Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, sub îndrumarea sectorului de Misiune pastorală și actualitate creștină al Centrului eparhial – Suceava, coordonat de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, în toate protopopiatele eparhiei s-au desfășurat, cu respectarea tuturor măsurilor sanitare, în luna octombrie întâlniri ale cercurilor pastorale.
CERCUL PASTORAL NR. 1
„Sfântul Ambrozie al Milanului”
În data de 29. 10. 2021, la parohia „Sf. Mucenici Zenovie și Zenovia” – Țarna Mare, păstorită de către părintele Liviu-Ștefan Panțiru, din Protopopiatul Falticeni a avut loc, întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr 1, așezat sub patronajul Sfântului Ambrozie al Milanului, coordonat de Părintele Daniel Cojocaru.
După săvârșirea Vecerniei unită cu Litia a urmat meditația cu titlul: „Sfânta Spovedanie – mijloc de sporire a religiozității tinerilor”, care a fost susținută de către părintele Liviu-Ștefan Panțiru de la parohia „Sf. Mucenici Zenovie și Zenovia” – Țarna Mare.
Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:
„Viața duhovnicească începe cu duhovnicul. Duhovnicul este părintele care adună pe cei risipiţi, care ridică pe cei căzuţi şi care aduce vindecare celor care sunt răniţi de păcate. Fără duhovnic noi nu ne putem mântui, oricât am fi de virtuoşi, iar cu ajutorul lui, oricât am fi de păcătoşi, noi ne putem îndrepta. Dacă păcatul ne desparte de Dumnezeu, pocăinţa ne întoarce spre Dumnezeu şi Sfânta Împărtăşanie ne uneşte cu Dumnezeu – Fiul, care S-a făcut om din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor. Spovedania și dezlegarea, dar mai ales harul pe care îl primim de la Dumnezeu prin duhovnic, harul de a lupta împotriva răului din noi, ni se dau printr-un om, harul tămăduitor, harul lucrător”.
Au urmat apoi discuții pe marginea temei discutate și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, din care reținem:
- Rolul și atribuțiile duhovnicului în viața fiilor duhovnicești;
- Mărturisirea cât mai deasă aduce sănătate sufletului dar și trupului;
- Despre canonul ce îl primim la Sf. Spovedanie, scopul și necesitatea acestuia;
În încheiere, părintele misionar protopopesc Apăvăloaie Mihai Gelu, a mulţumit părintelui paroh pentru organizarea cercului pastoral și celorlalți preoți pentru participare.
RAPORT CERC PASTORAL NR. 2
„Sfântul Ierarh Dosoftei”
În data de 31. 10. 2021 la parohia ,,Sf. M. Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, Probota, păstorită de către părintele Neculai Romilă din Protopopiatul Fălticeni, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr 2, așezat sub patronajul Sfântului Ierarh Dosoftei, coordonat de părintele Cezar-Gorun Nesvadba.
După săvârșirea Acatistului Sfântului Ilie a urmat meditația cu titlul: „Preoții tineri învățând de la preoții bătrâni”, care a fost susținută de către părintele Neculai Romilă de la parohia ,,Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir” – Probota.
Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:
„Preoții cu experiență nu trebuie să se grăbească în a da sfaturi celor tineri, ci mai degrabă să urmeze dictonul Mântuitorului Hristos, rostit în fața ucenicilor: „Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, așa încât să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.” (Matei 5, 16) Iar tinerii să culeagă toate roadele cele bune ale slujirii preoților încărunțiți, să le urmeze exemplul gândindu-se la responsabilitatea la care au fost chemați și la faptul că preoții sunt „sarea pământului” (Matei 5, 13) și „lumina lumii” (Matei 5, 14).”
Au urmat discuții pe marginea temei discutate și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:
- Preotul nu trebuie să își piardă râvna în slujire iar atunci când apare rutina trebuie să își aducă aminte de prima zi în care a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie;
- Despre cuvântul Sf. Ap. Pavel care s-a făcut „tuturor toate” ca în orice chip să îi mântuiască; acest cuvânt îl putem atribui tuturor preoților dar mai ales celor tineri;
- Importanța prezenței unui duhovnic activ în viața tânărului preot;
În încheiere, părintele misionar protopopesc Mihai Gelu Apăvăloaie, a mulţumit părintelui paroh pentru organizarea cercului pastoral și celorlalți preoți pentru participare.
