Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, elevii din clasa a X-a H de la Colegiul Național Mihai Eminescu din Suceava s-au bucurat de o oră de religie desfășurată într-un cadru deosebit, în Paraclisul Sf. Ioan Rusul al Parohiei Sfânta Înviere din Suceava.
Activitatea a fost inițiată de doamna Narcisa-Elena Tiperciuc, cadru didactic pentru disciplina Religie la unitatea de învățământ amintită. Titlul activității didactice s-a intitulat ,,Stropi-mă-vei cu isop”, iar scopul principal a fost acela de a-i familiariza pe elevii prezenți cu importanța utilizării aghiazmei. Elevii au realizat mănunchiuri de busuioc, astfel că, prin învățarea experențială, au dobândit cunoștințe despre apa sfințită prin slujba Sfeștaniei și despre efectele benefice ale aghiazmei asupra trupului și asupra sufletului.
Doamna profesor Narcisa-Elena Tiperciuc a precizat următoarele în legătură cu această activitate: „Ora de religie desfășurată în acest spațiu, altul decât sala de clasă, a avut în vedere implicarea directă a elevilor în confecționarea unui struț de busuioc, pe care îl vor oferi părintelui paroh, atunci când se va face sfeștanie în casele lor. Astfel, copiii implicați au învățat care sunt obiectele folosite la această ierurgie și au fost în comuniune de rugăciune, cântând împreună Mântuiește Doamne poporul Tău și păstrând valoarea cunoștințelor nou acumulate pentru propria zidire sufletească”.
Doamna profesor Daniela Ceredeev, inspector școlar pentru disciplina religie în cadrul Inspectoratului Județean Suceava, a apreciat această inițiativă și a mărturisit că „ceea ce s-a întâmplat în cadrul atelierului e o dovadă că tinerii noștri fac Biserica vie, că înțeleg Tradiția și simbolismul liturgic, înțeleg rostul și rolul lor în Biserică. E învățare experențială, dar dincolo de aceasta, cred că e nevoia lor de a ieși din spațiul convențional al școlii, e a veni, iată, într-un paraclis, de a fi în același timp și rugăciune, și muncă, dar și învățare”.
Gazda activității didactice a fost pr. Ioan Irimia de la Parohia Sfânta Înviere – Protopopiatul Suceava I, care le-a pus la inimă elevilor prezenți un cuvânt al Sfântului Ierarh Luca al Crimeii despre însemnătatea aghiazmei: Să beți aghiazmă cât mai des posibil. Este cel mai bun și mai eficient medicament. Vă îndemn nu doar ca preot, ci și ca medic. A urmat apoi partea practică a activității, care a constat în realizarea mai multor mănunchiuri de busuioc de către elevi, pe are le-au păstrat pentru a le folosi la momentul potrivit, la casele lor.
Elevii au fost încântați de această activitate, fapt ce se poate observa cu ușurință din reacțiile lor. Larisa Drugă, elevă în clasa a X-a H, a mărturisit: „Activitatea la care am participat ne-a unit sufletele și ne-a adus mai aproape de Dumnezeu. Prin realizarea acestui obiect, sfeștocul, ne-am reamintit de ceea ce este cu adevărat primordial în viața fiecărui om: de Dumnezeu. Am avut șansa de a-L chema în inimile noastre încă odată pe Marele Creator și am simțit bucurie, pace și împlinire. Astfel, prin asemenea activități, ne reîntoarcem la originile noastre creștine și ducem tradiția pornită de strămoșii noștri mai departe”.
De asemenea, Melania Nicșan, eleva care a interpretat la fluier troparul Sfintei Cruci, a adăugat următoarele: „Activitățile din cadrul capelei bisericii Sfânta Înviere au reprezentat un moment de pace sufletească și un îndemn la bucuria veșnică. Am luat în mâini obiecte de cuprins religios, Sfânta Scriptură și sfeștocuri care se folosesc la slujba de sfințire a apei. Împreună cu colegii de clasă și persoane sufletiste am reușit, prin muncă și credință, să construim o relație mai profundă cu Dumnezeu”.
O impresie bună a avut și Ionela Halip, care s-a bucurat de reîntâlnirea cu invitații atelierului: „O activitate cu folos, la care revederea cu doamna inspector Daniela Cercedeev și cu părintele Ionuț Isopescu a fost o reală bucurie pentru sufletele noastre, pentru că am învățat de la ei o mulțime de învățături cu pildă morală creștinească, bineplăcută lui Dumnezeu. Iar realizarea propriului sfeștoc pentru sfințirea ulterioară a caselor fiecăruia dintre noi s-a dovedit a fi un procedeu care ne-a adus mai aproape de întâlnirea noastră cu Dumnezeu, de tradiția noastră creștinească ce păstrează încă bunătatea, dragostea, credința și iertarea ca valori morale ce o definesc”.
La finalul activității, eleva Melania Nicșan a interpretat troparul Sfintei Cruci Mântuiește, Doamne, poporul Tău la fluier, fiind acompaniată vocal de către cei prezenți. Credem că dacă elevii prezenți se vor raporta la apa sfințită prin slujba aghiazmei cu mai multă atenție decât au făcut-o până acum, această activitate a fost una pe deplin reușită și că și-a atins obiectivele.
Îndrept gândul de mulțumire către Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, pentru că a binecuvântat ca această oră de Religie cu elevii din clasa a X-a H ai Colegiului Național Mihai Eminescu să se desfășoare altfel, într-un cadru deosebit, încurajând, prin aceasta, învățarea experențială în cadrul orei de Religie din eparhia noastră.
Felicităm inițiativa doamnei profesor de religie Narcisa Elena Tiperciuc și aducem mulțumiri doamnei inspector de specialitate Daniela Ceredeev pentru prezență, implicare și strânsa colaborare, dar și preoților de la Parohia Sfânta Înviere pentru că au fost o gazdă călduroasă acestei activități.
Arhid. Ionuț Isopescu