Ziua cinstirii Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou se apropie, iar pregătirile la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava sunt în plină desfășurare pentru ca pelerinii care vor sosi în următoarele zile să fie primiți așa cum se cuvine, în cele mai bune condiții.
Sfântul Ioan cel Nou este pomenit în ziua martiriului său, 2 iunie, și sărbătorit prin tradiție și la data de 24 iunie, zi care aduce aminte de aducerea sfintelor sale moaște în Cetatea Sucevei. Sărbătoarea din acest an a Sfântului Ioan cel Nou este inclusă în seria aniversară „Moștenirea Mușatină – credință, cultură, istorie”, cu prilejul împlinirii a 500 de ani de la sfințirea Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de Suceava”, ctitoria lui Bogdan al III-lea Voievod și a lui Ștefăniță Voievod. Evenimentului i-au fost dedicate trei zile în care, la mănăstirea care adăpostește sfintele sale moaște, se desfășoară numeroase manifestări religioase, culturale și artistice, menite să aducă bucurie duhovnicească în sufletele celor care vin să îl cinstească pe întâiul sfânt ocrotitor al Moldovei.
Ieri, o atenție deosebită a fost acordată împodobirii baldachinului în care urma să fie așezată racla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou. Decoratori floriști din București și Suceava au pregătit și împletit cu măiestrie mii de flori, crizanteme albe, nemţişor albastru (Delphinium) și trandafiri roșii, podoabe care înfrumusețează anul acesta locul în care moaștele Sfântului Ioan cel Nou vor poposi pentru trei zile.
Manifestările prilejuite de hramul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” au început în această dimineață, 22 iunie 2022, cu săvârșirea slujbei Acatistului sfântului ocrotitor, scoaterea în procesiune din lăcașul de cult a raclei în care sunt păstrate moaștele Sfântului Mare Mucenic și așezarea acesteia pentru închinarea pelerinilor în baldachinul special pregătit și împodobit, sub teii din curtea așezământului monahal.
La finalul procesiunii, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, le-a vorbit credincioșilor prezenți despre binecuvântarea pe care o aduce întâlnirea cu Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou, amintindu-i totodată pe cei care se ostenesc în aceste zile de bucurie pentru întreaga eparhie.
„Deschidem zilele de acum de pomenire, de cinstire, de laudă ale Sfântului Ioan cel Nou. Vor fi trei zile pline, trei zile de rugăciune, trei zile de pelerinaj, trei zile în care vom veni aici, la moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou, și ne vom întâlni cu Sfântul cel viu. Nu venim la un trup mort, nu ne atingem de un sicriu, ci sărutăm, ne atingem de raclă, de chivot și de un trup, un trup al Sfântului Ioan cel Nou, pe care îl simțim viu, un sfânt care ne primește, un sfânt care ne aude, un sfânt de care nu ne este frică, așa cum poate unora ne este frică atunci când ne apropiem de o persoană care a decedat. (…) Plecăm de la această întâlnire ca de la o întâlnire cu o persoană vie care ne aude, ne primește, ne cunoaște, ne ascultă și, astfel, întâlnirea nu este una zadarnică. (…) Sfântul Mucenic Ioan să primească toată osteneala celor care s-au pregătit pentru această sărbătoare, osteneala părinților de la mănăstire, sub coordonarea părintelui stareț, osteneala celor de la Centrul Eparhial, a maicilor și a părinților de la mănăstire, a voluntarilor, a elevilor seminariști, a tuturor celor care, într-un fel sau altul, s-au implicat în organizarea acestei mari, frumoase și binecuvântate sărbători sub dreapta binecuvântătoare a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic. Așa să ne fie întâlnirea cu Sfântul Ioan cel Nou. Așa să fie aceste trei zile de sărbătoare închinate Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou, zile pline, zile frumoase, zile de binecuvântare, zile de întâlnire cu Sfântul Ioan cel Viu care vii să ne facă și pe noi, pe dinlăuntru și pe dinafară.”