RAPORT CERC PASTORAL NR. 3
„Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”
În data de 12. 10. 2021, la parohia „Sf. M. Mucenic Gheorghe”- Baia, păstorită de către părintele Viorel Iftime, din Protopopiatul Falticeni a avut loc, întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. III, așezat sub patronajul – Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, coordonat de Părintele Tudor Andrioaia.
După săvârșirea Tainei Sfantului Maslu a urmat meditația cu titlul: „Familia creștină”, care a fost susținută de către: părintele Viorel Iftime de la parohia: „Sfântul Gheorghe”– Baia.
Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:
„O educaţie temeinică, de la cele mai fragede vârste, este esenţială pentru viitoarea evoluţie a copiilor. De aceea este foarte important ca părinţii să fie lămuriţi, acolo unde se impune, asupra îndatoririlor pe care le au de a asigura copiilor o educaţie corespunzătoare, mai ales de a-i ajuta să urmeze cursurile şcolare obligatorii. Părinții trebuie să aibă o atenţie sporită schimbării mentalităţii tinerilor, marcată de teribilism şi de spirit de frondă, ca rezultat al unei concepţii greşite despre libertate şi ca efect a preluării unor modele greşite de comportament din industria de divertisment şi mass-media”.
Au urmat apoi discuții pe marginea temei discutate și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, din care reținem:
- Familia poate fi comparată cu biserica de acasă;
- Educația religioasă timpurie a tinerilor și contribuția părinților la viitoarele generații de creștini ortodocși;
- Manifestarea interesului față de tineri; activitățile catehetice și de voluntariat nu se fac doar în anumite perioade a anului ci constant;
În încheiere, părintele misionar protopopesc Apăvăloaie Mihai Gelu, a mulţumit părintelui paroh pentru organizarea cercului pastoral și celorlalți preoți pentru participare.
RAPORT CERC PASTORAL NR. 4
„Sfântul Ierarh Ioan de la Râșca”
În data de 28. 10. 2021 la parohia „Sf. Ap. Petru și Pavel”- Boroaia, păstorită de către părintele Ciprian Meștereanu din Protopopiatul Fălticeni, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr 4, așezat sub patronajul Sfântului Ierarh Ioan de la Râșca, coordonat de părintele Ciprian Meștereanu.
După săvârșirea Acatistului „Sfinților Ioan din Galeș și Moise” a urmat meditația cu titlul: „Pastorația credincioșilor reveniți din diaspora. Elemente pozitive și dileme”, care a fost susținută de către părintele Ciprian Meștereanu de la parohia „Sf. Ap. Petru și Pavel”- Boroaia.
Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:
„Ortodoxia românească nu trebuie să arate că nu înţelege lumea în care trăieşte, că îi este indiferentă turma cea cuvântătoare pe care e chemată să o călăuzească pe calea mântuirii. Dimpotrivă ea trebuie să arate şi să demonstreze că este pentru membrii ei sarea pământului şi lumina lumii Matei 5, 13–14. Astăzi, cu atât mai mult Biserica este chemată să desfăşoare o activitate misionară, în primul rând pentru a reîncreştina tinerii ei membri deveniţi doar creştini cu numele. Calitatea creştină a unei societăţi se poate observa din mentalitatea şi atitudinile sociale ale componentelor sale. Observăm că lipsesc în foarte mare măsură valorile şi criteriile creştine. Aceasta este o realitate tristă, de care Biserica nu poate să facă abstracţie, atunci când doreşte să desfăşoare proiecte misionare în rândul propriilor membri. Acesta este contextul în care Biserica este obligată să desfăşoare o amplă lucrare de reevanghelizare, de renaştere a societăţii româneşti, atât de traumatizate, în urma experienţelor istorice din ultimele decenii”.
Au urmat discuții pe marginea temei discutate și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:
- Aspecte privind raportul dintre catehizarea în diaspora cu cea din țară;
- Metode de pastorație a celor ce se întorc în țară;
- Datoria preotului raportată la pilda fiului risipitor;
În încheiere, părintele misionar protopopesc Mihai Gelu Apăvăloaie, a mulţumit părintelui paroh pentru organizarea cercului pastoral și celorlalți preoți pentru participare.
