Biserica „Sfântul Ilie” (com. Șcheia, jud. Suceava) este situată pe terasa superioară a pârâului cu același nume, la poalele formațiunii geografice Dealul Crucii.
Biserica „Sfântul Ilie”, com. Șcheia, jud. Suceava
A fost ctitorită la 1488 de Ștefan cel Mare (1457-1504)[1], domn și voievod al Moldovei, în același an cu Biserica „Sfântul Gheorghe” de la Voroneț,
Ștefan cel Mare și Sfânt, ctitorul Bisericii „Sfântul Ilie” (tabloul votiv, detaliu)
(foto, I. Mareș)
Imaginea Bisericii „Sfântul Ilie” pictată pe zidul de sud, sub cornișă
(foto, I. Mareș)
Ștefan cel Mare a înzestrat Mănăstirea „Sfântul Ilie” cu proprietăți, precum: terenul Gropile (cu pământul Căldărușa și părți din Scheia)[2], un heleșteu numit Copșa, 6 fălci de vie la Cotnari (danie de la Ștefan Tomșa, la 1613)[3], 24 fălci fânaț la Suceava (locul Tătărași), satul Drăgănești (danie de la Ștefan II Tomșa; în apropiere de Satu Mare, jud. Suceava)[4], jumătate din satul Costâna (dania lui Petru Rareș la 1546)[5], câmpia Florinta[6] (moșie situată între satele Mihoveni și Costâna), jumătate din Milișăuți (partea de jos a satului, dăruită mănăstirii de Irina, fiica lui Gheorghiță Mânzul și de soțul Grigorașcu, la 30 iulie 1715)[7], Satul Mare (dania lui Iancu Sasul)[8], Hodora, Iezărani (pe Bahlui; dania lui Ștefan cel Mare) și Giulești (pe Bahlui; dania lui Ștefan cel Mare; pe Bahlui)[9] și alte bunuri.
Biserica Mănăstirii Sfântul Ilie a fost menționată documentar în prima jumătate a secolului al XV-lea, înainte de anul 1443. Astfel, pe un Codex[10], manuscris în limba greacă, care a aparținut cardinalului Ioan de Raguza[11] (mort la 1443), este pomenit Macarie, călugăr la Mănăstirea Sfântul Ilie Tesviteanul de lângă Suceava[12]. Textul are următorul cuprins:
„În luna decembrie 18, a murit călugărul Macarie la Suceava, în Mănăstirea Sfântului Ilie Tesviteanul și a fost înmormântat de duhovnicul său, kyr Calinic”[13].
Informația certifică faptul că pe locul actualei biserici ridicată la 1488 de Ștefan cel Mare, s-ar fi aflat alta. Ipoteza că primul lăcaș de cult de la Sfântul Ilie ar fi fost ridicat de către Iliaș / Ilia[14] voievod (1432-1433; 1435-1436; 1436-1442)[15], fiul lui Alexandru cel Bun (1400-1432)[16] poate fi luată în calcul.
Pisania aflată deasupra ușii bisericii, pe peretele vestic, cuprinde următorul text dăltuit în piatră cu litere chirilice:
„Ioan Ștefan voievod, fiul lui Bogdan voievod, domn al Țării Moldovei, am zidit acest hram în numele Sfântului Prooroc Ilie. Și s-a început în anul 6996 [1488], luna mai 1 și s-a sfârșit în același an, octombrie 15”[17].
Pisania Bisericii „Sfântul Ilie”
(foto, I. Mareș)
Biserica Sfântul Ilie are pronaos, naos și altar, planul fiind asemănător cu al bisericilor Pătrăuți (1487) și Voroneț (1488).
De-a lungul anilor, Mănăstirea Sfântul Ilie a trecut prin mai multe încercări, fiind jefuită[18] și suferind unele distrugeri (în special la pictura murală), astfel:
În 1538, turcii au prădat orașul Suceava și Cetatea de Scaun (de unde au luat tezaurul domnilor Moldovei), au jefuit Mănăstirea Sfântul Ilie (scobind fețele personajelor din tabloul votiv).
În 1563, cazacii conduși de hatmanul Dumitru Vișnieviețchi (pretendent la scaunul Moldovei) au jefuit și Mănăstirea Sfântul Ilie.
În 1653, cazacii conduși de Timuș Hmielnițchi (ginerele domnului Vasile Lupu) au jefuit „toate mănăstirile care au fost prinprejurul Sucevei”[19] (Sfântul Ilie, Dragomirna, Humor).
