Mărturii arheologice – Biserica „Înălțarea Sfintei Cruci” din Pătrăuți, jud. Suceava

Biserica „Înălțarea Sfintei Cruci” din Pătrăuți, monument UNESCO, a fost zidită de Ștefan cel Mare[1], la 13 iunie 1487, în același an cu biserica din Bădeuți / Milișăuți[2]. A fost mănăstire de maici până la desființarea ei în 1786, de către stăpânirea austriacă, devenind parohială și deservind două sate: Pătrăuți și Mihoveni[3]. Are planul și elevația similară cu Biserica „Sfântul Ilie”[4], îi lipsesc contraforturile, cu toate că are turlă pe naos. Biserica are planul triconc, altar cu absidă, naos pătrat cu două abside laterale și pronaos pătrat [5]. A fost pictată în timpul lui Ștefan cel Mare și a suferit unele refaceri ulterioare[6]. Inscripțiile de pe fresce sunt în limba greacă[7], fapt care i-a determinat pe unii istorici de artă să atribuie pictura de la Pătrăuți lui Gheorghe de Tricala, cel care a contribuit la formarea unei școli de zugravi[8]. Potrivit criticului de artă Petru Comarnescu, scena de pe zidul vestic din pronaos, deasupra ușii de intrare „Aflarea Sfintei Cruci” / „Cavalcada”: este „Una dintre cele mai grandioase compoziții din nordul Moldovei, reprezentând stilul picturii cu adevărat monumentale a epocii lui Ștefan cel Mare”[9]. Alte scene din naos „Plângerea lui Isus”, „Pogorârea în iad” (Anastasis) sunt de mare valoare artistică și iconografică.

Deasupra ușii de la intrare se află pisania, lungă de 1,44 m și înaltă de 0,21 m, și conține textul săpat în piatră (înălțimea literelor, 8 cm): „Io Ștefan Voevod, Domn al Țării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a început să zidească acest hram, în numele Sfintei Cruci, în anul 6995, luna iunie 13”[10] (1487).

Pisania Bisericii Pătrăuți

            Mănăstirea a fost prădată de cazaci, tătari și poloni la 1684 și a fost restaurată între 1709-1714[11].

Lingvistul german Eugen Kozak, profesor la Obergymnasium / Gimnaziul Superior Greco Ortodox din Suceava, slavist consacrat, consemna în 1908, existența unor pietre de mormânt la Biserica din Pătrăuți, aflate lângă peretele de vest, în stânga ușii de la intrarea în biserică, scoase din pavajul din pronaos[12]. În prezent, pietrele tombale sunt păstrate în turnul-clopotniță.

1. Piatră de mormânt, cu lungimea de 88 cm și lățimea de 43 cm, deteriorată, cu literele uzate, descifrarea completă a inscripției fiind imposibilă:

„…iubita sa mamă, cniaghina Cr[i]stina Crisoae din Suceava, care a murit în anul 7103 (1594), decembrie 14 și a fost înmormântată aici…io Aron Voevo(d)”[13].

Piatră tombală (foto I. Mareș, 2020)

Piatra de mormânt a fost făcută și așezată pe mormântul mamei sale cniaghina Cr(i)stina Crisoae din Suceava, de domnul Moldovei Aron Vodă, (1591-1592; 1592-1595), sau Aron vodă cel Cumplit, cunoscut în istoriografia contemporană sub porecla de „Tiranul”, fiu nelegitim al lui Alexandru Lăpușneanu[14] și strănepot al ctitorului Bisericii din Pătrăuți, domnul Ștefan cel Mare. Mama lui Aron Vodă Tiranul a murit în 1594, fiind înmormântată la Biserica din Pătrăuți[15].

