De Ziua Culturii Naționale, s-a vernisat, la Școala Gimnazială Berchișești, expoziția itinerantă din Programul național de exercițiu catehetic și scriere reflexivă „Biblia călătoare și sfințitoare” , organizat de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților.
Expoziția cuprinde peste 1400 de metri de scrisoare-fluviu, lucrări realizate de cei peste 4500 de copii și tineri, din 214 școli, biserici, biblioteci, centre catehetice și centre de documentare și informare înscrise în program. Lucrarea colectivă, „fluviul bucuriei, fluviul comuniunii și al comunicării, de text scripturistic citat, interpretat, împărtășit celorlalți și relecturat cu fiecare participant”, este expusă în Centrul catehetic școlar „Sfântul Stelian” și în Centrul de Documentare și Informare, din școala-gazdă, și va fi accesibilă, în perioada care urmează, grupelor de elevi și profesori din zonele limitrofe, pentru desfășurarea unor activități catehetice, didactice și metodice, fiind o resursă educațională dintre cele mai prolifice, din perspectiva valențelor de explorare și învățare colaborativă.
Biblia călătoare și sfințitoare a străbătut 38 de județe și municipiul București și se dovedește a fi, deopotrivă, un program provocator și inovativ, motivant și cu reușite didactice multiple, coordonatorii reafirmând atractivitatea crescută a atelierelor de redactare de scrisoare-fluviu pentru participanți de toate vârstele. „A fost o provocare realizarea scrisorii-fluviu, ținând cont de faptul că până la acest proiect nu am mai întâlnit conceptul acesta.” (prof. Alina-Daniela Velceleanu, Școala Gimnazială Slatina Timiș, jud. Caraș-Severin)
„Scrisoarea-fluviu” este un instrument de învățare colaborativă și experiențială, conceput și aplicat în mai multe rânduri în proiecte naționale și europene de profesoara Daniela Ceredeev, inspector școlar pentru Religie, la Inspectoratul Școlar Județean Suceava, coordonator de program. De altfel, tehnica scrisorii-fluviu a fost premiată în cadrul Târgului de Inventică Didactică la Şcoala de Iarnă a Educaţiei de Excelenţă, în 2009, pentru multiplele ei valenţe educative.
Fiecare echipaj a desfășurat un proiect propriu, de tip catehetic sau educațional, de (re)descoperire/aprofundare a textului biblic, respectiv de scriere reflexivă/interpretativă/creativă/eseistică de tip scrisoare-fluviu inspirată de lectura textului scripturistic, în perioada 15.10.2021-15.01.2022, desfășurându-se 214 astfel de proiecte, în tot atâtea locuri din țară. Copiii și tinerii participanți au realizat interpretări ale cuvântului scripturistic, eseuri libere sau structurate, texte reflexive și creative care valorifică mesajul biblic, reprezentări grafice ale valorilor morale cuprinse și transmise de Sfinta Scriptură, fiecare lucrare colectivă realizată în program echivalând multiple și repetabile exerciții de învățare.
Pe măsură ce scrisorile-fluviu au ajuns la coordonatorii programului, au fost expediate – către echipajele care au desfășurat activități – kituri educațional-catehetice ce cuprind câte 10 exemplare din Noul Testament cu Psalmii, Viața și Acatistul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava – text diortosit de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, icoana sfântului ocrotitor al Sucevei, iconițe, semne de carte și cărți cu conținut moral-religios pentru copii și tineret. Expedierea kiturilor va continua și în perioada care urmează, numărul lucrărilor care au ajuns la Suceava în ultimele zile fiind foarte mare.
Complementar expoziției itinerante, se realizează în program și galeria Locuri luate la pas de „Biblia călătoare și sfințitoare”, o secțiune cu o puternică amprentă interculturală, în care echipajele au înscris un produs cultural/spiritual/tradițional simbolic, reprezentativ pentru zona culturală, etnografică sau spirituală din care provin. Galeria va fi organizată în perioada care urmează, dat fiind contextul medical în care ne aflăm.
Organizatorii au lansat azi invitația ca școli, biserici, instituții culturale și centre catehetice interesate de găzduirea expoziției itinerante să se înscrie în acest sens pe adresa [email protected] .