Între 1632-1653 biserica a fost reparată și zugrăvită de către mitropolitul Varlaam.
La 1702, din pricina unor răscoale din țară, mănăstirea a rămas pustie, călugării refugiindu-se în alte locuri[20].
În 1792, biserica a fost afectată de un incendiu, fiind reparată[21]. Este sigur că refacerea bisericii a însemnat înlăturarea unor părți din tencuiala exterioară, de aici provenind fragmentele de frescă, de butoni ornamentali, aflate în pământul de umplutură din zona investigată arheologic. Au fost descoperite fragmente de cărămizi smălțuite cu albastru peruzea, galben și violet, provenite de la decorul bisericii refăcut în secolul al XVII[22].
Restaurarea bisericii a fost realizată la începutul secolului al XX-lea, fiind coordonată de către inginerul austriac Hugo von Rezori[23]. Au fost tencuite fațadele cu ciment și a fost amplificată ornamentația zidurilor cu cărămizi smălțuite și nesmălțuite.
Profesorul Eugen Kozak a publicat textele de pe pietrele tombale aflate de el în curtea bisericii[24]:
- Piatră tombală (116 cm lungime, 59 cm lățime, cu text slavon:
„Această piatră a făcut-o Dumitrachi pentru fratele meu … îngropat aici în biserica sfântului prooroc Ilie … în anul 7103 [1595]”
Piatră tombală (foto I. Mareș)
- Piatră tombală (166 cm lungime și 64 lățime), cu următorul text slavon:
„Această piatră a făcut-o și împodobit-o Draga panului meu Crăste, care s-a săvârșit …în anul 7172 [1664].
Piatră tombală refolosită (text adăugat: „paroh Droicari”)
(foto I. Mareș)
- Piatră tombală (133 cm lungime, 48 cm lățime) cu inscripție românească cu litere slave:
„Supt piatră pi….[ră]păusatu întru ep…zue zile…vl 7271 (1763).
Piatră tombală inclusă în pavimentul din fața intrării în biserică
(foto I. Mareș)
Într-un testament din 5 martie 1699[25], întocmit de Dumitrașcu Cuza ? se menționează că „tatăl lui e îngropat la Sîmtilie” (în Bucovina, Suceava). „La Sânt Ilie se află o piatră de mormânt din anul 1595, care ne vorbește despre un Dimitrachi. Se poate să fie o legătură între Dimitrașco al testamentului și Dimitrachi de pe piatra de mormânt, cu tot intervalul de 104 ani de la mijloc”[26]
VECHILE CERCETĂRI ARHEOLOGICE DE LA BISERICA SFÂNTUL ILIE
La Biserica Sfântul Ilie au fost efectuate săpături arheologice[27] între 1997- 1999.
În 1997 au fost trasate trei secțiuni[28], după cum urmează: SI, SII, SIII, pe laturile de sud și vest.
În secțiunea SI, la est de zidul perpendicular pe biserică; au fost descoperite două cavouri de cărămidă și lespezi de piatră le gate cu mortar, cu bolta distrusă[29]; în cavoul 2 au fost găsite oase și fragmente de țesătură cu fir metalic și trei nasturi din fir de argint aurit (fig. 5); ambele cavouri erau târzii, însă, arheologii nu precizează cronologia lor[30]; textilele și nasturii datează din sec. al XVII-lea
În secțiunea SII, a fost găsit cavoul 3, cu boltă, cu un schelet deranjat; craniul era depus pe o cărămidă, concluzia fiind că a aparținut unui călugăr; în umplutura cavoului au fost găsite „fragmente de tencuială cu frescă de mici dimensiuni, precum și fragmente de butoni și discuri decorative smălțuite de la fațadele bisericii”[31].
În secțiune au fost cercetate șapte morminte (M4-M10), în gropi simple, unele suprapuse, fără inventar, presupuse a fi de călugări.
În secțiunea III, amplasată pe latura de sud a bisericii a fost cercetat cavoul nr. 4, ridicat din lespezi dispuse vertical, cu boltă de lespezi; în cavou a fost găsit un schelet și un șnur din fir metalic; nu avea alt inventar funerar.