2. Piatră de mormânt aflată în partea dreaptă de la intrare, este lungă de 83 cm, lată de 42 cm pe latura superioară și 35 pe cea inferioară, are ornament central și cu litere mari de 7 cm[16]; păstra scrisul relativ bine, inscripția fiind descifrată complet:

„Această piatră de mormânt a făcut-o și a înfrumusețat-o cniaghina Marghita mamei sale monahia Protasia, care s-a îngropat aici în anul 7108 (1599), septembrie 12”[17].

Piatră tombală (foto I. Mareș, 2020)

După prof. dr. Simion Reli, „Doamna Marghita”, a cărei mamă, „călugărița Protasia” e îngropată lângă biserica fostei mănăstiri de maici din Pătrăuți pe Suceava, e după toate semnele de pe piatra ei funerară, soția lui Simon Vodă Movilă (domn în Muntenia, noiembrie 1601 – iulie 1602 și Moldova iulie 1606 – 14 septembrie 1607), iar maica Protasia e soacra lui. Simion Movilă (frate cu Ieremia și cu Gheorghe[18]), a fost căsătorit cu Marghita Hâra, fiica boierului Gavrilaș Hâra, fiul lui Nicoară Hâra[19], „chelarul” lui Petru Rareș în 1538, ridicat la rangul de pârcălab de Hotin și mort în 1545[20]. Unul dintre fiii lui Simion și Marghita, Petru Movilă[21] a ajuns mitropolit al Kievului (1633). La Pătrăuți odihnește Monahia Protasia (Marinca), bunica lui Petru Movilă. Istoricul Ștefan S. Gorovei notează: „Căsătoria lui Simion Movilă cu Marghita Hâra s-a făcut pe la 1589-1590 și din ea au rezultat opt copii: Mihail, Gavril, Petru, Pavel (mort 24 mai 1607), Ioan și Moise, Teodosia (moartă 28 septembrie 1596) și Ruxanda”[22].

Monahia Protasia (Marinca, mama Marghitei) provenea dintr-o veche familie de boieri moldoveni, fiind călugărită la Mănăstirea Pătrăuți, care era la acea vreme de mănăstire de maici. Era fiica lui Ioan Stroici[23] și sora fraților Luca Stroici[24] (mort în 1610), mare logofăt al Moldovei, mare ctitor al Mănăstirii Dragomirna unde a fost înmormântat[25] și Simion Stroici (mort înainte de 1623)[26]. Luca Stroici este primul care a scris rugăciunea Tatăl nostru în limba română cu litere latine[27].

Doamna Marghita a murit în 1622, în lunga sa pribegie, la Satu Mare, neștiindu-se cu exactitate locul unde a fost înmormântată, însă istoricul Ștefan S. Gorovei notează: „înclinăm a crede că totuși a fost îngropată la Sucevița, căci 13 ani mai târziu, la moartea lui Gavril Movilă, Ioan [28] voia să-l îngroape „în Moldova, unde mi se odihnesc părinții”[29].

3. Piatră de mormânt amplasată în partea dreaptă are lungimea de 95 cm, lățimea de 43 cm, inscripția fiind ștearsă:

„…a făcut și a înfrumusețat…”[30]

Piatră tombală (foto I. Mareș, 2020)

4. Piatră de mormânt lipită de zidul interior de incintă, lângă poarta de intrare în curtea bisericii, inedită; nu știm unde a fost amplasată inițial. Are inscripția aproape ștearsă de la călcare, ceea ce presupune că a fost în biserică.

Piatră de mormânt (foto I. Mareș, 2020)

Lipită de zidul interior de incintă, lângă poarta de intrare în curtea bisericii, se află o piatră de ancadrament de la bolta unei intrări de la o construcție cu zid de piatră, posibil de la trapeză / stăreție.