Evenimentele liturgice au continuat cu slujba Aghesmei Mici, cu săvârșirea Sfintei Liturghii, sub protia arhim. Melchisedec Velnic, Exarhul mănăstirilor din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și starețul Mănăstirii Putna, alături de un sobor format din preoți și diaconi, între care reprezentanți ai Centrului Eparhial Suceava și stareți ai unor mănăstiri bucovinene. Răspunsurile liturgice au fost date de corul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” Suceava.
De la ora 18:00 va avea loc Procesiunea „Calea Sfinților”, când moaștele Sfântului Ioan cel Nou vor fi purtate de clerici și monahi pe străzile orașului Suceava. La eveniment vor participa Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Preasfințitul Andrei, Episcop al Covasnei și Harghitei, și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
De la ora 21:00 credincioșii sunt așteptați la slujba Privegherii în cinstea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, ocrotitorul bisericii mari a mănăstirii.
Joi, 23 iunie, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie va fi săvârșită de Preasfințitul Andrei, Episcop al Covasnei și Harghitei, iar de la ora 19:00 în biserica mănăstirii va avea loc un concert de muzică bizantină. Începând cu ora 21:00 va fi oficiată, de către Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, slujba de Priveghere a Sfântului Ioan cel Nou.
În data de 24 iunie 2022, slujba Sfintei Liturghii va fi săvârșită de un sobor de ierarhi ai Bisericii noastre, preoți și diaconi, pe un podium amplasat în curtea Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”.
Și anul acesta sunt așteptați pelerini din toată țara și chiar de peste hotare la hramul mare al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava.
Pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților www.arhiepiscopiasucevei.ro vor fi postate informații utile despre evenimentele dedicate sărbătorii Sfântului Ioan cel Nou, desfășurate în intervalul 22-24 iunie 2022 (inclusiv eventualele modificări de program).
Evenimentele prilejuite de sărbătoarea hramului Catedralei Arhiepiscopale din Suceava – Aducerea moaștelor Sfântului Ioan cel Nou vor fi transmise LIVE pe portalul Doxologia Media, Bucovina TV, pe pagina oficială de Facebook și pe canalul de YouTube al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Manifestările prilejuite de hramul Catedralei Arhiepiscopale se desfășoară în contextul Anului Jubileu – Moștenirea Mușatină – credință, cultură, istorie, închinat cinstirii „memoriei acelora care, în vremuri uneori mai puțin prielnice, au înălțat monumente cu o valoare culturală inestimabilă, recunoscută pe plan național și internațional”. Amintim faptul că acestea au loc cu prilejul împlinirii a 500 de ani de la sfințirea Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de Suceava”, ctitoria lui Bogdan al III-lea Voievod și a lui Ștefăniță Voievod, a 500 de ani de la sfințirea Bisericii „Duminica Tuturor Sfinților” – Părhăuți, ctitoria boierului Gavril Trotușan, și a 400 de ani de la sfințirea Mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” – Solca, ctitoria lui Ștefan Tomșa al II-lea Voievod.
Moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou
Moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou au fost aduse în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” de la fosta Catedrală Mitropolitană a Moldovei, Biserica Mirăuţi, în anul 1589.
La 14 septembrie 1783, după 97 de ani de pribegie prin țări străine, moaștele Sfântului Ioan cel Nou au fost readuse la Suceava în timpul împăratului Iosif al II-lea al Austriei, ca urmare a demersurilor bucovinenilor (în special ale episcopului Dositei Herescu al Bucovinei) pe lângă autoritățile poloneze și austriece. Datorită numeroaselor minuni săvârșite de-a lungul timpului, Sfântul Ioan cel Nou este considerat ocrotitor al Moldovei.
În perioada Primului Război Mondial, pentru a fi mai bine ocrotite, moaștele Sfântului Ioan cel Nou au fost duse, în toamna anului 1914, în capela comunităţii ortodoxe române din Viena. Ele au fost readuse în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Suceava la 25 iulie 1918.