Icoana a fost supusă unor examinări microscopice de către specialiştii vremii, care au constatat că portretele zugrăvite pe icoană, deși prezentau urme de pensulă – știut fiind că ele s-au pictat în mod miraculos de mână nepământească – sunt identice cu portretele reale ale Sfintei Fecioare şi Pruncului Iisus, aşa cum au fost ele realizate de martorii oculari contemporani încă din vremea Sfinților Apostoli.
Iubiți credincioși și credincioase, cititori și cititoare,
Între anii 1852-1866, lucrările Schitului Prodromul din Muntele Athos erau în plină desfăşurare. În paralel cu acestea, în anul 1863, arhischimonahul Nifon Ionescu, egumenul Schitului Prodromul, şi ieroschimonahul Nectarie, ucenicul acestuia, i-au încredinţat iconarului ieşean Iordache Nicolau realizarea icoanei Maicii Domnului. Acestuia i-au impus ca pe durata lucrului să se roage neîncetat Maicii Domnului, să ţină post, să se spovedească şi să se împărtăşească.
Aşadar, iconarul, învoindu-se cu cele solicitate de egumenul schitului, a început pictarea icoanei Maicii Domnului cu Pruncul, stabilind ca zugrăvirea să se facă în atelierul de la Schitul – azi Mănăstirea „Tuturor Sfinţilor” – Bucium din Iaşi care, pe atunci, era un fel de metoc al Schitului Prodromul din Muntele Athos.
Dar cum realizarea unei icoane presupune muncă şi timp, pictorul Iordache Nicolau, după ce şi-a pregătit blatul din lemn de tei, de 1000 pe 700 mm, prevăzut cu chingi pe spate în coadă de rândunică, a împlinit toate etapele întocmai: aplicarea pânzei sau tifonului cu clei de oase, grunduirea, chituirea şi şlefuirea blatului cu glaspapir de diferite mărimi.
Apoi, a trecut la realizarea desenului, proporţionat şi încastrat în spaţiul blatului, însemnarea centrului aureolei şi trasarea pentru înscrisuri, aplicarea stratului de şerlac şi şlefuirea acestuia, aplicarea mixtionului, poleirea şi vernisarea foiţei, trasarea aureolei cu roşu şi alb, aplicarea primei baze de culoare pentru haine, aplicarea proplasmei carnaţiei, realizarea desenului în culoare cu umbrele aferente, aplicarea etapizată a luminilor până la blicuire, desenarea chipurilor peste proplasma deja aplicată şi aplicarea carnaţiei de la închis la deschis, până la blicuire.
Mai rămăsese realizarea chipurilor, adică a feței Maicii Domnului și a Pruncului Iisus. Când a trecut la această etapă, pictorul a constatat că acestea, în mod inexplicabil, nu puteau fi zugrăvite. Aşa stând lucrurile, în ziua respectivă a fost nevoit să abandoneze lucrarea. A doua zi, după ce şi-a făcut pravila şi canonul – potrivit înţelegerii – s-a întors în atelierul său de lucru. Și ce să vezi? Faţa Maicii Domnului şi cea a Pruncului Iisus se zugrăviseră prin minune.
Mai mult, chipul Maicii Domnului era întocmai descrierii rămasă de la Sfinţii Epifanie şi Nichifor: „Faţa ei era ca vederea bobului de grâu, părul galben, ochi ascuţiţi la vedere, întru care luminile erau asemenea rodului de măslin, sprâncenele ei erau plecate şi ales de negru, nasul potrivit, buzele ca floarea trandafirului, faţa nu rotundă nici scurtă, ci puţin alungită, mâinile şi degetele lungi, hainele pe care le purta erau simple şi puţin mai lungi decât măsura corpului; cu trupul gingaş, având părul bine şi cu multă cuviinţă legat.”
