multe ascultări. Deși era un om înzestrat cu multă putere sufletească și voință, era neîndemânatic la muncile fizice și datorită trupului său plăpând[2]. La mănăstirea Medvedovski a fost tuns ca rasofor cu numele de Platon fiind într-o desăvârșită ascultare. Și din această mănăstire a trebuit să plece datorită tulburării făcute de un demnitar din partea regelui August al III-lea al Poloniei (1733-1763) care i-a constrâns pe viețuitorii mănăstirii să accepte unirea cu Biserica Romei. Văzând că aceștia nu doresc să se lepede de dreapta credință, a inventariat toate bunurile mănăstirii, a încuiat și sigilat biserica și a plecat. Mulți călugări au părăsit mănăstirea iar Platon pleacă spre Marea Lavră a Athosului. După o perioadă petrecută aici, se îndreaptă către Moldova. Aceasta era văzută ca o insulă salvatoare: mulți călugări și pusnici ruși și ucraineni au venit aici, în secolul al XVIII-lea[3].
La vârsta de 21 de ani ajunge la schitul Dălhăuți unde era stareț Cuviosul Vasile de la Poiana Mărului, apoi la schitul Trăisteni lângă Râmnicul Sărat, unde își face ucenicia timp de trei ani. În anul 1756, starețul Vasile de la Poiana Mărului îl tunde monah pe Platon și îi schimbă numele în Paisie, acesta având atunci vârsta de 28 de ani. În anul 1758, preasfințitul Grigorie Roșca îl hirotonește preot, la vârsta de 36 de ani. Stareț și duhovnic, își conduce noua obște, nu după propria voie ci având ca reper Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție, canoanele apostolice și tâlcuirile sfinților părinți însuflați de Duhul Sfânt. După 17 ani petrecuți în Sfântul Munte se stabilește la Mănăstirea Dragomirna, în luna septembrie a anului 1763, reface mănăstirea și așază un set de 18 reguli ce trebuiau respectate de toată obștea monahală. În 1774 acceptă invitația egumenului de la Mănăstirea Secu de a se muta acolo, apoi în 1779, cu binecuvântarea Mitropolitului Gavriil, pleacă la Mănăstirea Neamț. Venirea starețului aici aduce o revigorare spirituală, faima despre viața duhovnicească deosebită răspândindu-se în tot Răsăritul creștin. În această perioadă de înflorire, mănăstirea devine o adevărată școală de traducere și copiere a manuscriselor sfinților părinți, acestea răspândindu-se în toată Moldova, Grecia și Rusia. De aceea și numărul de viețuitori crescu aproape de o mie. Starețul Paisie primise de la Dumnezeu și darul facerii de minuni, al vindecărilor și a înainte vederii, darul compasiunii și a ridicării din deznădejde pe cei ce erau în diferite suferințe și, cu toate acestea, rămâne o persoană de o smerenie desăvârșită, nepunând preț pe slava cea trecătoare. La 15 noiembrie 1794 trece la Domnul, la vârsta de 72 de ani.
Au urmat discuții pe marginea temei și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:
- Prin personalitatea sa, Paisie Velicicovschi reușește să ridice ascetismul românesc la o treaptă superioară, pe care Nichifor Crainic îl numește ca fiind veacul de aur al Ortodoxiei Românești: „Eu sunt sigur că dacă Mântuitorul Hristos nu ne-a pedepsit pentru prăbușirile morale și nevredniciile ce au urmat și dacă El a acoperit de slavă neamul românesc, ridicându-i toate umilințele istorice, această bogată îndurare i-a fost cucerită de veacul transfigurat al paisianismului. E veacul de aur al Ortodoxiei românești”.[4]
- Ceea ce ne învață Sfântul Paisie prin viața sa este să căutăm mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și să-L iubim pe Acesta din toată inima noastră mai mult decât orice și cu orice preț. Să folosim o parte din crezul paisian, acela de a nu judeca pe nimeni indiferent de răul făcut, mai ales între noi preoții.
