Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Sectorul Catehizare, tineret și educație pentru viață a organizat, marți, 21 iunie 2022, în cetatea Sucevei, la Seminarul Teologic Liceal Ortodox Mitropolitul Dosoftei, cel de-al doilea atelier de formare pentru moderatorii taberei de vară Temerari pe drumul cunoașterii, de la Dorna Arini.
Și de această dată, tinerii voluntari l-au avut în mijlocul lor pe domnul profesor Flavius Popa, vicepreședinte al Asociației JoyCamps România. Toate activitățile desfășurate au venit, deopotrivă, în sprijinul și în completarea celor ce au avut loc în cadrul primului training, de la Mănăstirea Putna. Pentru a consolida și întări cele învățate, tinerii noștri au luat parte la ateliere de team building, ateliere de handmade, dans, comunicare și tir cu arcul.
Dacă în cadrul primului atelier li s-a explicat, mai mult în plan teoretic, care este misiunea voluntarilor în cadrul unei tabere, ce are de făcut acesta și cum este necesar să procedeze pentru a fi sprijin nevoilor copiilor, de această dată, accentul a căzut pe cum pot pune în practică cele învățate. Astfel că, fiecare tânăr a moderat o scurtă activitate, valorificând toate cunoștințele acumulate pe parcursul atelierelor de formare.
Tema centrală a trainingului a fost dată chiar de prima activitate la care viitorii moderatori au fost supuși, Contractul valorilor. Acesta a reprezentat elementul-cheie al întâlnirii lor, demonstrându-le celor prezenți importanța și necesitatea valorilor pe care trebuie să le dețină și pe care urmează să le insufle copiilor ce vor călca pragul taberei.
Lumină, speranță, bucurie, dragoste, liniște, credință, sprijin, prietenie, ascultare, respect, armonie, empatie, bunătate – sunt doar câteva dintre răspunsurile tinerilor la două întrebări, aparent banale. Ce ne oferă tabăra? Ce oferim taberei?
Conștientizând încă o dată misiunea importantă pe care o poartă, viitorii voluntari au continuat atelierele de team building, pe cele de comunicare, de handmade și – cu siguranță cele mai așteptate – pe cele de tir cu arcul. Fiind, totodată, mai pregătiți ca niciodată să demonstreze că le pot fi micilor suflete cu care vor lucra, adevărate călăuze și modele.
Și-au depășit limitele, învățând să mânuiască arcul, le-au fost puse la încercare: răbdarea, dexteritatea și dibăcia, împletind brățări și exersând arta împăturitului hârtiei.
Mai apoi, atelierul de dans i-a pregătit pentru ultima probă a zilei, și totodată pentru cea mai importantă, unde aveau de demonstrat un singur lucru: că pot folosi tot ce au învățat, pentru a dovedi puterea muncii în echipă. Zis și făcut! Tinerii și-au unit forțele, au comunicat eficient, așa cum au fost învățați, ascultându-se unul pe celălalt și acționând ca un singur trup.
Ziua a luat sfârșit aducând slavă lui Dumnezeu pentru bucuriile și pentru noile învățături, culese din orele petrecute împreună. De altfel, nu au lipsit nici îmbrățișările și nici sesiunea de feedback.