La un metru de vestul zidului bisericii, a fost identificat un strat compact de cărbune, gros de 9 cm, cu fragmente mărunte de ceramică; potrivit autorilor descoperirii ar putea fi resturile incendiate ale unei locuințe de la sfârșitul secolului al XIV-lea, sau începutul sec. al XV-lea[32]. În secțiunea III au fost găsite numeroase fragmente de frescă, plăci ceramice plate, nesmălțuite, olane și altele[33].
Planul săpăturilor arheologice din 1997-1999
de la Biserica Sfântul Ilie
(după P. V. Batariuc, Cercetări arheologice la Biserica Mănăstirii Sfântul Ilie, în Analele Putnei, VI, 2010, 1, p. 221)
La curățarea recentă a tencuielilor de sub zidul de la cornișă (noiembrie 2019), au fost identificate discuri și butoni din etapa de construcție Ștefan cel Mare. În timpul reparațiilor austriece, atât discurile cât și a golurile unde au fost ele au fost acoperite cu ciment.
Cărămizi, butoni și discuri descoperite pe zidul de sud, sub cornișă
(foto I. Mareș)
SĂPĂTURILE ARHEOLOGICE PREVENTIVE DIN 2019 DIN PRONAOSUL BISERICII „SFÂNTUL ILIE”, COM. ȘCHEIA, JUD. SUCEAVA
AUTORIZAȚIE PENTRU CERCETARE ARHEOLOGICĂ PREVENTIVĂ Nr. 594, din 01.10.2019, responsabil științific de șantier dr. Ion Mareș,
PRIMA BISERICĂ
Săpăturile arheologice din 2019-2021 de la Biserica Sfântul Ilie au confirmat faptul că: „pe locul actualei ctitorii ștefaniene, mai cu seamă pe latura de vest, se afla o construcție de lemn pe temelie de piatră, posibil un edificiu destinat cultului, acea mănăstire cu hramul Sfântul Ilie Tesviteanul de la Suceava, unde și-a dat obștescul sfârșit călugărul Macarie”[34].
Ipoteza că primul lăcaș de cult de la Sfântul Ilie ar fi fost ridicat de către Iliaș / Ilia[35] voievod (1432-1433; 1435-1436; 1436-1442)[36], fiul lui Alexandru cel Bun (1400-1432)[37] poate fi luată în calcul.
În cursul săpăturile arheologice, din 2019, în caseta 2 din pronaos, la -0,80 m, paralel pe zidul fundației bisericii lui Ștefan cel Mare, au fost dezvelite două pietre mari, dreptunghiulare, lipite de cavoul 6, paralele și la 1, 00 m distanță între ele aceste pietre dreptunghiulare, masive, erau așezate pe o fundație de bolovani de râu; construcția dubla zidul bisericii actuale; sub pragul intrării în naos, la -0,90 m a fost delimitat un zid lat de 0,50 m, înalt de 0,40 m, format din pietre de râu, plate, legate cu mortar. Construcția era lipită de fundația zidului naosului bisericii actuale. Zidul de nord al cavoului 6 era lipit de zidul vechi, iar construcția cavoului a dus la scoaterea unor pietre din fundațiile semnalate. Există posibilitatea ca resturile de zidărie de fundație dezvelite în interiorul pronaosului să fie de la prima biserică amintită la 1443. Aceste structuri de zid, întrerupte de cavoul 6, compartimentau o încăpere care avea o latură de 3 m. Presupunem că poate fi naosul primei biserici. La picioarele scheletului din cavoul 6, au fost descoperite câteva materiale provenite de la un mormânt anterior (notat M.16): fragmente de oase umane, fragmente de țesături cu fir metalic, fragmente ceramice care datează din sec. al XV-lea; acest mormânt este cel mai vechi din pronaos și este posibil să fi fost de la prima biserică.
Fundație de piatră „lipită” de cea din timpul lui Ștefan cel Mare
(foto I. Mareș)
Zid de piatră lipit de fundația bisericii Ștefan cel Mare, posibil de la o construcție anterioară (foto I. Mareș)
Pronaos, desfacerea pavimentului
Paviment de cărămizi smălțuite (altar)
din timpul lui Ștefan cel Mare
(foto I. Mareș)
Prelevare de textile arheologice din Caseta 2, cavoul 6 (M6; M16),
(foto I. Mareș)
Monedă de aur din 1743 (Maria Tereza) descoperită în cavoul 4 (M4)
Cercel de aur descoperit în cavoul 3, M3
Întocmit,
Arheolog expert,
Dr. Ion Mareș
[1] Constantin Rezachevici, Cronologia critică a domnilor din Țara Românească și Moldova. A. 1324-1881, I. secolele XIV-XVI, Editura Enciclopedică, București, 2001, p. 535-545.
