Cercurile pastoral-misionare din Protopopiatul Rădăuți – octombrie 2021

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, sub îndrumarea sectorului de Misiune pastorală și actualitate creștină al Centrului eparhial – Suceava, coordonat de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, în toate protopopiatele eparhiei s-au desfășurat, cu respectarea tuturor măsurilor sanitare, în luna octombrie întâlniri ale cercurilor pastorale.

Cercul Pastoral Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți

Întâlnirea clericilor din Cercul Pastoral Misionar, așezat sub patronajul Sfântului Ierarh Leontie de la Rădăuți, s-a desfășurat luni, 18 octombrie, la Parohia nou-înființată Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (cimitir) din Rădăuți, păstorită de către părintele Babula Dumitru Mureș. Ședința a fost precedată de oficierea Acatistului Sfântului Apostol și Evanghelist Luca, sub protia coordonatorului de cerc – părintele Prelipcean Nelu-Angel.

După săvârșirea slujbei, a urmat meditația cu titlul: „Pastorația credincioșilor reveniți din diaspora. Elemente pozitive și dileme”, care a fost susținută de către părintele paroh Dumitru Babula, fost slujitor în Episcopia Ortodoxă Română a Italiei.

Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:

Credincioșii reveniți din străinătate se întorc cu anumite specificități care țin de locul de unde se întorc, de timpul cât au petrecut departe de țară și de biserica parohiei din care au făcut parte. Pentru a putea păstori această categorie de credincioși, cred că ar fi de folos să înțelegem, măcar puțin, realitățile pe care le trăiește un român plecat la muncă în străinătate: învățarea limbii, găsirea unui loc de muncă, îmbolnăvirea, pierderea locului de muncă, presiuni din partea șefilor, etc. „Toate acestea își pun amprenta pe sufletul credincioșilor întorși din diaspora. Singurul ajutor în rezolvarea problemelor de tot felul este Dumnezeu – pentru cei ce L-au descoperit. Se poate observa faptul că cei care au trăit în străinătate sunt mai sensibili, relația lor cu Dumnezeu are mai multă profunzime, probabil datorită necazurilor și umilințelor pe care le-au suferit departe de țară și de cei dragi. Mai mult decât atât, spun din proprie experiență, în străinătate suntem tratați ca străini și când ne întoarcem acasă, frații români din țară tot ca străini ne tratează. Datorită acestor realități și a multor altora ca acestea, cred că pastorația celor întorși din diaspora trebuie făcută cu multă delicatețe”, a subliniat părintele Dumitru.

Au urmat discuții pe marginea temei și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:

Printre elementele pozitive în rândul celor care se întorc din diaspora, în special cei din Italia și din Anglia, este creșterea apetitului pentru Sfânta Împărtășanie. Mulți români ortodocși din Episcopia Italiei au început să se împărtășească mai des decât numai o data sau de două ori pe an, ba unii dintre ei se împărtășesc mai des decât numai în cele patru posturi.
Este foarte important faptul că românii întorși din străinătate au rămas ortodocși. Atât catolicii cât și sectarii profită de momentele dificile din viața emigranților pentru a-i atrage la cultul lor însă parohiile românești din diaspora se străduiesc să dea o soluție acestei probleme organizând tabere, excursii și alte activități la biserică pentru a-i motiva pe copiii românilor ortodocși și pe cei din familia lor să nu frecventeze oratoriile catolice sau să ia parte la dicuții pe teme religioase cu iehoviștii.
În cazul familiilor dezmembrate din diferite motive, cei mai loviți sunt copiii. Această categorie de credincioși necesită o pastorație mai delicată, mai ales când devine o problemă socială. De aceea metodele de pastorație a acestei categorii de credincioși sunt foarte bogate, pornind de la ajutorul material, mobilizarea comunității, Spovedanie, Împărtășanie, consiliere, susținere morală, rugăciune, bunătate, și altele.