RAPORT CERC PASTORAL NR. 5
„Sfânta Cuvioasă Parascheva”
În data de 14. 10. 2021 la parohia „Sf. Cuv. Parascheva”- Pleșești, păstorită de către părintele Daniel Loluță din Protopopiatul Fălticeni, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr 5 , așezat sub patronajul Sfintei Cuvioase Parascheva, coordonat de părintele Florin Grigorescu.
După săvârșirea Vecerniei unită cu Litia a urmat tratarea temei: „Sfinții, prietenii lui Dumnezeu si sprijinitorii oamenilor” prezentată de părintele Daniel Loluță.
Din cuprinsul prezentării temei cităm următoarele aspecte:
„În venerarea sfinților este implicată și adorarea lui Dumnezeu și nicidecum prima nu o exclude pe a doua. În acest sens, Sfântul Ioan Damaschin spune: „Căci cinstea dată de cei împreună robi către cei buni este dovada dragostei față de Stăpânul”. Aceasta și datorită distincției clare între adorare și venerare sau cinstire: adorarea se acordă numai lui Dumnezeu, pe când pe sfinți doar îi venerăm și anume, tocmai pentru legătura lor specială cu Dumnezeu. Deosebirea aceasta se vede și în faptul că sfinților nu le cerem să ne mântuiască, ci să mijlocească pentru noi pe lângă Dumnezeu, fiindcă „mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului” (Iacov 5,16). Din cuvintele Sfantului Ioan Damaschin rezultă cu claritate deosebirea aceasta: „Cât de mult trebuie să te ostenești – zice el – ca să găsești un sprijinitor, care să te prezinte împăratului celui muritor și să pună pe lângă el cuvântul pentru tine!”
Au urmat discuții pe marginea temei discutate și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:
- Cinstirea sfinților decurge din relația lor personală și conștientă cu persoanele Sfintei Treimi, care relație, la rândul ei, este rezultatul transfigurării firii umane cu ajutorul harului divin si prin efort propriu;
- Fiecare creștin se poate ridica până la îndumnezeire, la transfigurare și sfințire prin unirea cu Dumnezeu;
- Sfinții și cinstirea lor sunt mărturiile dreptei tălmăciri a Celui Singur Sfânt;
În încheiere, părintele misionar protopopesc Mihai Gelu Apăvăloaie, a mulţumit părintelui paroh pentru organizarea cercului pastoral și celorlalți preoți pentru participare.
RAPORT CERC PASTORAL NR. 6
„Acoperământul Maicii Domnului”
În data de 18. 10. 2021, la parohia „Sfânta Treime” – Poiana Mărului, păstorită de către părintele Gheorghe Sava, din Protopopiatul Falticeni a avut loc, întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 6, așezat sub patronajul Maicii Domnului, coordonat de Părintele Petru Corduneanu.
După săvârșirea Acatistului „Acoperământul Maicii Domnului” a urmat meditația cu titlul: „Despre familie, cununie și atitudinea tinerilor față de Biserică din punct de vedere practic” care a fost susținută de către părintele Gheorghe Sava de la parohia „Sfânta Treime” – Poiana Mărului.
Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:
„În legătură expresă cu căsătoria, din punct de vedere practic, există actualmente două idei asupra care parohul trebuie să insiste în cateheza care, normal, trebuie să se desfășoare înaintea acestui eveniment crucial din viața tinerilor. Primul aspect, cu un parcurs aproape neobservat, e latura pe care se insistă din nefericire în multe predici ținute imediat după oficierea acestei Sfinte Taine. Ca atitudine a Bisericii față de tineri, ei trebuie să fie învățați că în tradiția patristică, Sf. Ioan Gură de Aur consideră că, din cele două rațiuni care stau la baza instituției căsătoriei, adică a-l face pe bărbat să se mulțumească cu o singură femeie, și a naște copii, cea dintâi fiind cea mai importantă”.
