Dumnezeiasca Arătare a Domnului nostru Iisus Hristos la râul Iordan a fost sărbătorită cu bucurie și rugăciune, astăzi, 6 ianuarie 2022, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava – Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”.
În prezența a numeroși credincioși, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, împreună cu un sobor de preoți și diaconi pe un podium special amenajat în incinta așezământului monahal.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa a oficiat Slujba sfințirii celei mari a apei, cei prezenți la Praznicul Botezului Domnului fiind binecuvântați apoi cu Agheasmă Mare. Cu acest prilej au fost pregătite 20.000 de sticle cu apa sfințită, care au fost împărțite credincioșilor.
Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul Psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale.
Vremea nefiind prietenoasă pentru credincioșii prezenți, întrucât furia fulgilor de nea era de neoprit, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic i-a îndemnat pe credincioși să citească, pentru a se îmbogăți sufletește, cuvintele de învățătură pe care le-a pregătit cu prilejul acestei mari sărbători, „Prin Botez, Hristos Se așază în locul fiecărui păcătos” și „Ierurgiile – slujbele de sfinţire a omului şi creaţiei”, postate pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
De altfel, potrivit îndemnului Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, sărbătoarea Botezului Domnului ne oferă ocazia de a analiza profunzimile sufletului nostru și de a evalua acțiunile noastre până în acest moment. „Să folosim prilejul sărbătorii de azi pentru a ne examina cum ne-am îndeplinit până acum angajamentele făcute la Botez prin naşi, martorii noştri, şi, căindu-ne pentru infidelităţile comise, să ne reînnoim hotărârea de a ne pune întreaga viaţă în slujba lui Dumnezeu. Numai aşa ne vom putea păstra vie conştiinţa nobleţei de fii după har ai lui Dumnezeu–Tatăl şi de fraţi ai lui Hristos în Duhul Sfânt.”
Înaltpreasfinția Sa i-a felicitat pe cei care sunt sărbătoriți astăzi „pe toți cei botezați în numele Preasfintei Treimi, pe toți cei care poartă numele sărbătorii de astăzi, Teofan, Teofana, Epifanie, Epifania, Iordan, Iordana și pe toți cei care poartă alte nume ale cerului, pecetluite în inimi (…) și pe cei care poartă numele Sfântului Proroc Ioan Botezătorul.”.
Totodată, pentru data de 7 ianuarie, cu prilejul zilei onomastice, ierarhul i-a dăruit domnului Ion Lungu, primarul Municipiului Suceava, o icoană cu chipul Sfântului Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului. Înaltpreasfinția Sa a adus gând de mulțumire domnului primar și domnului Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava, pentru tot sprijinul și pentru toată susținerea pe care le-au acordat în anul care s-a încheiat instituțiile pe care le reprezintă, dar și pentru implicarea autorităților și inițiativele acestora în proiectele viitoare ale Arhiepiscopiei.