În continuare, părintele protoiereu Ionel Constantin Maloș l-a felicitat pe părintele Dumitru pentru slujirea misionară pe care a desfășurat-o în Italia vreme de 16 ani, subliniind pregătirea teologică, voluntariatul, cateheza, râvna și tactul pastoral de care acesta a dat dovadă și care pot fi un repere pentru fiecare slujitor al Sfântului Altar. La final, părintele misionar protopopesc Ilie Molea a mulţumit părintelui paroh pentru organizarea cercului pastoral și celorlalți preoți pentru participare.

Cercul Pastoral Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul

În data de 31 Octombrie 2021, la Parohia Izvorul Tămăduirii din comuna Horodnic de Sus, păstorită de către părintele Vatamaniuc Grigore-Florin din Protopopiatul Rădăuți, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 4, așezat sub patronajul Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul, coordonat de părintele Traian Molea.

Întâlnirea a debutat cu oficierea Tainei Sfântului Maslu apoi a urmat meditația intitulată „Pastorația în contextul desacralizării actuale” și a fost susținută de către părintele Grigore-Florin Vatamaniuc.

Din cuprinsul referatului, cităm următoarele aspecte: Trăim cu toții vremuri grele. Bogați sau săraci, tineri sau bătrâni, sănătoși sau bolnavi. Credincioși sau necredincioși. Toți suntem afectați de ceea ce se întâmplă în lume și mai ales în țară. Vremuri grele care au adus provocări fără precedent. „Pentru unii pare un soi de repetiție generală înainte de vremurile de pe urmă”^[1]. De la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, omenirea „nu a mai cunoscut așa tulburare, chiar dacă răzleț au mai fost conflicte militare, răsturnări sau pseudo-răsturnări de regimuri politice, epidemii, catastrofe naturale”^[2]. În plus, pandemia Covid-19 „nu este un uragan care vine, distruge și pleacă, ci o molimă cu care va trebui să ne obișnuim de acum încolo, cel puțin sezonier. La fel și restricțiile impuse de autorități”^[3].

Epidemia covid-19 a trezit din amorțeală secularizarea^[4]. Atunci când se dorește punerea în discuție a secularizării, „prima dificultate care apare este aceea că fiecare cititor interpretează în felul său termenul. Aria semantică a secularizării acoperă multiple fenomene: declinul practicii religioase în ansamblu, dispariția referințelor religioase din activitățile cotidiene, pierderea influenței Bisericii asupra instituțiilor publice și culturale.”^[5] Secularizarea atacă puterea, capacitatea sacramentală a Bisericii și încearcă să se infiltreze și să o surpe din interior. Secularizarea reprezintă fenomenul de desacralizare a lumii ca urmare a tendinței de a aduce sacrul sub autoritatea profanului.

Vedem cum Biserica și oamenii săi sunt atacați din toate părțile. Se duce o luptă de decredibilizare a Bisericii și de relativizare a mesajului ei. „Organizațiile și organismele seculare neagă rolul Bisericii în societate și țin cu orice preț să o izoleze de spațiul public, să provoace și să discrediteze prin orice mijloace pe cei care sunt implicați în viața și misiunea Bisericii, atât pe clerici, cât și pe credincioși”^[6], a mai notat părintele Vatamaniuc.

În loc de concluziile lucrării foarte bine documentată și cu un aparat critic consistent, autorul încearcă și reușește să dea răspuns, folosindu-se de unele remarci preluate de la Dragoș Ursu și Răzvan Bucuroiu, la următoarele două întrebări: „Să fie oare pandemia coronavirus o pedagogie de care am avut nevoie acum noi, toți? Ce i se cere preotului acum?” Întâi de toate, preotul secolului XXI, la fel ca în ultimele 20 de veacuri, trebuie să creadă în Dumnezeu. „O remarcă tautologică, ce frizează absurdul, dar în lipsa căreia slujitorul altarului devine un actor amator într-o piesă cu valență fantastico-istorică, un funcționar cu o fișă a postului neclară, un psiholog neacreditat sau, mai grav, un farseur propriu-zis. Toate celelalte avataruri ale slujirii preoțești, empatia psihologului, capacitatea administrativă a organizatorului, talentul oratorului, cunoașterea intelectualului, devin un make-up profesional în lipsa credinței, un machiaj teologic care acoperă impostura. Laicii, oameni ai Bisericii, sau doar aflați în căutarea unui sens, se hrănesc în drumul lor duhovnicesc cu credința preotului. Aceasta reprezintă și darul propriu pe care slujitorul altarului îl împărtășește celor pe care îi slujește.”^[7]