Ancadrament de boltă (foto I. Mareș, 2020)

Potrivit prof univ. Simion Reli, Mănăstirea Pătrăuți, cu hramul Bisericii „Sfânta Cruce”, a fost de călugărițe până la desființarea ei în 1786, de către administrația austriacă, devenind parohială. Acesta nota în 1937: „Lângă biserică, sub păretele ei de la apus se află pietrele de mormânt ale două călugărițe, moarte pe la finea secolului al XVI-lea, și anume, a „Cniaghinei Cristina Crisoaia din Suceava”, moartă în Decembrie 1594, și a „călugăriței Protasia, maica Doamnei Marghita, moartă în Septembrie 1600”. „Doamna Marghita”, a cărei mamă, „călugărița Protasia” e îngropată lângă biserica fostei mănăstiri de maici din Pătrăuți pe Suceava, e după toate semnele de pe piatra ei funerară, soția lui Simon Vodă Movilă (1606-1608), iar maica Protasia e soacra lui. Se mai vede aici încă un mormânt, al cărui inscripție de pe piatra funerară e încă ștearsă de vremuri”[31]. Arhitectul Vladimir S. T. M. Mironescu scria în 1908, că biserica a fost zidită de Ștefan cel Mare. „În amintirea victoriei repurtată asupra lui Hroiot la Șchee, jud. Roman, în anul 1486”[32]. În timpul luptei de la Șcheia (din apropiere de Roman), când Ștefan cel Mare a luptat la 6 martie 1486 cu Hroiot / Hronot, un pretendent la scaunul Moldovei, venit cu trupe ungurești și turcești, domnul a trecut printr-o grea încercare, fiindu-i ucis calul. Cronicarul Grigore Ureche notează că, potrivit legendei, Ștefan cel Mare a fost salvat de un anume Purice, care, pentru fapta sa, a fost ridicat la rang boieresc și a primit numele Movilă. După 1486, Ștefan cel Mare a zidit mai multe biserici, precum Pătrăuți, Milișăuți la 1487, Voroneț și Sfântul Ilie la 1488 și altele.

Bunurile bisericii Pătrăuți sunt trecute într-un inventar de la 1 decembrie 1798[33]:

1. „O casă de lemn cu două camere și două cămări cu beci[34], care servesc la stăreție.
2. O altă casă mică acoperită cu paie.
3. O casă de lemn cu două odăi și două cămări, acoperite cu trestie, locuite de călugărițe.
4. O trapeză ruinată.
5. O casă mare cu șase odăi, șase cămăruțe și cinci tinzi.
6. Un șopron și un grajd de 12 boi.

            Într-un manuscris dactilografiat de prin 1955 sunt amintite la parterul turnului clopotniță de lemn a unor pietre de mormânt, fragmente profilate de ancadramente de uși, altele de lemn sculptate, posibil de la o tâmplă, iar pe latura de sud a curții doi stâlpi de piatră care marcau intrarea într-o pivniță prăbușită[35].

            Săpăturile arheologice de la Biserica „Înălțarea Sfintei Cruci” din Pătrăuți

Autorizație pentru cercetare arheologică preventivă, nr. 327 din 24.06.2020, responsabil științific de șantier dr. Ion Mareș

Obiective arheologice

Săpăturile arheologice de la Biserica „Înălțarea Sfintei Cruci” din Pătrăuți (pronaos și naos) trebuie să lămurească unele elemente precum:

• săpături arheologice preventive în interiorul bisericii;
• existența unor fundații ale unui lăcaș mai vechi ?
• faze de restaurare, reparații;
• stratigrafia;
• cercetarea unor eventuale cavouri, morminte amplasate în pronaos, naos;
• întocmirea de documentații arheologice: planuri, relevee, grunduri, secțiuni stratigrafice, imagini comparative, filme etc.

La Biserica „Sfânta Cruce” din Pătrăuți nu au fost efectuate până în prezent săpături arheologice[36]. Biserica a fost reparată la exterior și la acoperișul de șindrilă complet distrus după primul război mondial, în 1919[37], iar în 1936 a fost înlocuită pardoseala[38], și, probabil cu acest prilej, au fost scoase pietrele de mormânt care au fost depozitate la parterul turnului clopotniță.

