„Rugăciunea – izvor de pace, bucurie şi comuniune” – Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la începutul anului școlar 2022/2023

La începutul anului şcolar 2022-2023, cu dragoste părintească, îi felicităm şi binecuvântăm pe toţi elevii, părinţii, învățătorii și profesorii români, purtându-i în rugăciunile Bisericii, pentru ca Preamilostivul Dumnezeu să le trimită tuturor „duhul înțelepciunii și al înțelegerii, să le lumineze mintea și cugetul și săle deschidă inima spre primirea învățăturilor celor bune”1.[1]

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2022 drept An omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului.

Rugăciunea este prezență şi lucrare a Sfântului Duh în omul credincios, care aduce mângâiere, pace şi bucurie; ea ne unește cu Preasfânta Treime și cu Biserica lui Hristos din toate timpurile şi din toate locurile. În acest sens, Sfântul Ioan Scărarul arată că „rugăciunea, după însușirile ei, este starea de vorbă şi unire a omului cu Dumnezeu, iar după puterea ei, este sprijinitoare a lumii (…), împăcare cu Dumnezeu (…), lucrare îngerească (…), luminătoare a minţii”2.[2]Așadar, ea este temelia viețuirii și a creșterii spirituale a omului, care ne ajută să înfruntăm greutățile, şi să pregustăm încă din lumea aceasta lumina și bucuria învierii și a vieții veşnice.[3]

Rugăciunea este biruința asupra înstrăinării omului de Dumnezeu, de sine însuşi şi de semeni, este izvor de pace, de bucurie şi comuniune. Totodată, rugăciunea comună este semn al prezenței tainice a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care a zis: „Unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Matei 18, 20). De aceea, copiii și tinerii, părinții și profesorii sunt chemaţi să prețuiască și să cultive rugăciunea în comunitatea eclesială, în familie, în școală și în societate, aceasta fiind izvorul iubirii curate față de Dumnezeu și de semeni.

Fără rugăciune nu este Biserică şi nici viaţă creştină. Când pierdem bucuria şi pacea sufletului, este semnul sigur că nu ne mai rugăm cum trebuie sau cât trebuie. Astăzi, când, sub influența secularizării, valorile spirituale sunt neglijate, iar educația este supusă unor schimbări de paradigmă, copiii și tinerii au nevoie să descopere sensul profund creștin al vieții, importanța rugăciunii, bucuria comuniunii cu Dumnezeu și cu semenii, să cultive virtuți esențiale, precum: respectul pentru demnitatea persoanei, prietenia, iubirea sinceră, solidaritatea şi recunoştinţa. De asemenea, copiii și tinerii au nevoie de o educație temeinică pentru viață, care include experiențe personale, trăite în cadrul unei comunități concrete, începând din familie și continuând în școală, în viața Bisericii și a societății.

Este cunoscut faptul că școala românească a luat ființă în tinda Bisericii și a continuat să se dezvolte în strânsă legătură cu Biserica. Prin prezența orei de Religie în școală și prin cateheza parohială, Biserica oferă copiilor și tinerilor repere esențiale pentru dezvoltarea lor atât în plan personal, cât și comunitar. Pentru a cultiva relația de comuniune a omului cu Dumnezeu şi cu aproapele prin rugăciune, în contextul Anului omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului, în perioada 15 noiembrie 2021 – 21 mai 2022, Patriarhia Română a organizat, în parteneriat cu Ministerul Educației, Concursul Național Catehetic intitulat „Rugăciunea în viaţa mea”. La concurs au participat grupuri catehetice parohiale, formate din copii și tineri atât din țară, cât și din diaspora, câștigătorii fiind premiați în ziua de 21 mai 2022, cu ocazia hramului istoric al Catedralei Patriarhale, Sfinții Mari Împărați, Constantin și mama sa, Elena.

Cu prilejul începutului anului şcolar 2022-2023, ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toți elevii, părinţii, învățătorii şi profesorii români, dăruindu-le sănătate deplină, bucuria rugăciunii și creștere spirituală, întru mulți și fericiți ani!

         Cu multă prețuire și părintească binecuvântare,

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

1[1]Rânduiala slujbei la începerea anului școlar, în Molitfelnic, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2019, p. 650.

2 Sfântul Ioan Scărarul, Scara, traducere de mitropolit Tit Simedrea, ediţie îngrijită de arhimandrit Benedict Ghiuş, Editura „Cuvântul Vieţii” a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, București, 2020, p. 401.