Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte CALINIC, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Departamentul Centrelor de Tineret Ecclesia al Sectorului Catehizare, tineret și educație pentru viață din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților are în prezent în componența sa un număr de 27 de comunități de tineri formate la nivelul liceelor și parohiilor sucevene.
În aceste comunități de tineret se regăsesc tineri și adolescenți care își doresc o implicare constantă în viața comunității religioase din care provin. Tinerii din bisericile noastre își arată disponibilitatea de a se implica în activitățile spirituale desfășurate în cadrul Bisericii. Aceștia dau dovadă de altruism, devotament și multă dăruire în ceea ce privește viața spirituală și urmarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Acest fapt ne responsabilizează pe noi toți, în lucrarea cu cei mai tineri membrii ai Bisericii și în a întâmpina dorința lor cu inima deschisă și cu îndrumările necesare pentru a se dezvolta într-un mod armonios, duhovnicesc și sănătos din toate punctele de vedere, ajungând oameni destoinici și buni.
În acest sens, în ajunul Praznicului Întâmpinarii Domnului, la Seminarul Teologic Mitropolitul Dosoftei din Suceava s-a organizat un atelier catehetic cu tema: Sfinții Trei Ierarhi, modele pentru teologii de astăzi, activitate desfășurată în cadrul Centrului de tineret Ecclesia, la care au participat tineri seminariști din clasele a XI-a și a XII-a.
Totodată, evenimentul a marcat și împlinirea a 30 de ani de la instituirea zilei de 2 februarie ca zi a tinerilor ortodocși din întreaga lume ortodoxă. Ziua de 2 februarie a fost aleasă ca zi a tineretului ortodox, în anul 1992 la Paris, în cadrul celei de a 14-a Adunare Generală a Organizației Mondiale a Tineretului Ortodox (Syndesmos), organizație înființată de către un grup de tineri teologi din Finlanda, Franța și Grecia, încă din anul 1953.
Anul ce tocmai s-a încheiat a marcat și pentru Seminarul Teologic Mitropolitul Dosoftei din Suceava, trei decenii de la momentul înființării acestei instituții sucevene de prestigiu.
Activitatea a debutat cu un cuvânt adresat tinerilor de către PC Arhid. Dr. Bogdan Hrișcă, directorul liceului, după care a urmat o cateheză aghiografică pe baza vieții și activității celor trei mari sfinți ierarhi: Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur și Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul, care din anul 1936 au fost aleși patroni spirituali ai tuturor școlilor teologice din Biserica Ortodoxă.
După susținerea catehezei au urmat activități de lucru în echipe în cadrul unui atelier de formare catehetică, timp în care elevii seminariști au fost invitați să structureze etapele unei cateheze tematice, evidențiind mijloacele și metodele psihopedagogice specifice disciplinelor omiletice.
Întâlnirea s-a încheiat cu prezentarea ideilor principale identificate de către fiecare echipaj catehetic format și prin sublinierea concluziilor finale referitoare la modul corect și eficient în care trebuie conceput corpul unei cateheze tematice.
La sfârșitul întâlnirii au fost oferite mesaje de felicitare, icoana sfinților Trei Ierarhi și câte un exemplar al Noului Testament, din partea Înaltpreasfințitului Părinte CALINIC, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților.
În nădejdea că în inima acestor vlăstare va rodi dragostea față de cuvintele dumnezeiești propovăduite de către cei Trei Ierarhi și că vor ajunge vrednici mesageri ai Cuvântului lui Dumnezeu, Îl rugăm pe Preamilostivul Dumnezeu să le pregătească vremuri mai bune, cu pace și cu sănătate spre a reuși să împlinească virtuțile creștinești spre mântuire.
La mulți ani binecuvântați, dragi tineri ai lui Hristos!
prof. Cristi-Gabriel Hurjui,
consilier eparhial