            Prima etapă a săpăturilor arheologice preventive

            Din altar, naos și pronaos a fost desfăcută podeaua de lemn de brad, care era fixată pe bârne de brad. Sub podea s-a aflat un strat de nisip și bârne de brad „îngropate” în nisip. În unele locuri, podeaua a fost reparată iar unele bârne au fost dublate. Sub podeaua de lemn era un strat gros de nisip. În naos şi altar, sub podeaua de lemn demontată, au fost descoperite bucăţi din şapă cu urme de cărămizi pavimentare, acestea fiind de la pavimentul din timpul lui Ştefan cel Mare. Şapa a fost confecţionată din mortar, are grosimea de 8 / 10 cm şi păstrează urmele imprimate ale cărămizilor. În caseta 2 practicată în naos, în stratul de umplutură au fost descoperite câteva fragmente de cărămizi pavimentare de culoare roşie, nesmălţuite. Cărămizile se suprapun exact pe negativul urmei de pe şapă, ceea ce demonstrează că podeaua din naos şi din altar a fost din cărămizi arse fixate în mortarul moale.

            Pronaosul bisericii măsoară 4,50 m², planul săpăturilor arheologice  fiind stabilită prin trasarea casetelor de 2×2 m, cu martori de 0,50.

Caseta 1, pronaos, amplasată pe latura dreaptă, lângă ușa de intrare, are dimensiunile 2×2 martor de 0,50. Fundația bisericii începe la cota 0 (linia trasată între frescă / elevație și piatra fundației) până la -0,55 m unde se află pragul de piatră, lat de 0,20 m; Deasupra pragului există un strat compact de mortar, gros de 5 / 8 cm, care, din punct de vedere tehnic, asigură izolarea. Fundația este realizată din pietre dreptunghiulare, fasonate, îmbinate perfect, cu mortar de legătură; nu există deosebiri între zidul bisericii (elevație) și fundație, ceea ce dovedește că lucrările au fost efectuate cu meșteri pricepuți. Pragul (fundația lățită) este lat de 0,30 cm, începe la -0,55 și se închide (talpa) la -0,85, fiind lucrat din pietre cioplite, legate cu mortar, în aceeași manieră cu elevația. Talpa fundației este la -0,85 / -0,90 m.

            În Caseta 1, în solul de umplutură medieval, la -065 m, a fost descoperit un fragment ceramic care poate fi datat în prima jumătate a secolului al XV-lea. Este un indiciu că în zonă s-a aflat o depunere arheologică mai veche decât biserica.

Caseta 2, naos

Naosul are următoarele dimensiuni: axa până la pragul altarului (catapeteasmă): 6,30 m, lățimea 4,50 m. Caseta 2 a fost trasată în naos, pe latura de nord, în stânga ușii de la intrare; măsoară 2x2m. Fundația bisericii începe la cota 0 (linia trasată între frescă / elevație și piatra fundației) până la -0,55 m unde se află un prag de piatră lat de 0,30 m; deasupra pragului fiind un strat compact de mortar, gros de 5 / 8 cm.           Fundația a fost realizată din pietre dreptunghiulare, fasonate, îmbinate perfect, cu mortar de legătură; nu există deosebiri între zidul bisericii (elevație) și fundație. Pragul (fundația lățită) este lat de 0,30 m, începe la – 0,55 și se închide (talpa) la -0,85, fiind lucrat din pietre cioplite, legate cu mortar, în aceeași manieră cu elevația. Talpa fundației se află la -0,85 / -0,90 m

În Caseta 2 au fost descoperite fragmente de cărămizi medievale provenite de la podeaua Ştefan cel Mare şi fragmente ceramice din a doua jumătate a secolului al XV-lea.

Concluzii pentru prima etapă de cercetare arheologică

Săpăturile arheologice preventive de la Biserica „Înălțarea Sfintei Cruci din Pătrăuți” au dus la stabilirea următoarelor date:

Nu au fost depistate urme ale unui lăcaș de cult mai vechi, biserica fiind construită pe un teren nefolosit anterior.