„Nu mai putem sta cu mâinile în sân, indignându-ne de laicizarea accelerată a omului, de descreștinarea societății, de dezinteresul crescut față de cele sfinte, de erodarea credibilității clericale, ci trebuie să coborâm în arenă cu tot arsenalul teoretic și practic din dotare: cuvânt, faptă, slujbă și … minuni. Da, ați citit bine: minuni! Dumnezeu face minuni, ele sunt semne vizibile pentru oricine, și El face minuni prin slujitorii Săi. La treabă, deci, să chemăm numele Lui cu adevărat (nu prin rutinizarea harului), cu smerenie (nu cu masca falsei umilințe), cu ardoare (nu cu descrierea obligatorie din fișa postului), în tot ceasul (nu doar în orele de program). Dacă noi credem că Hristos a înviat din morți, atunci trebuie să credem și că putem face orice legat de șansele de a schimba lumea. Se poate! În pofida oricărei concurențe a tehnologiei, a schimbărilor de moravuri și a demotivării generale. «Îndrăzniți! Eu am biruit lumea!» (Ioan 16, 33)”^[8].

Discuțiile au fost dirijate de către părintele protoiereu Ionel-Constantin Maloș, secondat de coordonatorul cercului pastoral și de misionarii protopopești. Pe marginea temei discutate, s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:

Prezent și disponibil, preotul ortodox al mileniului III trebuie să fie degrabă ajutător al semenului aflat în urgență sufletească. „Să fie cel care ascultă într-o lume în care nimeni nu mai aude pe nimeni. Să aibă o grabă mângâietoare. Să fie preotul luminos care îl pune pe celălalt înaintea sa”^[9].
Vremurile de suferință și de derută prin care trecem ne obligă să conștientizăm că nu avem nevoie doar de o sănătate a trupului, ci și de una a minții, a logicii, a rațiunii și, mai ales, a sufletului din noi. Traversăm zile care ne obligă la reflecție, la atenție, la trezvie. „Mai presus decât sănătatea este condiția umană însăși, este demnitatea și libertatea, este Dumnezeu”^[10].
Biserica de mâine trebuie să fie cea a solidarităților reale. Parohiile sunt chemate să devină cu adevărat comunități de credincioși, de oameni care se cunosc și vor să caute împreună sensul vieții călăuziți de slujitorul Domnului cu râvnă de apostol. Cine poate restaura dragostea în accepțiunea Sfântului Apostol Pavel („Epistola întâi către Corinteni”) pentru o comunitate oricât de mică, „Apostol poate fi numit, căci de Apostoli vor avea nevoie vremurile viitoare…”^[11] Un număr oarecare de persoane care se trezesc la credință pot transforma destinul unei comunități.

În încheiere, părintele misionar protopopesc Ilie Molea a mulţumit părintelui paroh pentru organizarea cercului pastoral, încununat cu discursul documentat, precum și celorlalți preoți pentru participare.

Cercul Pastoral Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul

Preoții din Cercul Pastoral Misionar nr. 2, așezat sub patronajul Sfântului Cuvios Ioan Iacob Hozevitul, coordonat de părintele Lupăștean – Barfă Bogdan, s-au reunit joi, 28 octombrie, la Parohia Nașterea Maicii Domnului din satul Iacobești, comuna Grănicești, păstorită de către părintele Joltea Ifrim din Protopopiatul Rădăuți.