- Să ne cunoaștem mai bine parohiile și nevoile credincioșilor, nu de la volanul unei mașini și nu pentru a le exploata valorile pecuniare, ci pentru a le fi sprijin înainte să-l ceară și înainte să conștientizeze că au nevoie de el. Soluția ne-o oferă Sfântul Paisie: ,,Când stai să te rogi, fă-ți inima altar și mintea preot“. Peste grijile noastre, harul divin ne vindecă rănile și ne ușurează crucea preoției în măsura conștiinței noastre preoțești.
Discuțiile au fost dirijate de către părintele Angel Prelipcean, coordonatorul cercului, secondat de părintele misionar protopopesc Ilie Molea. În urma discuțiilor, s-au propus spre realizare următoarele aspecte: rugăciunea, prin repetare, alungă din noi zgura și tot ce este rău și urât; legat de purtarea uniformei preoțești, Ierom. Ștefan Nuțescu de la Schitul Lacu, Athos, spunea: „Forma întărește fondul; poartă reverenda de formă, apoi îți va veni drag să o porți”.
Întâlnirea s-a încheiat cu mulțumiri și aprecieri adresate părintelui Ioan Vega pentru susținerea referatului precum și celorlalți preoți pentru participare.
Cercul Pastoral Nr. 2
„Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul”
Preoții din Cercul Pastoral Misionar nr. 2, așezat sub patronajul Sfântului Cuvios Ioan Iacob Hozevitul și coordonat de Părintele Lupaștean – Barfă Bogdan, s-au reunit joi, 22 Septembrie 2022, la Parohia Nașterea Maicii Domnului, păstorită de către Părintele Hojbotă Zaharel, din comuna Poeni Solca, Protopopiatul Rădăuți.
Ca de fiecare dată, înainte de prezentarea referatului, părinții au citit Acatistul rânduit dinainte, al Sfântului Ierarh Teodosie de la Brazi, care a fost săvârșit în biserica parohială, iar meditația intitulată „Sfântul Paisie de la Neamț (1722-1794) și contribuția acestuia la viața duhovnicească din Moldova”, a fost susținută de către părintele paroh de la parohia sus-menționată.
În cuprinsul referatului, părintele Hojbotă a detaliat biografia Sfântului Paisie cel Mare, evidențiind activitatea cărturărească a sfântului: în cei 15 ani de povățuire duhovnicească a Mănăstirii Neamț, marele stareț Paisie a adăugat la rânduielile vechi altele noi, care au contribuit mult la înnoirea vieții călugărești din lavră. Astfel, a hotărât Taina Spovedaniei pentru obște o dată pe săptămână iar pentru frații începători, în fiecare seară. A încurajat mult nevoința pustnicească în pădurile seculare din jurul mănăstirii, unde se nevoiau mulți călugări și iubitori de liniște. A deprins pe toți monahii din obște și pe cei de la schiturile Sihăstria, Sihla, Pocrov, să practice rugăciunea inimii, fiind el însuși mare dascăl al rugăciunii mistice. Pe toate monahiile care se nevoiau în pădurile Neamțului le-a trimis la schitul Durău, făcând acolo o sihăstrie vestită de maici, sub povățuirea duhovnicului Iosif Pustnicul și a schimonahiei Olimpiada. Tot pentru liniștea mănăstirii Neamț, a strămutat satul Plăieșu, din preajma lavrei, la peste 20 km depărtare.