În cele două casete practicate în pronaos și pronaos nu au fost descoperite complexe arheologice (morminte).

Materialele arheologice constau din fragmente de cărămizi pavimentare nesmălțuite, care provin de la podeaua inițială a bisericii. Alte materiale sunt câteva fragmente ceramice de secol XV.

Sub o treaptă de piatră de la turnul clopotniță a fost găsit un fragment de balustradă de la intrarea unei construcții care nu mai există. Are analogii cu balustrada de piatră a Bisericii de la Bălinești.

BIBLIOGRAFIE

1. Petru Comarnescu, Îndreptar artistic al monumentelor din Nordul Moldovei (arhitectura și fresca în sec. XV-XVI), Casa regională a creației populare Suceava, București, 1961.
2. Ștefan S. Gorovei, Găneștii și Arbureștii (fragmente istorice, 1538-1541), în Cercetări Istorice (serie nouă), II, 1971.
3. Ștefan S. Gorovei, Mușatinii, București, 1976.
4. Ștefan S. Gorovei, Întemeierea Moldovei. Probleme controversate, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 1997.
5. Ștefan Gorovei, Movileștii, în vol. Movileștii, istorie și spiritualitate românească, vol. I, „Casa noastră Movilească”, Sfânta Mănăstire Sucevița, Editura „Mușatinii”, Suceava, 2006, p. 18-20.
6. Ștefan S. Gorovei, Petru Movilă. Contribuții, în vol. Movileștii, istorie și spiritualitate românească, vol. I, „Casa noastră Movilească”, Sfânta Mănăstire Sucevița, Editura „Mușatinii”, Suceava, 2006.
7. Paul Henry, Monumentele din Moldova de Nord, de la origini până la sfârșitul secolului al XVI-lea. Contribuții la studiul civilizației moldave, texte selectate de părintele Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Editura Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Suceava, 2014.
8. Eugen Kozak, Die Inschriften aus der Bukovina, Epigraphische beitrage zur quellenkunde der Landes-und Kirhengeschite. Steischriften mit 27 Textillustrationen, Wien, 1903, p. 128.
9. Petre I. Luția, Raportul secțiunii regionale Cernăuți pe anii 1921-1925, întocmit pe baza raportului tehnic al inginerului H. Rezori, în Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, anul XIX, fasc.49, p. 126-140.
10. Vladimir S. T. M. Mironescu, Mănăstirile și bisericile întemeiate de Ștefan-cel-Mare Voevod domn al țării Moldovei (1457-1594), Societatea Tipografică Bucovineană, Cernăuți, 1908
11. Simion Reli, Călăuza monumentelor religioase istorice din Eparhia Bucovinei, Editura Mitropoliei Bucovinei, Cernăuți, 1937.
12. Constantin Rezachevici, Cronologia critică a domnilor din Țara Românească și Moldova. A. 1324-1881, I. secolele XIV-XVI, Editura Enciclopedică, București, 2001.
13. Nicolae Stoicescu, Repertoriul bibliografic al localităților și monumentelor medievale din Moldova, Direcția Patrimoniului Național, București, 1974.
14. Nicolae Stoicescu, Dicționar al marilor dregători din țara Românească și Moldova, sec. XIV-XVII, Editura Enciclopedică Română, București, 1971.

---

[1] Constantin Rezachevici, Cronologia critică a domnilor din Țara Românească și Moldova. A. 1324-1881, I. secolele XIV-XVI, Editura Enciclopedică, București, 2001, p. 535-545.