Ca de fiecare dată, înainte de prezentarea referatului, părinții au citit câte un condac și un icos din Acatistul rânduit dinainte, al Maicii Domnului – „Bucuria tuturor celor necăjiți”, care a fost săvârșit în biserica parohială, iar meditația intitulată „Pastorația credincioșilor reveniți din diaspora. Elemente pozitive și dileme” a fost susținută de către părintele paroh Ifrim Joltea.

Din cuprinsul prelegerii cităm următoarele aspecte: Chestiunea „diasporei”^[12] este importantă astăzi pentru fiecare dintre noi. Datorită amplorii emigrației recente a credincioșilor creștin-ortodocși români, aproape toți cunoaștem persoane mai apropiate sau mai îndepărtate care trăiesc acum în afara României, în țări care nu sunt tradițional ortodoxe. Dar ea este importantă și pentru Biserică în ansamblul ei deoarece, pe de o parte, ridică problema păstrării identității de credință și neam într-un mediu eterodox, social, politic și cultural diferit de cel din țara de origine, multicultural, iar, pe de altă parte, constituie o probă concretă a capacității dinamice de trăire și mărturisire a credinței ortodoxe în context misionar specific. De aceea, Biserica Ortodoxă Română a intensificat semnificativ în ultimii ani misiunea, sprijinul și responsabilitatea pastorală față de credincioșii ortodocși români din diaspora^[13]. De la mai puțin de 20 de parohii, înainte de 1989, Patriarhia Română numără astăzi în diaspora 8 eparhii și peste 1.000 de comunități ortodoxe (parohii, filii și misiuni). Ea dezvoltă astăzi, cel puțin în Europa, cea mai dinamică misiune eclezială dintre toate Bisericile ortodoxe surori (5 eparhii, 1.000 de parohii, filii și misiuni, 35 de mănăstiri și schituri).

„Majoritatea celor care au părăsit România din motive economice sau profesionale și s-au stabilit în alte țări sunt imigranți de primă generație, cu nevoi specifice, sunt credincioși români care se luptă cu un dublu proces: pe de o parte, de stabilire, de așezare într-o țară nouă și, pe de altă parte, de păstrare a legăturii foarte strânse cu țara lor de origine. Pentru ei, misiunea și pastorația Bisericii noastre vizează în special păstrarea, cultivarea și transmiterea credinței creștin-ortodoxe în formă românească. Cu alte cuvinte, o organizare care să permită credincioșilor români practicarea ortodoxiei într-un cadru familiar, dublată de altoirea lor firească în alte soluri socio-culturale. Această misiune a fost asumată și împlinită firesc de majoritatea comunităților ortodoxe românești, având în vedere faptul că majoritatea slujitorilor din comunitățile românești s-au format în România, fiind ei înșiși imigranți de primă generație. Plecarea românilor în diaspora naşte şi o serie de probleme cum ar fi creşterea ratei divorţurilor, infidelităţile dintre soţi sau creşterea numărului de copii abandonaţi ori lăsaţi în grija rudelor. Biserica Ortodoxă Română combate aceste fenomene prin slujbe, cateheze, programe liturgice care să răspundă concret nevoilor pastorale ale credincioşilor, prin vizite pastorale, prin şcolile duminicale pentru copiii migranţilor şi prin intensificarea vieţii liturgice”, a concluzionat părintele Ifrim.

Au urmat discuții pe marginea temei discutate și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa de lucru din 25/26 februarie 2009, a stabilit ca zi cu însemnătate deosebită „Duminica migranţilor români”, în prima duminică după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, când mulţi dintre românii aflaţi la muncă sau studii în străinătate se întorc acasă. În această duminică se are în vedere, pe lângă mângâierea celor rămaşi acasă, întărirea conştiinţei de români drept-credincioşi a celor plecaţi în străinătate.
Biserica manifestă o grijă pastorală deosebită pentru educarea în valorile ortodoxiei a generațiilor următoare, mai ales în context eterodox. Atenția aceasta specială față de copii și tineri a făcut ca mijloacele de misiune focalizate pe această categorie de credincioși să fie accentuate și multiplicate. Școlile parohiale, asociațiile de tineri ortodocși, taberele, conferințele, activitățile culturale și sportive sau recreative sunt o normalitate pentru aproape fiecare parohie și eparhie atât în Occident cât și în țară.
Mărturia creştinească şi românească a celor care lucrează sau studiază în străinătate este deosebit de importantă pentru propovăduirea Evangheliei lui Hristos şi imaginii pe care ţara noastră o are în plan internaţional.

