„Doamne, ajută! V-aș ruga, dacă se poate, să îmi spuneți (pentru că eu cred că deja e stabilit programul), dacă Preasfințitul Damaschin va fi prezent la slujba de la Iași vineri, sau dacă nu, unde va sluji în ziua respectivă și în seara de dinainte, la Priveghere. Pentru că știu că anul trecut a săvârșit slujba Privegherii, urmată de Sfânta Liturghie de noapte la Iași. V-aș mulțumi foarte mult dacă mi-ați spune, eventual în răspuns privat la acest mail, nu neapărat pe rubrică.”
Doamne, ajută!
Vlădica Damaschin este delegatul nostru la Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, dar nu v-aș putea spune dacă va sluji noaptea la Catedrala Mitropolitană, întrucât nu am primit programul slujbelor. Din acest motiv, cu scuzele de rigoare, vă rog să îl întrebați pe Preasfinția Sa.
Vă mulțumesc!
„Sărut mâna, Înaltpreasfinția voastră. Vreau să vă întreb dacă noi credincioșii mireni avem voie să purtăm metanier precum cel din poza atașată. Sunt băiat și am rugat o bună prietenă să îmi cumpere de la o mănăstire, iar preotul de acolo a întrebat pentru cine anume este metanierul și a precizat că este pentru un băiat. Vreau să menționez că nu am gânduri să mă fac călugăr, pur și simplu am mai văzut la unele persoane din biserică și am zis că poate îmi pot lua și eu.
Vă mulțumesc.”
Doamne, ajută!
Puteți purta acest metanier și spune Rugăciunea „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul!” ori de câte ori doriți. Și dacă vă întreabă cineva să-i spuneți că aveți binecuvântarea mea.
Pace și bucurie de la Hristos Domnul!