Polonezii au prădat şi sfintele vase, ba şi moaştele Sfântului Ioan cel Nou, împreună cu mulţime de pietre scumpe şi de alte odoare de argint şi de aur le-au luat cu sine şi împreună cu ele pe însuşi mitropolitul (Dositei), care mustra în gura mare nelegiuirea ostaşilor, rugându-se de îndurare, a poruncit să-l ia cu dânşii în robie.
În anul 1685, Constantin Cantemir urcă pe tronul Moldovei. Acum este momentul în care polonii intră în Moldova, iar Cantemir trece de partea turcilor. Moldovenii şi turcii, ajutaţi de tătari, întâmpină oastea polonă la Boian. Aici are loc o aprigă bătălie în care polonii sunt înfrânţi. În anul următor, regele Ian Sobieski (1674-1696) porneşte personal un nou război împotriva turcilor, intrând în Moldova cu scopul de a-i alunga. Mergând pe Prut, în jos, spre Fălciu, oastea polonă a produs mari pagube şi s-a dedat la crunte şi numeroase jafuri. Respinşi fiind de turci, polonii părăsesc Moldova pustiită, retrăgându-se prin oraşul Iaşi. [1]
În retragerea lor, polonii au luat moaștele Sfântului Ioan cel Nou și tezaurul mitropoliei spre Zolkiew, ca răzbunare a craiului Sobieski pentru refuzul lui Constantin Cantemir de a trece de partea sa contra turcilor.
În drum spre Polonia, Sfântul Ioan face un popas în orașul Stryi din Ucraina. Când mitropolitul Dositei și oastea polonă au ajuns în acest oraș, moaștele Sfântului Ioan cel Nou au fost depuse aici cu mult fast, spre cea mai mare bucurie a locuitorilor, care își manifestau recunoștința și îi mulțumeau Sfântului Ioan că le-a ținut în viață regele și le-a apărat patria. Sfintele moaște au rămas aici vreme de 4 ani (1686-1690).
În urma stăruințelor făcute de locuitorii orașului Zolkiew din Polonia, regele Sobieski a hotărât să le ducă sfintele moaște. Astfel, s-au luat moaștele Sfântului Ioan cel Nou și s-a pornit cu pompă și splendoare regească, fiind petrecute de o mulțime de principi și domni atât din starea clericală, cât și din cea mireană, sub asistența și în prezența episcopului greco-catolic Iosif din Lemberg, a mitropolitului din Suceava (Dositei), a călugărilor Adrian, Ioan și Ilarion, precum și a unui număr foarte mare de popor. Ajunse la Zolkiew, sfintele moaște au fost depuse într-un castel al regelui Sobieski, apoi au fost mutate într-o biserică a călugărilor vasilieni.[2]
Moaștele Sfântului Ioan cel Nou au fost repatriate abia la 13 septembrie 1783. episcopul Dositei a trimis pe Ioasaf, egumenul Mănăstirii Putna şi pe arhimandritul Meletie ca să aducă moaştele în ţară. Trimişii episcopului au fost însoţiţi de la Lvov de doi comisari împărăteşti şi de două cete de husari, care să le asigure securitatea şi să preîntâmpine orice manifestare violentă a populaţiei din oraş. Ei au ajuns la mănăstirea călugărilor vasilieni în noaptea de 18/30 iunie 1733 şi după ce au arătat călugărilor împuternicirea împărătească, au încheiat protocolul de predare – primire. Peste pârâul Colacin, racla cu sfintele moaşte a fost purtat pe umeri de preoţi, trecându-l cu mare evlavie pe teritoriul Bucovinei. Aici au săvârşit litia mare şi au descărcat şaizeci de tunuri, în semn de mulţumire şi de bucurie.