În încheiere, părintele misionar protopopesc Ilie Molea a adus mulțumiri și aprecieri verbale părintelui Joltea Ifrim pentru găzduirea evenimentului, totodată mulțumind și celorlalți preoți pentru participare.

Cercul Pastoral Sfântul Ierarh Petru Movilă

În data de 19 octombrie 2021, la Parohia Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din satul Băncești, comuna Mușenița, păstorită de către părintele Puiuleț Dorin din Protopopiatul Rădăuți, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 3, așezat sub patronajul Sfântului Ierarh Petru Movilă – Mitropolitul Kievului, coordonat de părintele Cosmin Cucu.

După săvârșirea Acatistului Maicii Domnului Pantanassa, a urmat meditația cu titlul: „Sfârșit creștinesc versus eutanasie”, care a fost susținută de către părintele Dorin Puiuleț de la parohia sus-menționată. În prelegerea sa, autorul a vorbit despre

Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte: În Slujbele Bisericii noastre străbune, găsim la anumite ectenii, cererea către Dumnezeu a unui „sfârșit creștinesc vieții noastre, fără durere, neînfruntat în pace”. Ce înseamnă această cerere? Este un fel de plănuire creștinească a unui bun sfârșit al vieții și cuprinde mai multe dorințe ale fiecărui om, legate de sfârșitul vieții sale: să nu aibă parte de suferință trupească, să fie într-o pace sufletească si trupească și o moarte nerușinoasă, vrednică de orice om. După această primă parte a ecteniei urmează si cererea cea mai importantă pentru un creștin care se pregătește pentru veșnicie în Dumnezeu: ,,și răspuns bun la înfricoșătoarea judecată a lui Hristos, să cerem,” de unde răzbate profund sensul vieții noastre pământești. Această ectenie arată totodată dorința unui sfârșit fără durere, în pace nutrită de toți oamenii, nu numai de creștini, adică a avea o moarte bună, însă împlinită în mai multe chipuri, potrivit fiecăruia după modul de înțelegere și de trăire în această viață și cum percepe fiecare o moarte bună.

Etimologic, cuvintele ,,moarte bună” echivalează cu ,,eutanasie” adică în limba greacă „eu” – bună și „thanatos” – moarte. Astăzi nu mai putem atribui eutanasiei expresia ,,moarte bună” ci mai degrabă ,,moarte provocată”, voită si dirijată, asistată direct sau indirect de corpul medical. Mai este numită astăzi si ,,moarte demnă”, prin care se exprimă dorința de a scăpa de degradarea fizică și psihică produsă de bătrânețe sau anumite maladii, scutindu-i pe cei apropiați de anumite greutăți și nu are un înțeles duhovnicesc.

Eutanasia modernă ridică o mare problemă de etică fundamentală atât în ceea ce privește persoana în cauză, cât și în raport cu persoanele care intervin în acest proces, medicii. Persoana în cauză sau pacientul alege această cale din spaima sau frica de suferință si de a scăpa de eventualele chinuri ale bolii și bătrâneții, când poți deveni cu adevărat neputincios, care oricum duc la moarte si medicul care efectiv pune capăt vieții în mod artificial, încălcând atât jurământul care îl obligă la apărarea cu orice preț a vieții cât și a menirii lui în lume.

