Părintele Protosinghel David Oprea pomenit la parastasul de 40 de zile

La împlinirea a 40 de zile de la mutarea în veșnicie a părintelui protosinghel David Oprea, marți, 26 octombrie 2021, la Mănăstirea Cetățuia din Iași a fost săvârșită slujba Parastasului pentru odihna sufletului celui care a fost coordonator al Cabinetului Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic și slujitor al Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou – Catedrala Arhiepiscopală din Suceava.

Ziua de pomenire a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir a început cu săvârșirea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii de către un sobor de preoți și diaconi, sub protia părintelui stareț Arsenie Hanganu al Mănăstirii Cetățuia.

În continuare, a fost oficiată slujba Parastasului în biserica mănăstirii cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, la care au participat, alături de familia îndoliată, fii duhovnicești ai părintelui David, prieteni și apropiați ai sfinției sale. Slujba a fost săvârșită de preoți profesori de la Facultățile de Teologie din Iași și Constanța, slujitori ai Catedralei Mitropolitane din Iași și de la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou, precum și de preacuviosul arhimandrit Paraschiv Dabija, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

La final, părintele prof. univ. dr. Viorel Sava, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, a rostit un cuvânt de mângâiere pentru cei prezenți, amintindu-le acestora despre prietenul apropiat și bunașa cum s-a dovedit a fi părintele David în viața aceasta pământească, zicem noi prea scurtă pentru el, curmată prea devreme de moarte și urmată de mutarea la cele veșnice.”

Au fost amintite bucuria și seninătatea sufletului celui care a dăruit din preaplinul bunătății inimii sale. „La părintele David era greu să discerni și să vezi un moment în care să nu aibă lumina pe chip. (…) Avea și un zâmbet larg care, parcă, era mai larg decât brațele cu care era gata oricând să te îmbrățișeze și să te întâmpine. (…) Când am văzut pe chipul unui călugăr lumina zugrăvită și așezată tot timpul, m-am gândit că el a dobândit starea de Înviere. (…) Familia plânge, prietenii jelesc, cei de aproape sunt în tristețe, dar el trăiește deja starea de sărbătoare. Iar când viața noastră este ca o sărbătoare așezată pe chip, așa cum pe chipul lui era așezată lumina Învierii, viața de dincolo nu este decât o prelungire a sărbătorii acesteia trăite anticipat, o prelungire trăită mai intens în Împărăția lui Dumnezeu.”

În încheiere, părintele profesor a vorbit despre câteva dintre trăsăturile care l-au definit în mod deosebit pe părintele David. „Întâi de toate, părintele David s-a distins printr-o blândețe deplină. S-a distins în al doilea rând printr-o smerenie adâncă, smerenia care îi pătrunsese în cele mai adânci fibre ale inimii și ale conștiinței; și s-a distins în al treilea rând printr-o ascultare jertfelnică și plină de iubire. (…) Ascultarea părintelui David a fost jertfelnică. Nu a fost o clipă în care el să obosească, deși truda i-a fost foarte mare. N-a fost o clipă în care el să-și abandoneze chemarea de a sluji, așa cum se cuvine, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Biserica, în vremuri foarte grele și în vremuri de mari încercări și de foarte multă, poate prea multă, solicitare.”

În continuare, soborul s-a îndreptat către cimitirul Mănăstirii Cetățuia, unde a fost oficiat un Trisaghion la mormântul părintelui.

Clerici și credincioși s-au rugat pentru odihna sufletului părintelui David și la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava – Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”, unde a fost săvârșită slujba Parastasului.

Părintele David a fost chemat la Domnul în ziua de vineri, 17 septembrie 2021, la vârsta de 47 de ani.

Dumnezeu să odihnească în pace sufletul său și să îl așeze în ceata sfinților Săi slujitori!

Protosinghelul David Oprea (1974 – 2021)

Părintele David Oprea s-a născut pe 25 februarie 1974, în oraşul Galaţi, din părinţii Petrache şi Vasilica Oprea, primind la botez numele Cezar Daniel. La scurtă vreme după terminarea liceului, în anul 1992, simțind chemarea Mirelui Ceresc și vrând să urmeze pilda sfinților, s-a închinoviat la Mănăstirea Almaş din judeţul Neamţ.

În luna aprilie a anului 1995 a intrat în cinul monahal, primind numele Sfântului Proroc David, iar în luna noiembrie a anului 1996 a fost hirotonit diacon de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.

În perioada 1996-1997 a mers în capitala Moldovei, pentru a face ascultare la Sectorul Exarhat al Arhiepiscopiei Iaşilor. Din 1997 a fost rânduit diacon al Catedralei Mitropolitane din Iaşi, îndeplinind totodată și funcția de coordonator al Cabinetului Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, atunci Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

A absolvit cursurile Facultăţii de Psihologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi (1998-2002) și ulterior (2005-2009) ale Facultăţii de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii din Piteşti.

În anul 2009, la praznicul Bunei Vestiri, la Mănăstirea Sihăstria Voronei, părintele David a fost hirotonit ieromonah, iar în data de 4 mai 2018 a fost hirotesit protosinghel de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, atunci Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, cu binecuvântarea și din încredințarea Părintelui Mitropolit Teofan.

Începând cu data de 26 iulie 2020, odată cu alegerea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic ca Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, s-a închinoviat la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou, continuând activitatea de coordonator al Cabinetului Părintelui Arhiepiscop.

În cei aproape 25 de ani de slujire sub ascultarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, a lucrat la documentarea, tehnoredactarea și redactarea cărţilor scrise sau coordonate de către Înaltpreasfinția Sa.

Irina URSACHI