Cu darul lui Hristos, Sfântul Paisie reușește să traducă în limba română și să copieze în manuscrise operele Sfinților Părinți din secolele XV-XVI, formând la Neamț o adevărată școală de eleniști și slavoniști care traduceau scrierile filocalice și aghiografice. Astfel a luat ființă cel mai renumit centru filocalic și patristic din Europa, după Muntele Athos. Trăitor profund al Sfintei Evanghelii, lucrător iscusit al rugăciunii inimii, mare organizator de mănăstiri și părinte duhovnicesc, harismatic, cu mulți fii duhovnicești, Starețul reușește să creeze un adevărat curent de reînnoire duhovnicească în Balcani, Țările Române, Ucraina și Rusia. Pentru toate aceste mari realizări duhovnicești, pentru viața lui plină de sfințenie, pentru mulțimea ucenicilor care s-au răspândit în Țările Române și peste hotare, Biserica Ortodoxă Română l-a recunoscut pe Sfântul Paisie de la Neamț în ceata sfinților încă din primele două decenii ale secolului al XIX-lea. Ucenicii i-au întocmit și slujba cu tropar, condac și canoane iar cinci dintre biografii lui i-au scris viața, nevoințele și sfârșitul său binecuvântat, numindu-l cuvios și sfânt, îndată după mutarea sa din trup, la Domnul (Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Mircea Păcurariu; Patericul Românesc, Arhim. Ioanichie Bălan; Viețile Sfinților pe noiembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria Neamț).
Au urmat discuții pe marginea temei și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:
- Pacea sufletească, bunătatea inimii, căldura sentimentelor, iertarea greșelilor semenilor, reprezintă calități pe care Sfântul Paisie ne îndeamnă să le cultivăm și noi, cei din vremea de acum, pentru a putea să ne împărtășim de Lumina necreată – energia strălucitoare iradiată din Iisus Hristos în momentul Schimbării Sale la Față pe Muntele Tabor.
- Operele Starețului Paisie reprezintă repere spre urcușul duhovnicesc al fiecărui creștin. Merită citite, studiate și experimentate. Dintre scrierile sale, amintim: Cuvintele Sfântului Nil de la Sorsca, Teologia Sfântului Ioan Damaschin, Viața Sfântului Grigorie Sinaitul, Operele ascetice ale lui Isaac Sirul, Filocalia.
- Cinului monahal, în special, îi revine meritul de a fi mesager peste veacuri ai renașterii și înnoirii continue a curentului paisian, prin întemeierea de noi mănăstiri, prin intensificarea rânduielii călugărești, practicarea isihasmului, cultivarea valorilor spirituale, înființarea de bolnițe, tipografii, centre culturale, etc.
Discuțiile au fost dirijate de către părintele coordonator Bogdan Lupaștean dimpreună cu părintele misionar protopopesc Ilie Molea. În cadrul acestora, s-au evidențiat câteva aspecte legate de oficierea Tainei Spovedaniei, făcându-se referire și la relevanța Sfântului Paisie pentru vremurile actuale.
Încheierea ședinței s-a făcut cu tradiționalele aprecieri și mulțumiri adresate părintelui Zaharel Hojbotă, pentru găzduirea evenimentului și pentru alcătuirea meditației, precum și celorlalți preoți pentru participare.
Cercul Pastoral Nr. 3
„Sfântul Ierarh Petru Movilă”
În data de 26 Septembrie 2022, la Parohia Sfântul Dimitrie din satul Negostina, comuna Bălcăuți, Protopopiatul Rădăuți, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 3, așezat sub patronajul Sfântului Ierarh Petru Movilă – Mitropolitul Kievului și coordonat de Părintele Cosmin Cucu.
După citirea Acatistului Sfântului Cuvios Paisie cel Mare de la Neamț, a urmat meditația cu titlul: „Sfântul Paisie de la Neamț (1722-1794) și contribuția acestuia la viața duhovnicească din Moldova”, care a fost susținută de către Părintele Paroh Petrașuc Daniel, absolvent al Seminarului Teologic din Kiev.
