Calendarul creştin-ortodox este produsul Bisericii Ortodoxe. Acesta nu este doar o cronică de evenimente istorice, ci el este un instrument al unirii noastre cu Hristos, în Duhul Sfânt, prin sfinţii Lui, în Sfânta Liturghie, care este fiinţa Bisericii.
Biserica este preocupată mereu, prin instituțiile sale administrative, de înscrierea în calendar a sfinților canonizați recent sau de sublinierea unor precizări tipiconale importante pentru bunul mers al vieții creștine.
Având în vedere cele precizate, vă rugăm să rețineți următoarele:
1. Biserica Ortodoxă Română este singura instituție acreditată pentru tipărirea calendarului creștin-ortodox. Acest fapt este reglementat și de Legea nr. 103/1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult (actualizată în data de 29 ianuarie 2001).
2. Calendarul are particularități pentru fiecare eparhie. Spre exemplu, în alte eparhii Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava (2 iunie) nu este înscris cu cruce roșie.
3. Prin cumpărarea calendarului de la parohiile de care aparținem sau de la magazinele bisericești, susținem lucrările Bisericii și prețuim osteneala celor care s-au îngrijit de tipărire.
4. S-a constatat cu mâhnire faptul că există calendare contrafăcute, vândute prin piețe, care cuprind foarte multe greșeli. Cei care au astfel de îndeletniciri, profită de bunătatea creștinilor și ignoră cu bună știință legile statului.
5. Prin cumpărarea calendarului de la pangarele bisericilor, rămânem în comuniune cu creștinii-ortodocși din celelalte eparhii din cuprinsul Patriarhiei Române. În acest fel, se menține unitatea Bisericii pentru că avem același calendar creștin-ortodox, suntem în același duh de rugăciune, ținem aceleași posturi și cinstim aceleași praznice, precum și aceiași sfinți.