Răspunsul ierarhului – 24 martie 2022

„Sărut dreapta!

1. Ce este de făcut atunci când inima îți este împietrită, în așa fel încât te interesează numai de tine, ai un egoism dus la extrem? Ce trebuie făcut inițial pentru a doborî aceasta opreliște cumplită pe drumul către Hristos? Cu ce rugăciuni să încep și cum să realizez armonia dintre rugăciunile textuale și cele prin care doresc să-i spun Domnului frământările mele și ce cărți să citesc? Dacă inima e împietrită, nici rugăciunea nu merge, adică o văd ceva formal, fără să îi simt încărcătura.

În altă ordine de idei, egoismul acesta dus la extrem mă face incapabil să am relații de prietenie cu cei din jur, devenind, la modul cel mai sincer spus, un om posesiv, care forțează lucrurile. Sunt în „mormântul” nesimțirii, cum spune textul liturgic. Cum se învinge deznădejdea? Citirea acasă, chiar și în perioada liturgică neconsacrată a Canonului Mare poate să fie o metodă?

2. Dacă s-a comis un păcat împotriva Duhului Sfânt, mai există iertare? Pe de altă parte, chiar și cei mai mari eretici care s-au pocăit au fost (re)primiți în Biserică, iar erezia este un astfel de păcat. Există deci nădejde de iertare și restabilire a comuniunii cu Domnul?

Să mă pomeniți în rugăciunile Înaltpreasfinției Voastre! Iertați!

Mulțumesc anticipat și iertați pentru lungimea mesajului.”