Din cuprinsul meditației cităm următoarele aspecte:
La începutul vieții monahale, în mănăstirile aflate pe teritoriul Țărilor Române nu se găseau manuscrise duhovnicești, nici scrieri literare corespunzătoare. Prezența monahului Platon (viitorul stareț Paisie) la schitul Dălhăuți din Vrancea, schimbă acest lucru. Împreună cu trei călugări, transcrie cărți patristice și le tâlcuiește pe limba poporului. Ajuns la schitul Trăisteni, pentru prima dată aude despre pravila și rugăciunile după rânduiala Sfântului Munte. Aici a avut ascultarea de bucătar și s-a dedicat studiului limbii române. Tot la Trăisteni se întâlnește cu Sfântul Vasile de la Poiana Mărului – duhovnicul schitului. Văzându-l pe Platon, îl luă la schitul Poiana Mărului unde funcționa un scriptoriu în care se lucrau manuscrise slavone și românești. Platon copiază un manuscris în limba slavonă numit Desiderie de pe un miscelaneu adus din Moscova, și-l traduce în română. După ce petrece aproape patru ani în schiturile din Valahia și culegând ca albina mierea spirituală de la stareți, duhovnici și sihaștrii, pornește spre Muntele Athos pentru a-și potoli setea la izvorul milenar al cetății monahismului, desăvârșindu-se în viața cea întru Hristos.
Întorcându-se în Moldova, la Mănăstirea Dragomirna, cât și la celelalte mănăstiri Secu și Neamț, Sfântul Paisie pune bazele rânduielilor vieții monahale după pravila Sfântului Munte Athos, atât cea a slujirii și rugăciunii dar și a gospodăririi. Citirea și cântarea se făceau în limba slavă bisericească și în limba română. În toate ascultările se păstra tăcerea, iar pe buze, rugăciunea. Însuși starețul Paisie se aduna cu frații și lucrau, ca nimeni să nu fie fără o preocupare precisă.
După conflictul ruso-turc (1768-1774), de teama uniației și a atitudinii guvernului austriac care privea cu ostilitate bisericile și mănăstirile ortodoxe, împreună cu 350 de părinți și frați, se mută la Mănăstirea Secu, unde este numit stareț. Instalându-se la Secu, organizează și aici viața lăuntrică a obștii, care crește mereu prin venirea multor frați transilvăneni și a unor monahi de la desființata Arhiepiscopie de Ohrida. Văzând înalta trăire duhovnicească a Sfântului Paisie, Voievodul Constantin Moruzzi, acordă mănăstirea Neamț sub conducerea Starețului Paisie. Prin multă muncă și jertfă el reușește ca spiritul de viață monahală, verificată și păstrată la Athos, să-l întărească din nou în mănăstirea Neamț care avea propriile ei obiceiuri și practici. O mare grijă arată spre cei săraci, bolnavi și refugiați, ca și de închinătorii cu suferințe sufletești. Gospodărirea celor 48 de moșii și întreținerea sutelor de monahi necesitau muncă, jertfă, osteneală, iar acestea, unite cu rugăciunea, le organiza în primul rând Starețul.
Au urmat discuții pe marginea temei și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care amintim:
- Starețul Paisie este considerat unul dintre cei dintâi scriitori asceți din veacul al XVII-lea. Lucrările sale au fost folosite de către cărturarii asceți Ignatie Briancianinov și Teofan Zăvorâtul. Rezultat al traducerilor sale din greacă în limba slavă, este lucrarea Filocalia, care conține cele mai de seamă scrieri ale asceticii răsăritene. Curentul paisian a fost sprijinit în Moldova de ierarhi renumiți precum Mitropolitul Veniamin Costachi și Mitropolitul Iosif Naniescu.
- În istoria literaturii române, care l-a inclus în rândul marilor personalități, școala lui Paisie a avut un efect pozitiv pentru că a contracarat curentul de grecizare și a favorizat impunerea limbii poporului în Biserică, cultură și literatură, iar în perioada când Paisie a fost stareț, mănăstirea Neamț a devenit un important centru al monahismului ortodox.
- Multe manuscrise și scrieri originale ale Sfântului Paisie se află în biblioteca Mănăstirii Neamț și merită studiate, mai ales de cei care doresc să aprofundeze teologia mistică a monahismului românesc. Opera Cuviosului Paisie, cristalizată pe pământul românesc, a reînnoit așezământul monahal, a dezvoltat arta scrisului, a cultivat dragostea către scrierile patristice, răspândite apoi de la români la greci și la slavi.
