Într-o cântare a Bisericii noastre se spune așa: „Fericită este viața pustnicilor, celor ce se întraripează cu dumnezeiescul dor” [1]. De această viață fericită, înmiresmată de parfumul isihiei, s-a învrednicit și preacuviosul părinte Cleopa Ilie, mare predicator și duhovnic al neamului românesc.
Pe lângă faptul că a fost un pustnic autentic experimentat, părintele s-a arătat și un predicator insuflat, un duhovnic iscusit dar și un misionar neobosit.
În anul 1949, părintele Cleopa este transferat la Mănăstirea Slatina – Suceava, împreună cu 30 de călugări din Sihăstria. Amintindu-și acest eveniment, părintele relatează:
„Am fost chemat la Sfântul Sinod, la București, de Prea Fericitul Patriarh Justinian Marina, care mi-a spus să iau în grabă 30 de călugări și să mă duc la Mănăstirea Slatina, care rămăsese atunci numai cu câțiva călugări, iar statul avea intenția de a o transforma în spital… Patriarhul Justinian ne-a dat în grijă șase mănăstiri de călugări și două de maici, Râșca și Vatra Moldoviței” [2].
Tot în aceeași perioadă a fost însărcinat și cu reorganizarea vieții duhovnicești la mănăstirea Putna unde se va stabili câteva luni. La Mănăstirea Putna vorbea zilnic cu mult patos tuturor pelerinilor din țară și de peste hotare despre vitejia binecredinciosului voievod Ștefan Vodă al Moldovei, despre jertfa cu care și-a apărat țara și dreapta credință și despre numeroasele sale ctitorii, care dăinuiesc și astăzi pe pământul nostru sfânt. A avut prilejul să vorbească atât la tineri, cât și la vârstnici, la români și străini, despre frumusețea Ortodoxiei. În acest scurt popas la Mănăstirea Putna, părintele a îmbinat în predicile sale, în chip armonios, evlavia ortodoxă străbună cu patriotismul înaintașilor noștri și nu mai puțin, cu jertfa atâtor generații de monahi, care au ținut vie candela dreptei credințe și sufletul neamului nostru.
Viața duhovnicească a mănăstirilor Putna, Moldovița, Râșca, Sihăstria și schiturile Sihla și Rarău, a fost supravegheată și îndrumată de părintele Cleopa Ilie, după modelul Mănăstirii Slatina, la cererea Mitropoliei Moldovei. De aceea mergea cu regularitate la fiecare dintre ele și după ce le cerceta și dădea sfaturi duhovnicești, se întorcea din nou la Slatina.
Fiind stareț la Slatina, părintele deranja prin lucrarea sa duhovnicească regimul comunist declarat ateist. Cunoscând dorința regimului de a-l întemnița, părintele s-a sfătuit cu alți duhovnici din mănăstire și a hotărât să ia calea pribegiei și a pustiei. Amintindu-și de acele clipe grele, părintele Cleopa povestea cum s-au petrecut lucrurile: „Atunci le-am zis fraților: Măi, puneți-vă stareț, că într-o noapte rămâneți fără stareț… și am plecat și dus am fost. Am plecat într-o căruță de haraci care mergea la Cotnari, la via noastră. Noaptea. Au pus haraci peste mine… Când am ajuns la Rădășeni m-am dat jos, am luat doi gospodari buni cu o căruță, ctitorii care au făcut aici paraclisul: Hai la Sfântul Ioan de la Suceava să mă închin, era ziua lui a doua zi. M-am închinat la Sfântul Ioan la Sfintele moaște, apoi doi ani și șapte luni n-am mai văzut mănăstirea. I-am lăsat sănătoși și am plecat de acolo în munți. Și am stat doi ani și șapte luni în creierii munților Stânișoarei…”[3].
Părintele, amintindu-și de locurile prin care a pribegit și de oamenii care l-au găzduit spunea: „După ce m-am închinat la Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava am mers la Vatra Moldoviței la un orb… unde am stat câteva luni într-o cămară fără geam. Am astupat ușa, am pus o scară și de aici urcam în pod ca să pot coborî în casă. Era ca într-o celulă de închisoare (…). Apoi am mai stat și la Ion Moldovan, într-un coteț… Am mai stat câteva luni la doi bătrâni, Ana și Neculai, după aia am plecat în pădure. Doi pădurari, oameni de mare încredere, Maxim și Ilarion Dumbravă mi-au făcut un bordei în pădure la Vadu Negrilesei”.
Sfinția sa era chemat la slujbe misionare, la sfințiri de biserici, la întâlniri cu credincioși prin sate și orașe și reușea întotdeauna să atragă pe mulți la dreapta credință și să combată învățăturile sectare. De asemenea, de fiecare dată când veneau grupuri de creștini de alte credințe și vorbeau cu acesta, se întorceau înapoi schimbați duhovnicește.