Printre altele, părintele Dorin Puiuleț a mai menționat: „Pentru creștin e foarte important modul cum trece din viața aceasta, în cea veșnică, dacă este conștient de momentul apropierii și a înfruntării ei. O minunată rugăciune de dimineață spune așa: ,,Prelungește-mi viața până voi aduce Ție roade de pocăință adevărată, să nu mă iei la jumătatea zilelor mele, nici în ceasul întunecării mele”. În concluzie, moartea nu este un rău absolut, care trebuie amânat cu orice preț, cum nici viața trupească, biologică nu este un bine absolut, în schimb moartea spirituală este răul absolut de care trebuie să ne ferim și să depunem efort aici pe pământ pentru dobândirea vieții veșnice: ,,Nu e rău să mori, rău e să mori rău…” zice Sfântul Ioan Gură de Aur. Așadar sfârșitul pentru un creștin este crucial și depinde de starea spirituală a lui, locul în veșnicie deoarece răgazul de dinaintea morții e timp de pocăință, de împăcare cu Dumnezeu și cu semenii, timp de rugăciune fierbinte și de alipire de Dumnezeu”.

Au urmat discuții pe marginea temei și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care amintim:

Sinuciderea nu este eutanasie ci este un păcat mare. Viața omului este darul lui Dumnezeu. Sfârșitul ei îl hotărăște Dumnezeu nu omul, atunci când omul ajunge la deplina maturitate duhovnicească, după credința și lucrarea omului. Cel care își pune capăt zilelor se află într-o stare de mare singurătate, de părăsire, de închidere în sine, lumea lui este foarte îngustă și adesea răsturnată, de aceea ieșirea din ea e foarte anevoioasă; de aceea are nevoie de ajutorul celorlalți pentru a-i schimba această percepție de moment, care pentru el e unul hotărâtor în schimbarea stării lui. E de ajuns o privire, un zâmbet, o vorbă bună, multă încurajare pentru ca omul deznădăjduit de lângă noi să vadă că nu e singur și să iasă din ungherul întunecat și rece.
Eutanasia este o „moarte asistată” sau „sinucidere asistată medical”. Ea e asociată cel mai des cu o boală efectivă, chinuitoare, care poate atrage un handicap și bineînțeles dureroasă atât fizic cât și psihic. Atât Sfânta Scriptură cât și Sfânta Tradiție prin vocea Sfinților Părinți condamnă eutanasia, chiar dacă ea e săvârșită de o terță persoană. Biserica Ortodoxă, ca și cea Catolică, interzic cu desăvârșire eutanasia, indiferent de forma pe care o are aceasta. Protestanții si neoprotestanții sunt împărțiți în abordarea problemei, pentru aceea nici nu îi luăm în discuție. Putem aminti că și religia iudaică și cea islamică exclud și ele orice formă de eutanasie, de aceea acest demers este unul antireligios în profunzime.
Biserica se implică cu toată dăruirea în ajutorarea celor aflați în suferință, mai ales prin mijloacele specifice: rugăciuni, Sfintele Taine, Sfânta Împărtășanie, Sfântul Maslu, care îl unesc pe creștin cu Hristos, primind putere de a depăși prin harul sfânt momentele critice ale suferinței. Pe lângă acestea, Biserica are și numeroase așezăminte medicale și social-filantropice, cu oameni bine pregătiți care oferă asistență constantă și afectuoasă celor suferinzi.

Părintele misionar protopopesc Ilie Molea, în încheiere, a mulţumit părintelui paroh pentru organizarea cercului pastoral și celorlalți preoți pentru participare.

Cercul Pastoral Sfântul Voievod Ștefan cel Mare

-zona Vicov-Straja-Ulma-

În data de 21 octombrie 2021, la Parohia Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din comuna Gălănești, păstorită de către părintele Ioan Moroșan din Protopopiatul Rădăuți, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 5, așezat sub patronajul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, coordonat de către părintele Mihalescu Florin.

După săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, a urmat meditația cu titlul: „Pastorația credincioșilor reveniți din diaspora. Elemente pozitive și dileme”, care a fost susținută de către părintele Hojbotă Cristel, paroh al parohiei Adormirea Maicii Domnului din comuna Bilca.