În cadrul discuțiilor – dirijate de către părintele misionar protopopesc Ilie Molea și părintele Cosmin Cucu, coordonatorul cercului – s-a pus accentul pe reactivarea trăirii duhovnicești, așa cum era în vremea Starețului Paisie Velicikovski. Cu referire la Taina Sfintei Mărturisiri, trebuie să fie avut în vedere aspectul practic al săvârșirii ei; să fim atenți la gesturile pe care le facem, ca și duhovnici, și să administrăm fiecărui penitent medicamentul potrivit pentru însănătoșirea sufletului lui.
Întâlnirea cercului pastoral-misionar s-a finalizat cu mulțumiri și felicitări adresate părintelui Daniel Petrașuc pentru organizarea ședinței, precum și celorlalți preoți pentru participare.
Cercul Pastoral Nr. 4
„Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul”
În data de 29 Septembrie 2022, la Parohia Sfânta Cuvioasă Parascheva din comuna Marginea, păstorită de către Părintele Lupu Florin din Protopopiatul Rădăuți, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 4, așezat sub patronajul Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul și coordonat de Părintele Traian Molea.
Întâlnirea a debutat cu oficierea Acatistului Acoperământului Maicii Domnului, apoi a urmat meditația intitulată „Sfântul Paisie de la Neamț (1722-1794) și contribuția acestuia la viața duhovnicească din Moldova” și a fost susținută de către părintele paroh de la parohia sus-menționată.
Din cuprinsul referatului, cităm următoarele aspecte:
Sfântul Paisie Velicicovski este un nume strălucit în istoria ortodoxiei românești, personajul de numele căruia este legat primul curent de spiritualitate creștină și de cultură, care avându-și rădăcinile în pământul nostru și hrănindu-se din sevele tradițiilor noastre, a dobândit răspândire și a rodit în tot spațiul Ortodoxiei.
Spre deosebire de viața bisericească din celelalte state, în Țările Române, „centrele monahismului românesc au contribuit la educarea neamului românesc, iar Moldova se prezenta ca una dintre regiunile cele mai înfloritoare din lumea ortodoxă. Condusă de domnitori ortodocși, având călugări cultivați și locuită de un popor dreptslăvitor, era sub toate aspectele o țară favorabilă progresului vieții religioase. În mănăstiri existau biblioteci importante care conțineau numeroase manuscrise”[5]. La această situație a monahismului din Moldova a contribuit pe deplin și Sfântul Paisie Velicikovschi.
Centrele paisiene de la Dragomirna, Secu și Neamț
A doua jumătate a veacului al XVIII-lea este martorul apariției și dezvoltării uimitor de repede a mișcării de înnoire a vieții monahale, de reașezare pe temelia vechilor principii ale isihasmului și de dezvoltare duhovnicească a ceea ce cunoaștem acum sub numele de paisianism, termen impus în istoriografia română de Nicolae Iorga[6]. Paisianismul, deși este definit ca fiind o mișcare de revigorare a vieții monahale, după principiile isihasmului athonit, are o componentă cu totul aparte: implicațiile culturale[7]. Monahul nu este doar un purtător al rugăciunii, ci este și un căutător al Adevărului, iar ajungerea pe Cale nu se poate face ignorând experiența bătrânilor. Însă, caracteristicile acestui curent nu sunt doar o încercare de revigorare a vieții duhovnicești, ci, au la bază următoarele principii: organizarea chinovială a vieții monahale, renașterea viețuirii isihaste în cadrul obștii și studiul scripturistic și patristic, conjugat cu efortul traducerii literaturii filocalice[8].
Cuviosul Paisie Velicikovschi, inițiatorul acestui curent monahal și deopotrivă cultural, a organizat viața monahală după principii athonite, alcătuind și un Așezământ ce conținea îndatoriri mult mai severe decât cele respectate în celelalte mănăstiri. Una dintre acestea era îndatorirea de a participa la citirea și explicarea scrierilor patristice, cele mai multe fiind traduse din limba greacă de către Stareț și un grup de monahi. Astfel s-au născut școlile paisiene de traducători, pe care le regăsim în centrul curentului paisian.