[2] E. Kozak, Die Inschriften aus der Bukovina, Epigraphische beitrage zur quellenkunde der Landes-und Kirhengeschite. Steischriften mit 27 Textillustrationen, Wien, 1903, p. 58. Biserica construită de Ștefan cel Mare la Milișăuți a fost distrusă de bombardamentul artileriei austriece în 1916 (Petre I. Luția, Raportul secțiunii regionale Cernăuți pe anii 1921-1925, întocmit pe baza raportului tehnic al inginerului H. Rezori, în Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, anul XIX, fasc.49, p. 128); în prezent se conservă doar fundațiile de piatră acoperite cu pământ.

[3] Satul Mihoveni a aparținut Mănăstirii Pătrăuți, fiind dania lui Ștefan cel Mare.

[4] Ctitorită de Ștefan cel Mare în 1488, în același timp cu Biserica Voroneț.

[5] G. Balș, Bisericile lui Ștefan cel Mare, Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, anul XVIII, 43-46, 1925, București, „Cartea Românească”, 1926, p. 21; Paul Henry, Monumentele din Moldova de Nord, de la origini până la sfârșitul secolului al XVI-lea. Contribuții la studiul civilizației moldave, texte selectate de părintele Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Editura Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Suceava, 2014, p. 48-49.

[6] Petru Comarnescu, Îndreptar artistic al monumentelor din Nordul Moldovei (arhitectura și fresca în sec. XV-XVI), Casa regională a creației populare Suceava, București, 1961, p. 216-217.

[7] E. Kozak, op. cit., 1903, p. 58.

[8] Petru Comarnescu, op. cit., p. 217.

[9] Petru Comarnescu, op. cit., p. 217.

[10]E. Kozak, op. cit., p. 58.

[11] N. Stoicescu, Repertoriul bibliografic al localităților și monumentelor medievale din Moldova, Direcția Patrimoniului Național, București, 1974, p. 631.

[12] E. Kozak, op. cit., p. 59; text slavon și german.

[13] E. Kozak, op. cit., p. 59; text slavon și german.

[14] DIR, A, XVI-4, p. 39-40; Constantin Rezachevici, op. cit. p. 754-760, 769-780).

[15] Stefan S. Gorovei, Mușatinii, București, 1976, p. 129.

[16] E. Kozak, op. cit., p. 60.

[17] Ibidem; scris cu chirilice și text german.

[18] Ieremia, domn al Moldovei (1595-1607); Gheorghe, mitropolit al Moldovei; nepoți după mamă (Maria, fiica lui Petru Rareș) ai lui Ștefan cel Mare.

[18]E. Kozak, op. cit., p. 60; scris cu chirilice și text german.

[19] „A fost foarte probabil paznicul iatacului domnesc sau căminar de la 1538, care a avertizat pe Petru Rareș de trădarea boierilor (Cronicile, p. 99). Pârcălab de Hotin 1741 martie 11 (Într-o relatare polonă din 1541 mart. 19 se spune că domnul a pus pârcălab de Hotin pe Hâra căminarul în locul lui Șeptilici; N. Iorga, Studii istorice, p. 348) – 1544-1545. Răsplătit pentru slujbă de Petru Rareș (DIR, XVI/1, p. 406; Înmormântat la biserica din Zaharești – Suceava, ctitoria sa (N. Stoicescu, Dicționar al marilor dregători din țara Românească și Moldova, sec. XIV-XVII, Editura Enciclopedică Română, București, 1971, p. 310).

[20] Ștefan S. Gorovei, Movileștii, în vol. Movileștii, istorie și spiritualitate românească, vol. I, „Casa noastră Movilească”, Sfânta Mănăstire Sucevița, Editura „Mușatinii”, Suceava, 2006, p. 18-19 (în continuare prescurtăm Ștefan S. Gorovei, Movileștii); Idem, Petru Movilă. Contribuții, în vol. Movileștii, istorie și spiritualitate românească, vol. I, „Casa noastră Movilească”, Sfânta Mănăstire Sucevița, Editura „Mușatinii”, Suceava, 2006, p. 160-161 (în continuare prescurtăm Ștefan S. Gorovei, Petru Movilă. Contribuții); Idem, Găneștii și Arbureștii (fragmente istorice, 1538-1541), în Cercetări Istorice (serie nouă), II, 1971, p. 155.