Din cuprinsul prezentării, cităm următoarele aspecte:

„Pastorala este știința care stabilește normele și regulile după care trebuie să se orienteze preotul în lucrarea lui de îndrumator al credincioșilor spre scopul suprem al vieții, Împărăția cerurilor Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și drepatatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă (Matei 6, 33). Pastorala și preoția este o lucrare de îndrumare, de sfătuire și de luminare a credincioșilor; lucrare mereu disponibilă adaptărilor și îmbogățirilor prin experiența și ineditul vieții. Călăuzirea pastorală se face sub nemijlocita îndrumare a Duhului Sfânt Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul (Ioan 16, 13), și ține cont de circumstanțele specifice locului și timpului.

Libertatea de mișcare de după 1989 a fovorizat migrația unor credicioși ai Bisericii chiar în țări neortodoxe. Aceștia au lăsat locuri, oameni dragi și cu toate că s-au îndepărtat, tot patria rămâne referința centrală prin direcționarea resurselor economice către țara de origine, spre a realiza un trai decent.

Migrația a avut și un efect pozitiv deoarece i-a făcut pe unii mai religioși, mai apropiați de Hristos si Biserică, de sărbători, fiind de altfel doritori și mărturisitori de românesc, care au preferat să sărbătorească în limba maternă și în conformitate cu tradițiile de origine.

Revenirea celor din diaspora este un fenomen ce trebuie tratat de Biserică și de slujitorii ei cu maximă seriozitate. Românii noștri credincioși se vor a fi și trebuie încadrați în mediul și spiritualitatea de acasă, unde să-și manifeste credința în Dumnezeu prin Biserică. De fapt românii, deși trăiau acolo, au menținut legătura cu parohia-mamă, iubind Sfânta Biserică și implicându-se în sprijinirea lucrărilor prin donații individuale.

Cum Biserica ne ține în picioare și nu ne lasă să ne pierdem, prin slujitori, sunt ajutați ca fiecare să se regăsească într-o atmosferă de frățietate cu cei de acasă. O pastorație bună presupune cunoașterea reciprocă, între păstor și păstoriți, aceasta realizându-se prin necesitatea dialogului cu ei. Astfel, se poate cunoaște adâncurile fiecăruia, frământările ce le au și altfel se va ști să se tămăduiască orice rană. În Pateric se afirmă că: Cu un cuvânt poți să dobândești pe fratele tău și iarași cu un cuvânt poți să îl pierzi pentru totdeauna, iar Apostolul Pavel, la 1 Corinteni 9, 22, mărturisește că Tuturor toate m-am făcut, ca, în orice chip, să mântuiesc pe unii.

Pastorația credincioșilor revenți din diaspora se realizează și în scaunul spovedaniei, unde se ia pulsul religiozității adevărate. În felul acesta se poate căpăta încrederea lor în preotul parohiei și, de asemenea, prilej pentru preot să se arate a fi cu adevărat marele prieten al lor, omul de toată nădejdea pentru oricare dintre ei. Unitatea unei parohii rezultă și din aceea că enoriașii depind duhovnicește de preotul parohiei”, a subliniat părintele Cristel Hojbotă.

Au urmat discuții pe marginea temei discutate și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:

Iubirea te va învăța cum să te porți cu fiecare om, cum să-i vorbești și ce anume să-i grăiești, ca să răspunzi frământărilor și îndoielilor lor – Pr. Ioan Buga;
Răspunsurile la toate dilemele credincioșilor se găsesc în Sfânta Scriptură și în Învățătura de credința ortodoxă. La timpul oportun, preotul scoate răspunsuri potrivite situației, de aceea el trebuie să fie un bun cunoscător al acestora.
Atenția cuvenită Spovedaniei și Împărtășaniei în pastorația credincioșilor reveniți din diaspora.