După ce tot poporul s-a închinat şi a sărutat sfintele moaşte, racla sfântului a fost aşezată într-o nouă trăsură la care erau înhămaţi şase cai albi. Astfel au pornit spre Cernăuţi, în procesiune impresionantă, 204 preoţi în frunte cu episcopul însuşi. După o şedere de o noapte în satul Lupeni, în ziua de 29 iunie se ajunge la Cernăuţi. Sfintele Moaşte au fost aşezate în biserica „Sfânta Treime”, unde au rămas până în ziua de 7 septembrie 1783, ajunul sărbătorii Naşterii Maicii Domnului. Din Cernăuţi s-a pornit spre Suceava, după trei zile, convoiul cu sfintele moaşte ajungând în „Cetatea lui Ştefan”. Sicriul a fost depus în biserica „Adormirea Maicii Domnului” sau „Iţcanii Vechi”. Aici moaştele au stat cinci zile până în ajunul sărbătorii „Înălţarea Sfintei Cruci”. Pe 14 septembrie episcopul Dositei Herescu, asistat de un număr mare de arhierei şi preoţi, la care s-a adăugat mulţime de boieri şi de popor, după ce au purtat cu mare fast sfintele moaşte prin tot oraşul, le-au aşezat cu adâncă evlavie în biserica mitropoliei. Cu acest prilej, Sfântul Ioan cel Nou a fost declarat patron al Bucovinei.[3]
Pentru a feri sfintele moaşte ale Sfântului Ioan cel Nou de flăcările Primului Război Mondial (1914-1918) şi de profanare, prin ordinul nr. 353 din 23 septembrie 1914, guvernul austriac a dispus ca moaştele sfântului ocrotitor şi patron al Mitropoliei Bucovinei să fie evacuate şi transportate la Viena. Din toamna anului 1914 şi până la 25 iulie 1918 sfintele moaşte au fost aşezate în Capela ortodoxă română din Viena, situată pe strada Löwelsttrasse 8, timp în care s-au bucurat de mare cinste şi preţuire din partea membrilor coloniei române, dar şi din partea autorităţilor de stat. La 27 iulie 1918, după terminarea războiului, s-a aprobat readucerea moaştelor Sfântului Ioan la Suceava.[4]
Sicriul cu sfintele moaşte a fost aşezat într-un vagon de poştă, adaptat anume pentru acest scop, însoţit de o gardă militară de onoare şi de comisarul A. Voinţchi. După o călătorie neîntreruptă, sâmbătă 27 iulie 1918, orele zece, a ajuns la graniţă, unde a fost întâmpinat de vicarul Ipolit Vorobchievici şi de reprezentantul guvernului ţării, A. Patac, care l-au însoţit până la Cernăuţi, unde aştepta o mare mulţime de credincioşi. În drum spre Suceava, în gara din Milişăuţi, mulţi credincioşi din satele vecine, împreună cu preoţii Ursachi din Româneşti şi Berariu din Dănila, au adus omagiul lor sfintelor moaşte. În gara Iţcani, numeroşi credincioşi din oraş şi din satele vecine, cu toţii purtând flori în mâini şi fior în suflet, aşteptau sosirea sfintelor moaşte. Erau de faţă reprezentanţii prefecturii, Nichitovici, reprezentantul oraşului Suceava, consilierul guvernamental, Gribovschi, deputatul dietal dr. Eusebie Popovici, primarul comunităţii Iţcani, mulţi intelectuali.[5]
Sicriul cu sfintele moaşte a fost aşezat sub baldachinul frumos împodobit cu flori. S-a săvârşit sfinţirea apei, iar predica festivă a fost ţinută de strălucitul orator, preotul profesor O. de Tarangul. După înconjurarea bisericii, lada în care se afla sicriul a fost desfăcută înaintea reprezentanţilor prefecturii şi ai mănăstirii, iar apoi sicriul a fost aşezat în frumosul sarcofag de argint, la locul său de odihnă seculară, în timp ce corul teologilor înălţa cântări de mulţumire. Readucerea moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Viena la Suceava, s-a constituit într-un eveniment rarisim, ale cărui conotaţii duhovniceşti şi patriotice sunt greu de exprimat după trecerea atâţior ani. Oricum, la realizarea acestei atmosfere înălţătoare, o contribuţie deosebită a avut şi corul reuniunii muzicale „Ciprian Porumbescu”, din Suceava.[6]
[1] Pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Editura IBMBOR, vol. II, Bucureşti, 1992, p. 104.
[2] Simeon Florea Marian, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, schiță istorică, Tipografia Carol Gobl, București, 1985, pp. 98-99.
[3] Simeon Florea Marian, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, schiță istorică, Tipografia Carol Gobl, București, 1985, pp. 116-119.
[4] Pr. Mihai Boca, „Moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava”, în Almanahul parohiei ortodoxe române din Viena, Viena, 1971, pp. 73-74.
[5] Credinciosul, „Readucerea moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Viena la Suceava”, în Viaţa Nouă, nr. 10, p. 3.
[6] Victor Morariu şi Ştefan Pavelescu, Istoricul reuniunii muzicale dramatice „Ciprian Porumbescu” din Suceava (1903-1938), Suceava, 1930, p. 63.