Pe maica Tatiana, ghid al mănăstrii Moldovița, o cunoaște și o recunoaște o lume. E erudită, vorbește cursiv în limbile engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă, gândește profund și contemporan, e jovială, inspirațională și dovedește o generozitate fără egal. A cunoscut culturi și locuri și este cunoscută de zeci de mii de oameni, de aici și din cele mai îndepărtate zări ale lumii. Pelerini, oameni de cultură și personalități din cele mai diverse domenii, artiști și oameni de presă, suflete ce-și poartă prin vremelnicie credința și credințele, călătorind spre ctitoriile voievodale din această parte de țară cu nădejdea (re)întâlnirii cu Cerul sau cu emoția întâlnirii cu arta ce înveșnicește, și izbăvește, și primenește.
„Pentru maica Tatiana, oamenii care o ascultă zi de zi vorbind sunt ca şi copiii pe care i-a învăţat odată, demult, la şcoală. Le explică pe înţeles, îi ademeneşte cu povestiri interesante, presărate cu pilde înţelepte şi sfaturi de viaţă. De fiecare dată e altfel, de fiecare dată ghidează şi pătrunde adânc în minţile şi sufletele oamenilor, într-un fel aparte, cum numai un bun slujitor al celor sfinte, pedagog, psiholog şi intelectual laolaltă poate reuşi. Gesticulează şi învăluie în cuvinte şi zâmbet măsurat toată suflarea flămândă să afle măcar o parte din misterul locurilor în care Petru Rareş a ales să înalţe lăcaş de rugăciune, spre lauda cerului şi mulţumirea oamenilor. Oficialităţi, ambasadori, feţe bisericeşti, intelectuali şi oameni simpli, toţi deopotrivă se lasă pătrunşi de cuvintele frumoase şi pline de învăţătură ale maicii ghid. Mărturie stau mulţumirile venite din partea acestora şi zecile de scrisori primite zilnic din toate colţurile lumii, mâzgălite în limbi diferite. Le primeşte şi răspunde la ele cu acelaşi entuziasm cu care acceptă jucăriile de pluş sau păpuşile din ceramică, aranjate soldăţeşte pe patul din chilie.” (Raluca Brodner, Femeile cu hainele de cenușă, în Dilema Veche: https://dilemaveche.ro/sectiune/din-polul-plus/articol/femeile-cu-hainele-de-cenusa)
De ani în șir, mai cu seamă în această perioadă din an, măicuța face din fiecare zi un nou prilej de a aduce bucurie în viața celor din jur. A fost și rândul voluntarilor noștri din Centrul de Tineret ”Ecclesia” Ciumârna, ca și al copiilor și tinerilor din căsuțele de tip familial din Rădăuți și Solca, să descopere cât cer poate locui într-un suflet de om. Măicuța și-a dorit să le pregătim împreună, tuturor, daruri și să-i vizităm în zilele care au trecut. Și-așa am și făcut. Am ales pentru fiecare dintre copiii de la Casa de tip familial ”Universul Copiilor” Rădăuţi, Casa de tip familial ”Prietenia” Solca și Casa de tip familial ”Cireșarii”, din aceeași localitate, daruri ca pentru prieteni dragi, daruri dintre cele care știu să spună „te văd și te aud, te cunosc și-mi pasă de ceea ce simți, înțeleg și-aș vrea să-ți aduc – pentru o clipă măcar – bucurie în ochi și în suflet” și „din drag și nu din milă de tine”, pentru că acesta e rostul darurilor, nu-i așa? Să mângâie, să fie bucurie, s-alinte – puțin, cine știe?
Le-am pregătit, la vremea privegherii, cu sufletul colindând, cu gândul atins de tihna credinței că-n fiecare suflet bun se naște, iar și iar, Pruncul cel Sfânt. A fost ca și cum am fi repetat întâlnirea cu copiii și tinerii pe care i-am (re)cunoscut doar o zi mai târziu. O întâlnire dintre acelea după care simți să taci și să lași emoțiile (și tulburarea, și recunoștința, dar și îngrijorarea) să zidească. Le-am oferit daruri, ne-au oferit, la rându-le, felicitări lucrate de ei în tehnica quilling, am colindat, ne-am povestit câte-toate.
Măicuța le-a vorbit despre dragostea pe care Cerul a dovedit-o și o dovedește fiecăruia dintre noi, prin Nașterea Domnului Iisus, și le-a împărtășit „cuvintele de aur” care ne pot înveșnici, dacă ne guvernează viața. iubirea și iertarea! Și știm că sunt cuvinte cu miride în ele și că pot face minuni.
Apoi am descoperit pasiunea Iulianei Biris, o tânără din Casa de tip familial ”Universul Copiilor” Rădăuţi, care scrie versuri și de la care am reținut fărâma acesta de mărturisită emoție: Mi-e dor de ochii care mă priveau cu drag,/Și care străluceau când ne-ntâlneam/De vocea ce-mi spunea ce pot să fac/Când să fiu om cu mine tot uitam. Și am făgăduit și e angajament: vom publica prima ei plachetă de versuri, foarte-foarte curând.
Ne-am despărțit într-un răstimp, cu promisiunea că ne vom întoarce devreme, să povestim, la brad, pe lâng-o ceașcă aburindă de ciocolată caldă, pe lângă daruri noi din care nu vor lipsi nici pernițele de sezon, (numa’ bune de strâns bine în brațe când te-ncearcă dorul de-ai tăi), și nici parfumurile de-alint.
E-aproape, tot mai aproape, un alt și nou Crăciun. Și vine doar o dată-n an. Dar pe oameni, cei care-și așteaptă dragii ca pe colindul din Ajun, îi putem avea aproape și-i putem auzi, și vedea, și ști în fiecare zi. Să ne fim, oameni buni, unii altora îngăduință și bucurie!