De altfel, la Schitul Prodromul din Muntele Athos se păstrează mărturia pictorului Iordache Nicolau, consemnată în data de 29 iunie 1863, în care acesta spune: „Eu, Iordache Nicolau, zugrav din târgul Iaşi, am zugrăvit aceasta sfântă icoană a Maicii Domnului cu însăşi mâna mea, la care a venit o minune: După ce am isprăvit veşmintele, după meşteşugul zugrăvirii mele, m-am apucat să lucrez feţele Maicii Domnului şi a lui Iisus Hristos (sic!).
Privind eu la chipuri, cu totul a ieşit dinpotrivă, pentru care foarte mult m-am mâhnit, socotind că mi-am uitat meşteşugul. A doua zi, după ce m-am sculat, am făcut trei metanii înaintea Maicii Domnului, rugându-mă să-mi lumineze mintea, să pot isprăvi sfânta ei icoană.
Când m-am dus să mă apuc de lucru, am aflat chipurile drese desăvârşit, precum se vede. Văzând această minune, n-am mai adaos a-mi pune condeiul, fără numai am dat lustrul cuviincios, deşi o greşeală a fost aceasta că am dat lustru la o asemenea minune.”
Icoana a fost supusă unor examinări microscopice de către specialiştii vremii, care au constatat că portretele zugrăvite pe icoană, deși prezentau urme de pensulă – știut fiind că ele s-au pictat în mod miraculos de mână nepământească – sunt identice cu portretele reale ale Sfintei Fecioare şi Pruncului Iisus, aşa cum au fost ele realizate de martorii oculari contemporani încă din vremea Sfinților Apostoli.
Zvonindu-se despre icoana Maicii Domnului, cum că s-a pictat în chip minunat şi este făcătoare de minuni, ieşenii au luat cu asalt Mănăstirea Bucium, încercând să împiedice plecarea acesteia. În cele din urmă, arhischimonahul Nifon Ionescu, egumenul Schitului Prodromu, şi ieroschimonahul Nectarie, ucenicul acestuia – ambii cu metania la Mănăstirea Horaiţa – s-au îndreptat cu icoana spre Muntele Athos, oprindu-se în drum la Episcopia din Huşi, la Catedrala Ortodoxă din Bârlad şi la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Galaţi.
În toate cele trei locuri în care au oprit cu icoana s-au săvârşit numeroase minuni. În mod deosebit, a fost reţinută minunea cu privire la sporirea în greutate a icoanei pe când se afla la Bârlad. Ni se relatează că, atunci când un învăţător necredincios a solicitat părinţilor să meargă cu icoana la el acasă, trăsura a cedat greutăţii icoanei, dezmembrându-se.
Din păcate, nu există o inventariere a minunilor săvârşite de Maica Domnului prin icoana sa cea făcătoare de minuni de la Schitul românesc Prodromul din Muntele Athos, de-a lungul celor peste 150 ani de existenţă a sa. Cultul icoanei Maicii Domnului Prodromița s-a extins însă în România de la an la an. Aşa se face că în multe biserici și mănăstiri sunt așezate copii ale acestei icoane, care s-au arătat la rândul lor a fi făcătoare de minuni până astăzi. La dorinţa credincioşilor, cu aceste icoane-copii ale icoanei Maicii Domnului Prodromiţa, la sfârşitul slujbelor, se organizează diferite procesiuni.
Astfel de reproduceri se găsesc la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului „Învierea Domnului” din București, la Mănăstirea „Tuturor Sfinților” – Bucium din Iași, la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Galaţi, la Mănăstirea Prodromița – Hârșova din județul Constanța, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea şi la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Petru și Pavel” din Constanța, la Mănăstirea Dagâța din județul Iași, la Mănăstirea „Sfânta Elisabeta” din Cluj-Napoca, la Biserica „Sfântul Sava cel Sfințit” din Săveni-Ialomița, la Mănăstirea Prodromița – Comandău din județul Covasna.
Iar când lucrările la Catedrala Mântuirii Neamului vor fi finalizate, va fi aşezată spre închinare şi cinstire o copie a icoanei Maicii Domnului Prodromița, care a fost donată, în anul 2018, de către starețul Schitului Prodromul din Muntele Athos.