Activitatea de traducători desfășurată la centrele paisiene de la Dragomirna, Secu și Neamț, este descrisă de Sfântul Paisie într-o scrisoare către Arhimandritul Teodosie de la Poiana Mărului[9]. Paisie argumentează necesitatea acestei munci de traducere a operelor Sfinților Părinți prin nevoia desăvârșirii educației monahale a obștii încredințate lui. Conștient de importanța corectitudinii traducerilor operelor patristice pentru dezvoltarea vieții monahale în obștea sa, Cuviosul Paisie formează ucenici care au continuat munca de traducere și după trecerea sa la cele veșnice.
Referitor la numărul manuscriselor și locul lor actual de păstrare au fost identificate 53 de lucrări scrise de mâna Sfântului Paisie, care se află în patru depozite: 41 la Mănăstirea Neamț; 8 în Rusia, la Sankt-Petersburg; 2 la B.A.R., 1 la Chișinău, în Biblioteca Mănăstirii Noul Neamț, și 1 în Biblioteca Mănăstirii Secu. Totuși, nu putem trece cu vederea faptul că, pe lângă traducerile patristice și postpatristice după sursele de la Athos, Starețul Paisie a realizat traduceri și după lucrări în greaca clasică și neogreacă editate în Țările Române. În scriptoriile mănăstirilor Putna, Moldovița, Rădăuți, Sucevița, Dragomirna, Probota, Humor, Voroneț sau Râșca s-au tradus și s-au copiat zeci de manuscrise, care au stat la baza creării limbii române actuale, având și o influență deosebită asupra vieții duhovnicești din vetrele monahale și din împrejurimile acestora[10].
Discuțiile au fost dirijate de către Părintele Protoiereu Ionel-Constantin Maloș și Părintele Misionar Protopopesc Ilie Molea. Pe marginea temei discutate, s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care amintim:
- Paisianismul este o operă culturală și chiar mai precis: filologică. El înseamnă în primul rând cărți: traducerea integrală a filocaliei, revizuirea traducerilor vechi și traduceri noi ale sfinților părinți în slavonă și o uriașă activitate de traduceri patristice și filocalice în limba română.
- Pentru ca Sfântul Paisie să ajungă la înțelepciune și la puterea unică de influențare duhovnicească, unite cu solida lui pregătire culturală, a fost nevoie de lungi ani de nevoințe și de căutări, de lucrare interioară asupra minții și inimii și în primul rând de învățătură neîncetată întru cele ale spiritualității ortodoxe.
- Direcția paisiană se încadrează în marea tradiție ortodoxă, care de la Sfântul Vasile cel Mare, cu al său Hexaimeron și cu Omilia către tineri, a văzut totdeauna în știință și în cultură, nu un adversar predestinat ci, dimpotrivă un aliat firesc al Bisericii și Creștinismului în misiunea lor de slujire a oamenilor spre binele și înălțarea vieții lor pe pământ și spre câștigarea mântuirii și a vieții celei veșnice.
Întrucât părintele Florin Lupu posedă funcția de Director al Departamentului Sectorului Fonduri Externe și Interne din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, înainte de încheierea ședinței, a oferit participanților informații cu privire la accesarea fondurilor europene (proiecte, autorități de management, direcții de finanțare, ș.a.).
Întâlnirea clericilor s-a încheiat cu mulțumiri și felicitări adresate gazdei pentru alcătuirea minuțioasă a meditației și pentru consultanța furnizată, precum și celorlalți preoți care alcătuiesc cercul pastoral Daniil Sihastrul.
Cercul Pastoral Nr. 5
„Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”
În data de 27 Septembrie 2022, la Parohia Intrarea în Biserică a Maicii Domnului din orașul Vicovu de Sus-Est, Protopopiatul Rădăuți, păstorită de către Părintele Irina Mircia, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 5, așezat sub patronajul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și coordonat de către Părintele Mihalescu Florin.
După săvârșirea Acatistului Sfântului Ierarh Antim Ivireanul s-a ținut meditația cu titlul: „Sfântul Paisie de la Neamț (1722-1794) și contribuția acestuia la viața duhovnicească din Moldova” și a fost susținută de către Părintele Mircia Irina de la parohia sus-menționată.