La finalul ședinței, părintele misionar protopopesc Ilie Molea, a stabilit de comun acord cu cei prezenți data și locația următoarei întruniri a cercului, încheind cu mulţumirea adresată părintelui paroh pentru organizare, părintelui conferențiar pentru susținerea referatului, precum și celorlalți preoți pentru participare.

__________________________________

[1] Constantin Sturzu, „Jurnal în vreme de coronavirus” – în vol. Lumea în stare de pandemie – răspunsuri teologice la situații actuale, Ed. Doxologia, Iași, 2021, p. 131-132.

[2] Mihail Daniliuc, „Stăm acasă cu Dumnezeu” – în vol. Lumea în stare de pandemie – răspunsuri teologice la situații actuale, Ed. Doxologia, Iași, 2021, p. 64.

[3] Ioan Moga, „Primejdia mărturisirii, între Euharistie și pandemie” – în vol. Lumea în stare de pandemie – răspunsuri teologice la situații actuale, Ed. Doxologia, Iași, 2021, p. 125.

[4] Petre Guran, „Ariergarda euharistică” – în vol. Lumea în stare de pandemie – răspunsuri teologice la situații actuale, Ed. Doxologia, Iași, 2021, p. 119.

[5] Mirel Bănică, „Religia în fapt – studii, schițe și momente”, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2011, p. 170.

[6] Nicolae Stan, „Secularizarea și consecințele sale în viața societății și a Bisericii: o abordare din perspectiva teologiei și a spiritualității ortodoxe” – în vol. Misiunea Bisericii Ortodoxe în contextul actual, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 2016, p. 82.

[7] Dragoș Ursu, „Într-ale teologiei e mai ușor să faci un portret decât un selfie”, în vol. Preotul ortodox în veacul XXI, ed. Lumea Credinței, București, 2019, p. 150.

[8] Răzvan Bucuroiu, „Viitorul: chiromanție, profeție, anticipație” – în vol. Biserica Ortodoxă și provocările viitorului, Ed. Reîntregirea, Alba-Iulia, 2020, p. 124-125.

[9] Cristina Andrei, „Un preot de pateric urban”, în vol. Preotul ortodox în veacul XXI, ed. Lumea Credinței, București, 2019, p. 31.

[10] Răzvan Bucuroiu, „COVID-19: pandemie, infodemie, zavistie” – în vol. Lumea în stare de pandemie – răspunsuri teologice la situații actuale, Ed. Doxologia, Iași, 2021, p. 63.

[11] Monica Șerbănescu, „…Pe mine mă-ntrebați?” – în vol. Preotul ortodox în veacul XXI, ed. Lumea Credinței, București, 2019, p. 138.

[12] În general, se folosește această expresie de „diaspora ortodoxă” pentru a denumi populațiile minoritare de creștini ortodocși care trăiesc în afara granițelor țărilor sau teritoriilor tradițional ortodoxe. Unii contestă folosirea termenului ca realitate creștin-ortodoxă prezentă în afara unei Biserici de origine. Scopul prezentării de faţă nu include tratarea acestei chestiuni iar termenul de „diaspora” va fi utilizat doar ca un simplu concept descriptiv. Pentru o critică ecleziologică a acestui concept aplicat creștinilor ortodocși expatriați, vezi Maria Hammerli, „Orthodox diaspora? a sociological and Theological problematisation of a stock phrase”, în International Journal for the Study of the Christian Church, 10 (2-3), 2010, pp. 97–115.

[13] Prin expresia „diaspora română” s-ar înţelege, după unii, întreaga populație a românilor din afara României: români autohtoni care locuiesc astăzi în statele vecine, în special în Republica Moldova, Ucraina, Serbia, Ungaria, Bulgaria, iar, după alții, doar cetățenii români care au plecat din voință proprie din România. Noi vom urmări această din urmă categorizare, distingând „diaspora” propriu-zisă de comunitățile de români ortodocși din jurul granițelor actuale ale României.

A consemnat,

Arhidiacon Misionar Protopopesc

George Mironescu