[2] Terenuri din apropierea orașului Suceava, pentru care Mănăstirea Sfântul Ilie s-a judecat o vreme cu comunitatea orașului pentru delimitarea proprietăților; Erast Costea, Mânăstirea Sânt Ilie ctitoria voevodului Ștefan cel Mare (1488-1783-1938), Cernăuți, 1940, p. 16, 30-31.
[3] Erast Costea, op. cit., Cernăuți, 1940, p. 42.
[4] Ibidem, p. 31.
[5] Eugen Kozak, Die Inschriften aus der Bukovina, Epigraphische beitrage zur quellenkunde der Landes-und Kirhengeschite. Steischriften mit 27 Textillustrationesn, Wien, 1903, p. 127; Erast Costea, op. cit., p. 28-29.
[6] Ibidem, p. 38-39.
[7] Ibidem, p. 39.
[8] Eugen Kozak, Die Inschriften aus der Bukovina, p. 127; Erast Costea, op. cit., 1940, p. 29.
[9] Eugen Kozak, Die Inschriften aus der Bukovina, p. 127; Erast Costea, op. cit., p. 16.
[10] Manuscris aparținând cardinalului Ioan de Ragusa, aflat la Biblioteca Universității din Basel.
[11] Cardinal catolic cu sediul la Ragusa (actual regiunea Dubrovnik, Croația).
[12] Petre Ș Năsturel, D’un document byzantin du 1395 et des quelques monasteres roumains, în vol. Traveaux et Memoires, Paris, 1981, p. 351.
[13] Ibidem.
[14] Ipoteză avansată de P. Ș. Năsturel (op.cit.).
[15] Constantin Rezachevici, Cronologia critică a domnilor din Țara Românească și Moldova. A. 1324-1881, I. secolele XIV-XVI, Editura Enciclopedică, București, 2001, p. 476-481, 484-491.
[16] Ibidem, p. 471-476.
[17] Eugen Kozak, Die Inschriften aus der Bukovina, p. 128.
[18] Erast Costea, op. cit., p. 14-15.
[19] Ibidem, p. 15.
[20] Nicoale Stoicescu, Repertoriul bibliografic al localităților și monumentelor medievale din Moldova, Direcția Patrimoniului Național, București, 1974, p. 807-809, cu bibliografia.
[21] Urmele unui incendiu (strat de cenușă și cărbune) au fost identificate în pronaos și la exterior (săpăturile arheologice din 2019, 2021).
[22] În acest secol, la biserică au fost efectuate ample lucrări de refacere (cf. Paraschiva Batariuc, op. cit., p. 218).
[23] F. Luția, Raportul Secțiunii regionale Cernăuți pe anii 1921-1925 întocmit pe baza raportului tehnic al inginerului H. Rezori, în BCMI, XIX, 1926, p. 140.
[24] Eugen Kozak, Die Inschriften aus der Bukovina, p. 128.
[25] N. Iorga, Studii și documente, vol. XII, București, p. 129.
[26] Erast Costea, op. cit., p. 42.
[27] Colectiv de arheologi coordonat de prof. dr. Mircea D. Matei; au colaborat: Florin Hău, Paraschiva-Victoria Batariuc, Viorel Blănaru, Ion Mareș.
[28] Paraschiva Victoria Batariuc, Cercetări arheologice la Biserica Mănăstirii Sfântul Ilie, în Analele Putnei, VI, 2010, 1, p. 213.
[29] Posibil a fost jefuit ?
[30] Paraschiva Victoria Batariuc, op. cit., p. 213 .
[31]Eadem.
[32] Dacă interpretarea arheologică este corectă, atunci, putem presupune că pot fi resturile incendiate ale chiliile amenajate lângă prima biserică.
[33] Paraschiva Batariuc, op. cit., p. 216-217.
[34] Paraschiva Victoria Batariuc, op. cit., p. 217.
[35] Ipoteză avansată de P. Ș. Năsturel (op.cit.).
[36] Constantin Rezachevici, Cronologia critică a domnilor din Țara Românească și Moldova, p. 476-481, 484-491.
[37] Ibidem, p. 471-476.