S-a întâmplat de multe ori să întoarcă grupuri mari de creștini la Ortodoxie, mai ales din Bucovina, care fuseseră amăgiți de sectanți. De aceea, Arhimandritul Cleopa a fost recunoscut în țara întreagă ca un mare misionar și apărător al Ortodoxiei din a doua jumătate a secolului al XX- lea. Tot mai mulți credincioși din sate și orașe au fost atrași de cuvântul viu și ziditor al părintelui cu care hrănea pe toți.
Între anii 1954-1955, la inițiativa Patriarhului Justinian, părintelui Cleopa i s-a încredințat misiunea de a merge împreună cu alți clerici prin satele din Bucovina pentru a lămuri oamenii dezorientați și tulburați de problema îndreptării calendarului [4]. Au fost rânduiți zeci de teologi, stareți și duhovnici, care umblau prin satele cu stiliști și încercau să reîntoarcă la Biserica mamă pe credincioșii stiliști în sânul Bisericii Ortodoxe. La această mișcare a participat în mod deosebit și Arhimandritul Cleopa Ilie, care era vestit canonist și cunoștea foarte bine Pidalionul și Dreptul canonic al Bisericii Ortodoxe. Au mers prin toate satele afectate de stilism, s-au făcut consfătuiri canonice pe tema îndreptării calendarului, s-au dat destule explicații celor răzvrătiți și o parte din credincioșii stiliști au revenit în sânul Bisericii străbune.
Cu credincioșii din satul Rădășeni, părintele a avut o legătură duhovnicească specială după cum mărturisește: „… rădășenii nostri care au făcut mănăstirea după ce a ars. Ei sunt ctitori mari aici (Măn. Sihăstria)… după război, am făcut paraclisul nou și mult ne-au ajutat rădășenii… Au venit cu vreo 60 de căruțe din Rădășeni… Cel mai mare ctitor din Rădășeni a fost Gherasim Câmpanu, care a murit la Slatina. A vândut casa și pământul și a dat toți banii aici… A făcut catapeteasma, a făcut cheltuială mare, a făcut biserica. Îl avem ctitor aici”.
Totodată, acesta a păstrat o legătură strânsă cu părintele Petru Irimescu care îi era fiu duhovnicesc. Într-un dialog cu pelerinii, Arhimandritul Cleopa Ilie îi arată considerație zicând: „Părintele Irimescu. Foarte bun preot. Să-I transmiteți multe închinăciuni de la Părintele Cleopa. Eu am slujit la biserica aceea unde era părintele Haralambie pe vremuri. Am slujit la hram. Și am ieșit cu Sfântul Potir până la poartă; atâta lume era. Un popor credincios” [5].
Părintele Cleopa a poposit de multe ori în Rădășeni, cuvântând în câteva case în care a și oficiat Sfântul Maslu, slujbe de pomenire, chiar și înmormântări. Unele case încă se păstrează. Datorită sfinției sale, la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Rădășeni se păstrează un epitaf pictat de Irineu Protcenco.
În vremea stăreției la Mănăstirea Slatina, după ce a plecat de la Sihăstria, părintele i-a rugat pe tâmplarii din Rădășeni să facă un Altar de vară aici, întrucât slujbele se făceau afară la sărbătoarea Schimbării la Față și venea foarte multă lume. În acel Altar de vară au slujt Mitropoliții Sebastian Rusan, Iustin Moisescu, Teoctist Arăpașu, Episcopul Partenie Ciopron și, adeseori, părintele Cleopa, nu doar la hram, ci și în timpul verii, când curtea Mănăstirii Slatina era plină de pelerini [6].
Părintele Cleopa a împlinit cuvintele Mântuitorului „Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată zidirea!” El a fost, poate, cel mai înfocat apărător al credinţei Bisericii noastre în a doua jumătate a veacului al XX-lea. Și-a împărțit timpul între rugăciune și misiune, între nevoință pustnicească și misiune duhovnicească prin predică, sfătuire, spovedanie și scrierea de cărți sfinte. Prin modul de viețuire răspândea lumină, lumina harului Duhului Sfânt, adunată prin nevoință și rugăciune pentru semeni și pentru sine, precum și prin dragostea părintească față de oamenii simpli, evlavioși, purtători de bunăcuviință.
Bibliografie
[1] Catavasier sau Octoihul mic, Editura EIBMBOR, 2002, p. 148.
[2] Mâncav-ar Raiul! I, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 34-36.
[3] Mâncav-ar Raiul! III, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2009, pp. 64-66.
[4] Ierom. Cosma Giosanu, Duhovnicii Sihăstriei sub cenzura comunistă, Editura Doxologia, p. 71.
[5] Ne vorbește Părintele Cleopa, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, Ediția a III-a, pp. 124-127.
[6] PS Timotei Prahoveanul, O vatră de odinioară a spiritualităţii române, în Ziarul Lumina: https://ziarullumina.ro/opinii/repere-si-idei/o-vatra-de-odinioara-a-spiritualitatii-romane-145539.html.