Mărturii Arheologice (II) – Biserica Sfântul Ilie, ctitoria domnului Ștefan cel Mare și Sfânt

Săpăturile arheologice de la Biserica Sfântul Ilie sat Sfântu Ilie, com. Șcheia, jud. Suceava, au început în 2019. După desfacerea pardoselii de piatră din pronaos (provenită de la ultima reparație a bisericii, întreprinsă la începutul secolului al XX-lea, de către inginerul austriac Hugo von Rezori)[1], a fost desfăcută șapa de ciment. Plăcile de piatră provenite din pardoseală au fost numerotate, marcate și depozitate.

Sub șapa de ciment a existat un strat compact de nisip amestecat cu cărămizi arse. Această umplutură s-a păstrat pe toată suprafața pronaosului, în unele locuri fiind până la nivelul șapei de izolație (-1,70 m) de la biserica lui Ștefan cel Mare.

Biserica „Sfântul Ilie”, caseta 1. mormântul 1 și cavoul 7

 

De a -0, 10 m (de la cota 0), pe aproximativ o suprafață de 0,30 – 0,45 m față de elevație, pe toate laturile zidurilor, s-au păstrat în succesiune stratigrafică trei niveluri de șapă de la trei pavimente diferite din pronaos[2], delimitate astfel:

  1. prima șapă de ciment groasă de 0,15 cm (cota 0 -0,20 m) pe care au fost fixate lespezile de piatră de la ultimul paviment de la începutul secolului al XX-lea (reparațiile austriece); în timpul restaurării bisericii de către inginerul austriac Hugo von Rezori) au fost scoase pietrele funerare din biserică și așezate la exteriorul zidului de est, de o parte și de alta a intrării în lăcașul de cult; istoricul și slavistul Eugen Kozak, menționa la 1903: „În curtea bisericii, lângă perete se află cinci pietre funerare, destul de groase, ce se găsesc într-o stare destul de deteriorate, ce aparțin unor perioade destul de îndepărtate, abia dacă oferă vreun interes istoric”[3]. Din nefericire, nu avem informații referitoare la vechea amplasare a pietrelor în biserică (notații, fotografii etc.), astfel că identificarea celor înhumați în pronaos nu mai poate fi făcută.
  2. șapa a doua, din mortar, de la al doilea paviment din pronaos (-0,20 -0, 30 m) păstrează în câteva locuri amprente de cărămizi, ceea ce demonstrează că pardoseala a fost în această etapă din cărămizi arse; prin faptul că umplutura de nisip, amestecată cu cărămizi sparte și întregi, acoperă întreaga suprafață a încăperii pronaosului, începând de sub pardoseala făcută de austrieci, până la nivelul -1,70 m, la care a fost descoperită șapa de fundație a bisericii Ștefan cel Mare, constituie dovada că pavimentul de cărămizi a fost scos, cărămizile fiind sparte și refolosite împreună cu umplutura de nisip. Al doilea paviment de cărămizi simple poate fi atribuit reparațiilor bisericii efectuate de către mitropolitul Varlaam, între 1632-1653.
  3. șapa a treia a bisericii aparține perioadei lui Ștefan cel Mare, pe aceasta fiind fixate cu mortar cald cărămizi smălțuire, de culoare verde oliv și maro-crem (-0,30 / -0,40). În umplutura de nisip și cărămizi provenită de la reparațiile austriece, am descoperit fragmente de cărămizi cu smalț verde, care datează din secolul al XV-lea, provenind de la prima podea a bisericii.

Într-o lucrare istorică publicată la 1908, există această informație referitoare la biserică: „A servit din început ca mănăstire de călugări, iar astăzi servește ca biserică de mir. E în stare bună și are în interiorul ei pavaj de țiglă smălțuită de formă rombică”[4]. În prezent, numai în altar se păstrează pavimentul autentic din cărămizi rombice smălțuite, de la biserica ridicată de Ștefan cel Mare în 1488. În pronaos, am descoperit în umplutura din timpul austriecilor o cărămidă cubică cu smalț verde și câteva fragmente de cărămizi dreptunghiulare cu smalț, însă nici una de formă rombică; în caseta 3, cavoul 4, o cărămidă dreptunghiulară cu smalț a fost refolosită la închiderea arcuită a cavoului datat cu o monedă din aur de la Maria Tereza, la 1743. Cărămida datează din secolul al XV-lea și poate fi relaționată cu pavimentul lui Ștefan cel Mare.