[21] Ștefan S. Gorovei, Movileștii, p. 19.

[22] Ștefan S. Gorovei, Petru Movilă. Contribuții, p. 161.

[23] Căsătorit cu Anghelina, strănepoata boierului Tăbuci, membru al sfatului domnesc în sec. al XV-lea, fiica lui Ion Stârcea pârcălab; Ioan Stroici a fost mare logofăt la 1555; vistiernic 1560-1562, mare vistiernic 1579 aprilie 2 – septembrie 21; Copii Lupu și Simion, ajunși și ei mari dregători, Mărinca căsătorită cu Gavrilaș logofăt II, Gavrilaș – ajuns Grigore proegumen și Olența (N. Stoicescu, Dicționar al marilor dregători din țara Românească și Moldova, sec. XIV-XVII, Editura Enciclopedică Română, București, 1971, p. 326).

[24] Căsătorit cu Păscălina fiica lui Gheorghe mare logofăt, a ocupat înalte dregătorii, 20 de ani a fost mare logofăt, om cult, semna cu litere latine Stroicz, prieten al Movileștilor și al polonilor; împreună cu mitropolitul Anastasie Crimca a fost ctitorul Mănăstirii Dragomirna (N. Stoicescu, op. cit. p. 326).

[25]Ștefan S. Gorovei, Petru Movilă. Contribuții, p. 161.

[26] Căsătorit cu Eftimia Barnovschi, rudă cu familia Movileștilor; a ocupat înalte dregătorii; nu a avut copii (N. Stoicescu, op. cit., p. 327).

[27] Ștefan S. Gorovei, Petru Movilă. Contribuții, p. 161.

[28] Fiii lui Simion Movilă ai Marghitei.

[29] Ștefan S. Gorovei, Petru Movilă. Contribuții, p. 164, nota 44.

[30]E. Kozak, op. cit., p. 60; scris cu chirilice și text german.

[31] Simion Reli, Călăuza monumentelor religioase istorice din Eparhia Bucovinei, Editura Mitropoliei Bucovinei, Cernăuți, 1937, p. 18.

[32] Vladimir S. T. M. Mironescu, Mănăstirile și bisericile întemeiate de Ștefan-cel-Mare Voevod domn al țării Moldovei (1457-1594), Societatea Tipografică Bucovineană, Cernăuți, 1908, p. 9.

[33] Mănăstirea Pătrăuți, manuscris dactilografiat, IMP, București, p. 2.

[34] În grădina bisericii, pe latura de sud, am cules fragmente ceramice medievale și cărămizi sparte provenite de o construcție; în acel loc terenul are forma arcuită, probabil aici aflându-se bolta unei pivnițe (cercetări arheologice de suprafață în mai 2020, I. Mareș).

[35] Mănăstirea Pătrăuți, manuscris dactilografiat, IMP, București, p. 1.

[36] La IMP (fost DMI) București se păstrează documentații din 1974, întocmite de arh. N. Diaconu, pentru restaurarea Bisericii Pătrăuți; aceste includ și executarea de săpături arheologice; tot aici se păstrează un text dactilografiat (nouă pagini) „Mănăstirea Pătrăuți (reg. Suceava, rai. Suceava), întocmit pe la 1955; din informații vehiculate oral, în curtea bisericii au fost efectuate câteva lucrări de refaceri ale gardului, fără asistență arheologică; o cahlă descoperită în curtea bisericii se păstrează în colecțiile Muzeului național al Bucovinei. 

[37] Petre Luția, op. cit., p. 127.

[38]Petre Luția, Raportul secțiunii regionale Cernăuți, 1933-1934, în Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, 1935.

Întocmit,

Arheolog expert, Dr. Ion Mareș

expert în bunuri culturale și de patrimoniu (preistorie și istorie clasică)