„Hristos a înviat! Doamne ajută! Să îmi fie cu iertare îndrăzneala, nu sunt vrednică a mă adresa Înalt Preasfinției Sale Părintele Calinic. Scriu cu umilă îndrăznire și doresc în schimbul unei întrebări … să mă adresez cu o mare rugăminte, la care mult mă rog, să primesc un răspuns. Am 30 de ani și sunt din satul … . După plecarea mult iubitului nostru păstor, Sfinția Sa Părintele … , am rămas debusolați, un sat de oameni modești, dar din nefericire câteodată mândri și răutăcioși. Cu sufletul gol rămânând, mi-am propus să îl urmez pe cel ce mi-a fost „îndrumător ” în viață, încă de când eram copil dar…, circulând vestea că noul preot venit să slujească în casa Domnului este plăcut ca om și chiar o alinare, am simțit o anume chemare și am mers să îl cunosc. Sfinția sa Părintele …, un chip vesel, de o bunătate vizibilă, a sădit sămânța speranței și iubirii de Dumnezeu în sufletul multora dintre noi. Deloc aspru la vorbă, deși poate ar fi necesar câteodată, bunul nostru părinte ne-a atras de partea lui încă de când l-am întâlnit. L-am primit cu drag atât în casele noastre, cât și în sufletul nostru. Țin să mărturisesc că Sfânta Spovedanie era o obligație pentru mine înainte ca Sfinția sa să o transforme într-o necesitate. Ne îngrămădim cu drag la ușa Bisericii … ca să primim gânduri bune și liniște sufletească de la cel care ne-a devenit păstor. Din zvonurile ce se aud pe ulițele satului, a ajuns la urechile casei noastre că Sfinția Sa Părintele … a avut reclamații, întocmai de la cei ce se înrudesc prin sânge cu mult iubita mea familie. Am refuzat să cred că tocmai dumnealor, o mână de oameni a cărei prezență nu se simte în Sfânta noastră casă, pentru că nu iau parte la Sfintele Slujbe, au avut nedreapta îndrăzneală să aducă asemenea ofense păstorului nostru îndrăgit care mult a încercat să ne mulțumească pe toți. Din teama ca „turma” satului va rămâne fără păstorul iubit, am marea rugăminte ca la acest dosar cu reclamații, pe care cel mai probabil consăteanul nostru … l-a umplut cu nemulțumiri, să adăugați și această părticică dintr-un colț al satului care își strigă amarul. Am rămas deja dintr-o mare nedreptate și răutate din partea unor oameni care nu știu de Sfânta Biserică sau de Sfintele Slujbe fără priceputul nostru epitrop. Priceperea lui în curtea bisericii este esențială. Ambiția acestor persoane de a lăsa pustie casa Domnului, de a lăsa turma din care ei nu fac parte, fără îndrăgitul îndrumător Sfinția Sa Părintele … , a cărui binefacere este deja nemăsurată încă de când a trecut pragul bisericii satului, nu este decât o dușmănie și o răutate pornită împotrivă fără motiv. Vă scriu cu multă durere în suflet, deoarece nădăjduiesc că există iubire și bunătate în fiecare dintre noi, iar această speranță și nădejde începe să dispară odată cu aceste nedreptăți. Liniștea si armonia domneau în satul nostru, până să fie tulburată de controverse.
«Fericiți făcătorii de pace că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.»”