Biserica „Sfântul Ilie”, pronaos,  caseta 4; urmele celor trei șape

(foto I. Mareș)

Biserica „Sfântul Ilie”, pronaos,  caseta 4. cavourile 3 și 4

(foto I. Mareș)

 

Biserica „Sfântul Ilie”, pronaos,  fragmente de piatră tombală cu inscripție; au fost descoperite în caseta 4, cavoul 3

(foto I. Mareș)

Biserica Sfântul Ilie a fost pictată după 1488. Tabloul votiv, amplasat în naos, pe pereții de vest și de est, îl înfățișează pe Ștefan cel Mare, ctitor, care închină biserica Domnului Iisus Hristos, fiind condus de Prorocul Ilie; urmează Bogdan (adolescent), un alt fiu matur (neidentificat, inscripția fiind ștearsă) și Doamna Maria[5].

 

Biserica Sfântul Ilie, tabloul votiv

(foto I. Mareș)

Tablourile votive de la Biserica Sfântul Ilie și de la Biserica Sfântul Gheorghe de la Mănăstirea Voroneț sunt diferite. Cel de la Voroneț îl redă pe Ștefan cel Mare, ctitor, urmat de o fiică, de Maria / Voichița și de Bogdan.

Biserica Sfântul Gheorghe de la Mănăstirea Voroneț, tabloul votiv

(foto I. Mareș)

 

 

În tabloul votiv de la Biserica din Pătrăuți (zidită la 1487), Ștefan cel Mare este urmat de Bogdan, de o fiică (Ana), de Maria / Voichița și de altă fiică (Maria). Alexandru era în viață[6], el era primul născut al lui Ștefan și al doamnei Evdochia de Kiev[7], cel care, potrivit cutumelor trebuia să urce pe tronul Moldovei. În tabloul votiv de la Pătrăuți, urmașul la tronul Moldovei este arătat Bogdan, și așa a fost.

 

Biserica „Înălțarea Sfintei Cruci” din Pătrăuți, tabloul votiv

(foto I. Mareș)

 

Cu toate că picturile din tabloul votiv de la Biserica Sfântul Ilie au fost distruse parțial  (fețele) și în întregime (al treilea personaj), probabil de către soldații turci, la 1538, este posibil ca al doilea personaj[8] din tabloul votiv să-l redea pe Alexandru[9]. Este o ipoteză care poate fi luată în calcul.

În timpul săpăturilor arheologice de la Biserica Sfântul Ilie au fost găsite materiale arheologice diferite. Ilustrăm câteva dintre ele.

 

Biserica Sfântul Ilie: fragmente de textile arheologice, nasturi și șnur

 provenite din săpături arheologice

(inedite; foto I. Mareș)

 

Biserica Sfântul Ilie: cărămidă pavimentară (sec. XV);

fragmente ceramice (sec. XVI)

provenite din săpături arheologice

(inedite; foto I. Mareș)

 

Biserica Sfântul Ilie: fragmente de olane

provenite din săpături arheologice

(inedite; foto I. Mareș)

[1] F. Luția, Raportul Secțiunii regionale Cernăuți pe anii 1921-1925  întocmit pe baza raportului tehnic al inginerului H. Rezori, în BCMI, XIX, 1926, p. 140.

[2] Șapele au fost sparte (distruse) atât în timpul construcției cavourilor (începând cel puțin cu anul 1595 – săpat pe o lespede de mormânt) datate în secolele XVI-XVIII, cât și în urma reparațiilor de la 1632-1653 și a celor austriece de la începutul secolului XX.

[3] Eugen Kozak, Die Inschriften aus der Bukovina, Epigraphische beitrage zur quellenkunde der Landes-und Kirhengeschite. Steischriften mit 27 Textillustrationesn, Wien, 1903, p. 128.

[4] Vladimir S. T. Mironescu, Mănăstirile și bisericile întemeiate de Ștefan cel Mare Voevod Domn al țării Moldovei (1457-1504), Societatea tipografică bucovineană, Cernăuți, 1908, p. 9.

[5] Ion I. Solcanu, Portretul lui Ștefan cel Mare în pictura epocii sale. Noi considerații, în vol. Ștefan cel Mare și Sfânt, 1504-2004. Portret în istorie, Sfânta Mănăstire Putna, Editura Mușatinii, 2003, p. 119-110.

[6] A murit la 26 iulie 1496, fiind îngropat lângă bunicul său, Alexandru cel Bun, la Mănăstirea Bistrița.

[7] Piatra ei de mormânt a fost descoperită în 1997 la Biserica Sfântul Gheorghe (Mirăuți) din Suceava; se află în prezent în colecțiile Muzeului Național al Bucovinei din Suceava (Ion Mareș, Biserica Sfântul Gheorghe (Mirăuți), prima catedrală mitropolitană a Moldovei, Editura Universității Suceava, 2009, passim.

[8] Pictura ce înfățișează acest personaj fost decupată în întregime, fiind refăcută probabil după moartea lui Bogdan III (cf. Ion I. Solcanu, op. cit., p. 120-121).

[9] Ion Mareș, Portretele domnilor Moldovei din tablouri votive (manuscris).

Întocmit,

Arheolog expert, Dr. Ion Mareș