Cităm următoarele aspecte din cuprinsul meditației:
Sfântul Paisie cel Mare și activitatea sa de la Mănăstirea Dragomirna
În anul 1763, la chemarea concomitentă a Mitropolitului Gavriil al Moldovei și a Domnitorului Grigorie Calimachi, Preacuviosului Paisie i se dă cuvenita cinstire de stareț la Mănăstirea Dragomirna. La această mănăstire, Starețul a organizat viața monahală, inspirându-se din pravila numită „Așezământ” – o colecție de rânduieli athonite culese de la Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Teodor Studitul. Așezământul a fost aprobat de mitropolit și pus în aplicare în această obște monahală. Potrivit „Așezământului monahal de la Dragomirna”, monahii își sfințesc viața în comunitate, în obște, trăind în sărăcie de bunăvoie, lipsită de bunuri personale, prin tăierea voii proprii și ascultare desăvârșită și necondiționată față de stareț, prin slujirea fraților, ca pe Domnul Însuși.
Alte considerente duhovnicești ce pun în lumină rânduiala monahală de la Dragomirna sunt: slujirea fraților bolnavi, îngrijiți în bolnița mănăstirii; participarea la toate slujbele, cu excepția suferinzilor și a celor ce primeau ascultări; rugăciunea continuă, neîntreruptă și isihia (Starețul lucra el însuși în tăcere desăvârșită); spovedania zilnică pentru monahii începători, mărturisirea gândurilor față de părinții duhovnicești ai obștii; citirea Sfintei Scripturi și a scrierilor patristice. Cât privește slujbele, ele urmau tipicului athonit și erau săvârșite alternativ, în română și slavonă.
Sfântul Paisie acorda o atenție deosebită studierii Sfintei Scripturi și a scrierilor Sfinților Părinți având convingerea că dacă va scădea setea după cuvântul lui Dumnezeu, atunci negreșit va interveni delăsarea, nepăsarea, râvna duhovnicească se va stinge și obștea se va dezbina. Dorind să întrețină această „sete” după Dumnezeu, a avut inițiativa unor convorbiri duhovnicești în care tâlcuia Scriptura sau fragmente din Sfinții Părinți, toate rostite alternativ, în română și în slavonă. A mai fost preocupat de corectitudinea și de rigoarea traducerilor scrierilor patristice, îndeosebi filocalice, pe care ucenicii erau îndemnați să le citească. Aceste traduceri le-a făcut prin mijlocirea unor străluciți traducători ucenici: monahii Gherontie și Dorotei – eleniști pregătiți la Academia Domnească din București sau Macarie Dascălul, care studiase greaca veche la Academia Domnească de la Sfântul Sava.
Încă din 1984, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a recunoscut cinstirea și cultul pe care îl are Cuviosul Paisie în evlavia străbună, iar Biserica Ortodoxă Rusă l-a canonizat în anul 1988, recunoscându-l ca mare misionar și cel ce a reînnoit monahismul ortodox în biserica rusă pravoslavnică. Preafericitul Părinte Teoctist, prezent la festivitățile mileniului creștinării rușilor cu o distinsă delegație, a oferit Sanctității Sale, Patriarhului Pimen al Moscovei, icoana Cuviosului Paisie de la Neamț, după o gravură tipografică din 1806, pictată de un părinte de la Mănăstirea Noul Neamț, părintele Sofian, care avea să devină starețul Mănăstirii Antim din București.
Au urmat discuții pe marginea temei și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:
- Cuviosul Sfânt Paisie de la Neamț, canonizat de Biserica Ortodoxă Română în anul 1992, este cinstit de către toți credincioșii români cu deosebită evlavie, fiind recunoscut în patrimoniul spiritual și cultural-național ca cel ce a reînviat preocuparea pentru trăirea autentic creștin-ortodoxă și pentru scrierile, traducerile și tipăriturile de folos sufletesc.