Au urmat apoi discuții pe marginea temei discutate și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, din care reținem:
- Sfânta Taină a Cununiei – crucea prin care ne putem mântui împreună;
- Scopurile primordiale ale căsătoriei;
- Ziua cea mai potrivită pentru săvârșirea Sf. Taine a Cununiei este Duminica, zi a Învierii;
În încheiere, părintele misionar protopopesc Mihai Gelu Apăvăloaie, a mulţumit părintelui paroh pentru organizarea cercului pastoral și celorlalți preoți pentru participare.
RAPORT CERC PASTORAL NR. 7
„Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina”
În data de 14. 10. 2021, la parohia „Sf. Cuv. Parascheva”- Dolheștii Mari, păstorită de către părintele Iustin Vrabie din Protopopiatul Falticeni a avut loc, întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr 7, așezat sub patronajul Sf. Nectarie de la Eghina, coordonat de Părintele Maftei Dănuț.
După săvârșirea Vecerniei și a Litiei a urmat meditația cu titlul: „Slujba în sobor și rolul fiecăruia în cadrul ei”, care a fost susținută de către părintele Gabriel Carp de la parohia „Sfântul Ierarh Nectarie” – Basarabi.
Lucrarea părintelui a fost structurată în trei părți; mai întâi s-a făcut o definire a termenului de „sobor” și o explicație a sintagmelor în care acesta este folosit în cadrul limbajului liturgic – bisericesc. În cea de-a doua parte, părintele a prezentat rânduiala tipiconală a Sfintei Liturighii săvârșită de un sobor de mai mulți preoți, unde ne-a și prezentat aranjarea preoților acestui cerc pastoral în ordinea cuvenită precizând criteriile stabilirii protiei și a rolului și locului fiecărui slujitor.
Au urmat discuții pe marginea temei discutate și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:
- Slujbele în sobor sunt un moment de bucurie pentru credincioșii care participă;
- Gesturile liturgice din cadrul Sfintei Liturghii are o însemnătate aparte;
- Rânduiala corectă a slujirii în sobor aduce o aliură de frumusețe și solemnitate.
În încheiere, părintele misionar protopopesc Apăvăloaie Mihai Gelu a mulţumit părintelui paroh pentru organizarea cercului pastoral și celorlalți preoți pentru participare.
RAPORT CERC PASTORAL NR. 8
„Episcopul Gherasim Putneanul”
În data de 16. 09. 2021, la parohia „Sf. Cuv. Parascheva” – Antoceni, păstorită de către părintele Dragoș Secară, din Protopopiatul Fălticeni a avut loc, întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 8, așezat sub patronajul episcopului Gherasim Putneanul, coordonat de Părintele Mircea Martiniuc.
După săvârșirea slujbei Sfântului Maslu a urmat meditația cu titlul: „Importanța cimitirelor. Valoare liturgică și culturală”, care a fost susținută de către părintele Dragoș Secară de la parohia „Sf. Cuv. Parascheva” – Antoceni.
Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:
„Cimitirele cuprind o profundă semnificaţie teologică, pământul acestora mustind de opera mâinilor creatoare ale Ziditorului. Încă din Vechiul Testament se vorbește despre valoarea conservatoare a cimitirului, asemenea unui hambar: „Sosi-vei la mormânt, la adânci bătrâneţe, ca o şiră de grâu strânsă la vremea ei”; iar de la Învierea Mântuitorului Hristos, cimitirele au devenit „hambare” ale Duhului Sfânt, în care cei ai lui Hristos „se seamănă întru necinste, dar se vor scula în slavă” Cimitirul, prin aşezarea şi liniştea lui odihnitoare, poate fi perceput ca o icoană a odihnei veşnice din Împărăţia lui Dumnezeu. Mormântul devine pat de odihnă, în care trupul pământesc doarme la adăpostul crucii, aşteptând învierea pentru viaţa cea veşnică.”
Au urmat discuții pe marginea temei discutate și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:
- Semnificația teologică a cimitirelor și etimologia acestui termen;
- Cimitirul – icoană a odihnei veșnice din Împărăția lui Dumnezeu;
- Manifestarea iubirii față de cei care au adormit într-u nădejdea învierii;
În încheiere, părintele misionar protopopesc Apăvăloaie Mihai Gelu a mulţumit părintelui paroh pentru organizarea cercului pastoral și celorlalți preoți pentru participare.
A consemnat: Arhid. Misionar Protopopesc, Cristian-Valentin Diaconu.