- Cuviosul Paisie a fost exemplu de smerenie și ascultare, îmbunătățind cu experiența proprie, cu munca și priceperea sa, Filocalia românească și întărind în același timp unitatea ortodoxă, prin forța monahismului în trăire autentică și dăruirea pentru obște. Și dacă de la trecerea spre cele veșnice și până astăzi monahii nemțeni întrețin candela mereu aprinsă deasupra mormântului și fac plecăciuni sau metanii, și noi să ne plecăm cugetele sufletelor și să cerem Sfântului Cuvios Paisie să mijlocească pentru sufletele noastre, să ne lumineze și să ne întărească adevărata credință, spre întărirea păcii a toată lumea și deplina unitate a credinței noastre.
- Prin reflecție și adâncă cugetare la viața și trăirea sfinților părinți isihaști, putem să ne exprimăm omagiul și recunoștința dascălilor rugăciunii ce înalță și luminează după pilda vieții lor sufletele noastre, mai ales în acest an comemorativ, când îi pomenim pe Sfântul Simeon Noul Teolog, Sfântul Grigorie Palama și Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț.
Cercul s-a încheiat cu mulțumiri și felicitări adresate gazdei – părinților slujitori ai Parohiei Vovidenia din Vicovu de Sus-Est – pentru organizare și alcătuirea referatului, precum și celorlalți preoți pentru participare, apoi s-a făcut rugăciunea de final și o fotografie de grup.
A consemnat, Arhid. George Mironescu
[1] Ciprian Voicilă, Sfântul Paisie de la Neamț, viața, minunile, sfaturi duhovnicești, Editura Meteor Publishing, p. 6.
[2] Arhim. Benedict Sauciuc, Isihasmul paisian în istoria mănăstirii Neamț, Studiu p. 1.
[3] Paisie de la Neamț. Autobiografia și Viețuirea unui stareț, urmate de Așezăminte și alte texte, Editura Deisis, Sibiu, 2015, pp. 165-166.
[4] Nichifor Crainic, Sfințenia- împlinirea umanului, curs de teologie mistică, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași,1993 p. 32.
[5] Serghei Cetverikov, Starețul moldovean Paisie Velicikovski, Paris, Editura IMCA Press, 1976, p. 64.
[6] Vezi mai ales: Nicolae Iorga, Istoria literaturii române în secolul al XVIII-lea, vol. II, București, Casa Școalelor, 1901, pp. 390-398; idem, Mănăstirea Neamțului. Viața călugărească și munca pentru cultură, Vălenii de Munte, Neamul Românesc, 1912; idem, Istoria Bisericii românești și a vieții religioase a românilor, vol. II, București, Neamul românesc, 1930, pp. 175-191.
[7] În introducerea sa la Filocalia vol. VIII, pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae nota: „Propriu-zis, contribuția lui a fost nu atât una de înnoire sau adâncire a vieții duhovnicești, ci mai mult una de ordin cultural, de multiplicare, de revizuire și de difuzare a scrierilor duhovnicești” – Filocalia sau culegere din scrierile Sfinților Părinți care arată cum se poate omul curăți, lumina și desăvârși, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1979, p. 13.
[8] Valentina Pelin, Paisianismul în contextul cultural și spiritual sud-est și est european, Editura Doxologia, Iași, 2017, p. 247.
[9] Acesta a fost unul dintre marii duhovnici ai vremii, ajuns apoi în Rusia, cu o activitate culturală și duhovnicească deosebită – John Anthony McGukin, „The Making of Philokalia: A tale of Monks and Manuscripts”, The Philokalia: A classic Text of orthodox Spirituality, Oxford, Editura Oxford University Press, 2012, pp. 40-41.
[10] A se vedea Paisie de la Neamț. Autobiografia și Viețile unui stareț urmate de Așezăminte și alte texte, Ediție Îngrijită de diac. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 2015; Dumitru Fecioru, „Manuscrise de la Neamțu. Traduceri din Sfinții Părinți și din scriitorii bisericești”, în Studii Teologice, nr. 7-8/1952.
